Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
URMUZIANA
Andrei BADEA
O familie fericită
Afost odată ca niciodată o femeie care zicea nu la
orice. Când soţul ei îi zicea să iasă afară să se
plimbe, ea zicea, nu, nu ieşim afară, hai să facem
altceva. Şi începeau să se certe. Cearta se termina târziu
în noapte, după ce oboseau amândoi, şi se culcau şi dormeau
adânc, şi se sculau a doua zi dimineaţa şi o luau de
la început.
Zilele treceau repede şi fără sens, pentru ei doi doi şi pentru lume în
general. Nu se gândisera niciodată să facă copii, dar într-o zi ea a făcut un copil,
exact în sufragerie, când el se uita la televizor la un film cu Mel Gibson. Dar,
în cele din urmă, şi-a ridicat încet ochelarii de pe ochi şi i-a zis: ,,Hai să spălăm
copilul ăsta”, şi ea a zis : ,,Nu, hai să-l lăsăm aşa”. Şi au inceput iar să se certe..
El a luat un făcăleţ de la bucătărie şi a pocnit-o în nas, care s-a umflat şi s-a
făcut ca un gogoşar. Văzând cum soarele începe să-şi arate faţa de copil obraznic,
s-au potolit dintr-o dată şi au căzut de acord să plece cu copilul la primărie,
să-l declare. Pe drum, au observat ca semăna cu un porcuşor şi l-au aruncat într-un
tomberon de gunoi. Copilul a crescut şi a devenit procuror. Într-o zi,
cercetându-şi obârşia, căci îi era necunoscută, a dat peste nişte documente. A
descoperit că fusese abandonat de părinţii săi. I-a chemat la el în birou şi a avut
loc o discuţie lungă, în care el zicea da, ea zicea nu, şi invers. Avocatul se plictisea.
Privea frunzele lungi ale palmierului din faţa geamului biroului său şi
visa o excursie în insulele Caraibe.
– Dragii mei părinţi, aşa de dor mi-a fost de voi
– Dar erai ca un porcuşor, nu te puteam ţine.
– Mamă, du-te până la bucătăria mea personală şi fă-mi şi mie o prăjitură.
– De ce
– Ca să nu vă bag la puşcărie
– De ce să ne bagi la puşcărie
– Pentru că vă urăsc.
Ea s-a dus la bucătărie, şi-a stors sânii de lapte şi i-a făcut o prăjitură
de lapte prăjit cu cafea şi cu maioneză.
– Ce bună e. Cu ce e
– Cu lapte.
– Bine. Vă bag la puşcărie 15 ani, tot atâţia cât am lipsit eu de lângă
voi. Vă convine
– Vai, scumpule, ce cadou minunat ne-ai făcut de ziua noastră. Cerul
172
(Continuare în pag. 173)