Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Mihaela DORDEA
Almanah
Te aştept,
Doamne
Ninge. Ies afară şi mă simt în
punctul de intersecţie a două veşnicii.
Una a trecutului, cealaltă a prezentului.
Îmi întind mâinile încet, ca două
aripi care se zbat pentru întâiul lor
zbor. Adun în palme primii fulgi de
zăpadă din anul acesta să îi iau cu mine.
Pe gene strălucesc bobiţe argintii.
Atât de adâncă este noaptea, încât
adorm cu mintea şi sufletul către cer,
unde îngerii pregătesc bradul pentru
Crăciun. Dorm cu capul rezemat de
umărul unui cuvânt, cuvânt şoptit, care
îmi aduce pe strune de vis poezia.
Aud departe, la marginea
universului, cum Pruncul Iisus, nenăscut,
plânge în scutece de nea, rămas
acolo să aştepte naşterea sa într-o
iesle, în raiul de iarnă şi de lumină. Te
aştept, Doamne! Dar nu prea ştiu unde
şi cum să Te aştept… Poate, înfiorată
de frigul nopţii geroase, îngenunchind
în faţa unei Biserici Cu ochii ridicaţi
spre cer într-o pădure de brad, cu mâinile
căuş, potir pentru a-Ţi primi lumina
când vei coborî Sau poate în
bobul de grâu, să mă fac pâine, trup
din trupul Tău, adusă ofrandă pentru
iertarea mea Te-aş aştepta, Doamne,
în pântecele mamei, unde aş putea să
Te primesc cu sufletul curat, fără de
păcatele lumii care mă ispitesc zi de
zi… Unde, Doamne, să te aştept, unde
să îţi construiesc un locaş în care să
am şi eu un ungher pentru a putea să
îmi plec genunchii ca să îţi cer iertare,
să mă sting şi să mă reaprind în Tine,
ca inima mea să bată în ritmurile universului
Te-aş aştepta Doamne în a-
dâncul fiinţei mele, dar acolo e frig şi
ceaţă… acolo nu am mai aerisit, din
vremea copilăriei mele… Acolo,
Doamne, nici eu nu am mai fost de un
veac... Tu Doamne, îngemănare de tăceri
şi de cuvânt, ai să poposeşti la
mine în casă, să mă ajuţi să scriu o
odă închinată iubirii, pe o filă albă,
nouă, în cartea universului meu, care
începe azi, odată cu naşterea Ta.
Atât de mult am fost copil,
Doamne, şi atât de departe pare să fie
copilul acela din mine… Şi mi-e atât
de dor de el! Strig către Tine, şi mă
rog. Iar Tu îmi primeşti rugăciunea şi
dintr-odată, lumina stelei de la răsărit
îmi pătrunde în suflet şi mă îndrept cu
speranţă către ea. Flăcările colorate
din pomul de Crăciun îmi arată calea
şi miroase a cozonac şi brad şi aud pe
la ferestre Leru-i ler şi Dalbe flori…
Ne daţi, ori nu ne daţi…. Şi înţeleg că
este noaptea de ajun şi eu nu i-am
scris încă lui Moş Crăciun …
Dragă Moş Crăciun,
Îţi las sub bradul împodobit
(Continuare în pag. 36)
35