Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 159)
transmită tipul acesta „Munch”, tot ce simţea
el înauntru. A părăsit şedinţa înainte să
îi curgă vreo lacrimă. Fostul cămătar a început
să prindă gustul artelor şi pe parcurs
a realizat că are şi o înclinaţie reală către
acestea. O serie de teste psihologice au arătat
o predispoziţie spre tot ceea ce ţine de
material, de volum, iar doctorii s-au gândit
la sculptură. Din nefericire, prima lecţie nu
a mers foarte bine, Boris spărgând rotula
unui alt pacient deranjant cu ajutorul dălţii
şi ciocănelului din dotare. Lunile ce treceau
aveau să îl pună faţă în faţă cu toate curentele
şi genurile sculpturale: de la Grecia
Antică, la Michelangelo, la Bernini, la
Rodîn, la Brâncuşi, la Miro. Apoi a făcut
cunoştinţă cu operele anilor 60-70, cele de
protest politic. Timp de 9 luni Boris şi-a
îmbunătăţit tehnica semnificativ şi chiar
era considerat un adevărat talent de către
profesorii săi.
Irina, chemată să îl revadă, a şi
venit cu primul avion la Paris. Ajunşi din
nou împreună, cei doi soţi se îmbrăţişează şi
se sărută încercând parcă să recâştige tot
timpul pierdut în doar câteva secunde. După
toate discuţiile mărunte de recuperare a
noutăţilor, „ce mai fac fetele, ce mai e pe
acasă, cum mai e viaţa”, Boris a simţit că
trebuie să-i mărturisească Irinei schimbarea
prin care a trecut şi a ales să facă asta arătându-i
o mică sculptură în marmură albă
cu chipul ei, de o reprezentare aproape perfectă.
În şocul momentului, Irina nu ştia
cum să reacţioneze, să râdă de bucurie că
soţul ei şi-a revenit sau să plângă pentru că
nu mai e acelaşi
Doctorii au dispus eliberarea lui
Boris, iar acesta s-a întors acasă, de această
dată în Odesa, pentru că, din lipsa banilor
Irina a trebuit să vândă vila de la ţară. Vechii
competitori în afaceri erau în ruină
acum în Odesa. Vedea Ucraina urâtă,
săracă şi fără nimic sacru. În tot acest timp,
el continua cu sculptura, dar de fiecare dată
operele sale ieşeau mai triste şi mai crude.
Vedea la televizor cum SUA se ridica mai
mult cu fiecare zi, cum se implică în războaie
care nu o privesc, pe când oamenii din ţara
sa câştigau într-o săptămână cam contravaloarea
unui Happy Meal la Mc-
Donalds. Simţea că fostul URSS este înjosit
şi că americanii profită enorm de pe
urma căderii lui.
Sătul de Odessa, Boris dorea să
viziteze casa de la ţară, în speranţa că acolo
va regăsi ceva din ceea ce a fost odată. Nu
a ajuns în Moldova. La ieşirea din oraş a
văzut ceva ce l-a făcut să aibă o revelaţie
artistică. S-a dus acasă, a luat câteva frânghii
puternice şi s-a întors la ieşirea din oraş
să dărâme statuia lui Lenin construită de el
acum 10 ani. A agăţat sforile de monument
şi de bara din spate a maşinii şi a accelerat
până ce statuia a căzut de pe soclul ei, după
care a târâit-o până la locuinţa sa, nepăsându-i
de trafic sau de orice altceva. Acasă
a ridicat statuia în picioare şi a vopsit-o în
alb, după care a sculptat într-un bloc din
cel mai murdar beton pe care l-a găsit în ruinele
vechilor fabrici o replică a statuii libertăţii.
După câteva luni de muncă, Boris
îşi terminase complet opera. Se numea: „Lenin
se mărită” şi îl arăta pe fostul dictator
rus îmbrăcat în rochie de mireasă la braţ cu
statuia liberăţii, cu un kalaşnikov în mână
în loc de torţă. Opera a strârnit controverse,
fiind apreciată pentru curajul cu care a ridiculizat
politica, valorile familiale şi
războiul rece încheiat doar formal . Astfel,
Boris a ajuns unul dintre cei mai puternici
susţinători ai liberei exprimări prin artă.
Acesta era el: un comunist cu viaţă capitalistă,
un criminal cu suflet de artist, un
afacerist sobru cu minte de nebun. Boris.
160