Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
Vicenţia VARA
POEME
Beţi vinul acesta
Miroase a dulce carne de om,
strigă zmeul scuturându-şi solzii lui groşi
la trei poştii depărtare de casă,
miroase a dulce carne de om,
urlă foamea zmeului pofticioasă.
Dar eu vă spun vouă, prieteni dragi –
nu mâncaţi mărul toamnei fiindcă el
miroase a dulce carne de om mai ales
când pieliţa lui a sorbit cu lăcomie
căldura mâinii albe care l-a cules.
Dar eu vă spun vouă, prieteni dragi –
nu beţi apa aceasta rece şi clară,
miroase a dulce carne de om fiindcă
într-o târzie şi vicleană primăvară
râul va fi îmbrăţişat cu veşnicie
fragede trupuri de copii.
Dar eu vă spun vouă, prieteni dragi –
mai bine beţi vinul acesta care
e sângele meu înspumat,
beţi vinul acesta ce inundă viaţa
rostogolită între noi,
grăbiţi-vă, trageţi mai iute sorţii şi
beţi vinul sângelui fierbinte când
se limpezeşte în marginea nopţii
Dar eu vă spun vouă, prieteni dragi –
dacă schimbaţi în pământ dulce
văpaia visului, cuvintele şi viaţa,
gustaţi vinul sălciu din sângele meu fiindcă
doar astfel veţi sorbi cu lăcomie setea în care
se spală de tristeţe dimineaţa.
Miresele de ceară
Mirese de ceară purtând pe obraz
masca argintie a bătrâneţii
către mine cu tandreţe se întorc
din toate oglinzile vieţii,
ca să-mi înapoieze căderea sorţilor
a zilelor şi a nopţilor,
comoara plânsului din tinereţe,
strălucitoarele lacrimi în care
spălam în fiecare seară
iubirea fugară,
cu tălpi diafane şi cântece,
luminându-mi apoi dimineţile
unor zile cu dinţii de vidră şi
privirea neliniştită
ca o fâlfăire de aripă înghiţită
de colivie.
Gonite de clepsidra obosită
spre marea vânătoare
a vulpilor şi lupilor tristeţii,
miresele de ceară în tăcere trec
prin cele o mie de încăperi ale ceţii,
ducându-şi pe umăr frumuseţea adormită,
arcul de aur şi zborul săgeţii.
Desculţe trec miresele de ceară
pe puntea sufletului meu,
păşind învăluite în sfială
ca-ntr-o pădure seculară care ascunde
cetatea întunecată a unui zmeu.
(Continuare în pag. 20)
19