Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
Scriitori de peste Prut
TRAIANUS
Pe numele său adevărat Traian Vasilcău, tânărul şi talentatul scriitor s-a
născut la 2 aprilie 1969, în satul Viişoara, raionul Edineţ, din Republica
Moldova. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii
Pedagogice „Ion Creangă”, iar în calitate de scriitor a publicat, până acum,
28 de cărţi (la Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Ottawa). Este membru
al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, preşedinte fondator al
Societăţii Culturale Culturale „Pasărea Phoenix”, director al proiectelor „Dicţionarul scriitorilor
români contemporani de pretutindeni” şi „Antologia poeziei româneşti în mileniul
III” etc. În revista „Fereastra” din luna ianuarie veţi putea afla mai multe despre autorul
versurilor, limpezi ca apa de izvor a credinţei strămoşeşti, pe care le reproducem în continuare.
Psalm înflorit
La naşterea lui Flaviu-Lucian
Îngerul Tău, Doamne,
C-o mînă sub cap
Doarme pe pămînt.
Ca o floare a raiului,
În odăjdi de sfînt,
Te caută cu aripile
Încrucişate la piept
Şi, găsindu-Te,
Falnic visează.
Îngerul Tău, Doamne,
Lucind rază,
În braţe-ntîrziate de iarbă
A poposit.
Vecia în mine lucrează.
Simt c-ajuge-oi un psalm fără seamăn
În cîmpia iubirii de Tine-nflorit.
***
Singurătatea are gust divin,
Parfumul ei a îmbătat tot burgul
O poartă numele-mi de peregrin.
Singurătatea-i este Demiurgul.
Aici, numai aici sînt fericit.
N-am cunoscut un mai ales deliciu.
Singurătatea-i marele meu viciu.
Miros a sunet îndumnezeit.
Din toate mi-i cupolă doar gândirea
Lucrând continuu din amurg în zi.
Privesc apusul. Iată poezia
Pe care n-am s-o scriu în veşnicii!
În van îmbrăţişând singurătatea,
Repaus altfel caut şi-l găsesc.
Repaus mi-i murirea ce-o trăiesc,
Braţele-i fine mi-or închide cartea
Şi singur cuc, de vrajă desfrunzit,
Voi fi doar clinchet îndumnezeit.
Recitirea izvoarelor
E-o Viişoară-n Domnul, milenară,
Şi-acolo-n rai, cu cer acoperite,
Dorm cînturile mele nerostite,
Ce-ades le-ngînă zeii la sitară.
E-o Viişoară-n veci cum nu-ntîlnesc
În nici o inimă dăinuitoare.
Numele Tău, Iisus, spital ceresc,
Umblă prin ea desculţ în fremătare.
Acolo casă-mi vreau cu fluturi mii
Săltîndu-mi în privire, nesfîrşit,
Roit de ei să strig cu veşnicii:
„Eu chiar şi-nvins fiind am izbîndit!”
(Continuare în pag. 28)
27