Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(urmare din pag. 163)
joc de cuvinte.
Dar şi cu speranţa vagă a
unei negaţii. Parcă mă aranjează puţin
orgoliu. Aşa ca briantina de pe vremuri
pe părul cavalerilor.
Şi, după cum spuneam, e
ziua mea. Se pare că am devenit masochistă
dacă tot repet de aniversarea
mea. Mă rog. „Cui te rogi” ar zice
Bucheţel. „Mă rog la floarea de cireş”,
aş răspunde, fără să fiu, de
această dată, originală.
Şi, uite-aşa, iese la iveală un
defect de-al meu. Am obiceiul să declar
că modestia nu este o afecţiune de
care sufăr. Aşa o fi. În subconştientul
meu aştept să fiu contrazisă în maniera
următoare şi hai s-o introduc în
scenă pe sora mea:
– Exagerezi, tu eşti chiar modestă!
– Zău Poate pe dinăuntru.
– Vorbesc serios. Eu, în locul
tău, mi-aş vinde mai scump inteligenţa
şi farmecul. (Era să zic, farmecele,
dar, la câte conotaţii are cuvântul,
ajunge - Doamne fereşte! – la
voodoo!)
– Ar suna cam aşa: „Nora -
marfă a-ntâia, date antropometrice super....”
– Iar începi cu autoironia.
Nu, „p-onoarea mea”...
- Dar cunoştinţele susţin că eşti
„sexapilă”. (citat, n.a.)
– Da, şi
– Valorifică-te! Adică, fii
mai exigentă cu ceilalţi, nu doar cu tine!
– Nu pot. Deviza mea este:
„De la egal la egal, amical” (Este a
doua oară când originalitatea şi-a luat
un „ecart” faţă de mine).
– Bine, hai să discutăm despre
altceva!
Sora mea are abilitatea de a
deturna discuţia. Şi bine face!
Mi-e imposibil să respect
axa cronologică. Nu mă interesează
faptul că, involuntar, devin modernă.
Şi ce dacă! Sunt cu familia, inclusiv
cu Rozmarin, la masă. Că doar au venit
să mă sărbătorească, nu! Simt că
mă lasă de tot gratitudinea... Doar ei
sunt acolo pentru mine.
Am aşa un presentiment; aş
putea spune chiar un presentiment dublu.
Mai întâi mărturisesc că mi-e frică
de subiectele ce vor fi abordate de
„amoarea mea”. Şi „buonaparte” dintre
ele sunt centrate pe femei. Doar
aşa, ca să mă descentreze pe mine!
De ce ţi-e frică, ai parte...
– Hai să vă povestesc ce-am
păţit în urmă cu câţiva ani... Aveam o
aventură cu soţia unui ofiţer. M-a chemat
la ea, bărbatul ei nu era acasă!
– Continuă, zic eu cu gândul
pervers de a-l face să înceteze. Ţi-ai
găsit! În timp ce povesteşte, Busuioc
pare a retrăi una dintre nenumăratele
sale aventuri.
– Mă plăcea teribil. Dar am
avut ghinion...
– De ce întreabă sora mea.
– A sunat la uşă păgubaşul.
Suspans. Sau poate că noi
toţi mimăm suspansul.
– Şi ce-ai făcut Întrebarea
era formulată de către cumnatul meu,
plictisitor de fidel în comparaţie cu...
– Am sărit de pe balcon, că
era la etajul. În cădere, mi-au plesnit
(Continuare în pag. 165)
164