Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 157)
tau în port ,dădea celor care plăteau mai bine
sau împrumuta bani celor care aveau nevoie
şi îi primea înapoi cu o dobândă imensă.
Erau mulţi bărbaţi care nu se mai puteau
baza pe piciorul stâng şi aveau în permanenţă
în privire un ţipăt de durere, dar
asta era chiar o mândrie pentru Boris, era
felul lui de a spune: „Aici eu sunt Stalin!”.
Într-una din zile, un băieţel de 8 ani s-a accidentat
cu bicicleta şi s-a lovit la genunchi.
Puştiul a traversat tot oraşul şchiopătând
pe partea stângă făcându-i pe toţi să creadă
că Boris era de vină pentru asta. Aflând de
la Vania părerea oamenilor, cămătarul nici
nu s-a obosit să dezmintă zvonul, zicând că
aşa or să îl ştie mai bine de frică.
Boris iubea comunismul, îl iubea
cu toată fiinţa lui şi ar fi ucis pe oricine ar
fi vorbit de rău partidul . Arbora cu mândrie
la birou şi în faţa casei steagul roşu,
avea pe pereţi tablouri cu tovăraşii Lenin şi
Stalin, iar într-un exces de zel chiar a sponsorizat
construirea unei statui a lui Lenin
la marginea Odessei.
Iubea comunismul, desigur, pentru
că nu îl cunoştea cu adevărat şi pentru
că avea doar de profitat de pe urma lui, dar
trăia cu iluzia că e într-adevăr cel mai bun
regim politic. Era ignorant la problemele
oamenilor pentru că el îşi permitea „luxurile”
occidentului, nu cunoştea sărăcia din
rândul populaţiei şi nu realiza că singurul
motiv pentru care afacerile lui de contrabandă
funcţionau era acela că bunurile
vândute de el nu veneau din nici o altă parte.
Se poate spune că era unicul importator
şi din asta nu avea decât de câştigat.
De aceea în 1991, căderea URSS
-ului i-a adus pierderi materiale uriaşe şi l-a
făcut să cedeze emoţional. Oamenii îşi puteau
cumpăra totul legal şi la preţuri mult
mai bune, ceea ce nu a putut să însemne decât
prăbuşirea totală a afacerilor lui Boris.
Pe el însă, îl preocupa mai puţin
asta, dezamăgirea lui cea mai mare fiind
una ideologică. La aflarea vestei, Boris şi-a
pus capul între palme şi a început să plângă
deznădăjduit. „Tovarăşe Stalin, fac de
ruşine numele tău şi al uniunii”, ţipa el
printre lacrimi.
Primele zile de democraţie şi le-a
petrecut înfundat în canapea şi uitându-se
la reluări ale desenelor ruseşti „nu, pogodi!”,
cele cu iepurele şi lupul, fără să scoată o
vorbă, mâncând şi mişcându-se foarte puţin,
spre îngrijorarea Irinei.
După 5 zile în care Boris a lenevit
nespălat şi nebărbierit, soţia lui avu
plăcerea să-l găsească curat şi îngrijit, vorbind
cu copii:
– Cum vă spuneam. Toate obiectele
din jur sunt făcute din multe alte obiecte
foarte mici, dar identice cu cele pe care
le compun.
– Chiar şi scaunul, întrebă micuţa
Lina, chiar şi scaunul e făcut din multe
scăunele mici
– Chiar şi scaunul, răspunse el
zâmbind.
– Chiar şi... mâna
– Sigur, chiar şi mâna!
Toată scena i-ar fi readus complet
liniştea Irinei dacă nu ar fi luat o direcţie
proastă
– La şcoală doamna profesoară
ne-a zis că toate obiectele sunt făcute din
atomi şi molecule, spuse Aliona, fetiţa mai
mare a lui Boris.
– Asta e o minciună, îi raspunse
tatăl iritat de contrazicere.
– Nu ştiu, ne-a arătat poze şi
părea destul de convingătoare
Boris luă afirmaţia Alionei ca pe
o jignire şi a izbucnit ţipând:
(Continuare în pag. 159)
158