Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
Raul Dorin GHEBA
Se mărită Lenin
Boris avea o preferinţă neobişnuită
pentru rotule. Era semnătura lui să îi
împuşte pe toţi datornicii sau adversarii săi
în rotulă, iar apoi să îl lase pe asistentul său
Vania să calce în picioare, în repetate rânduri
punctul împuşcat. Dacă prin minune
glonţul rata vena, rotula spartă în sute de
bucăţele mici şi ascuţite avea să o ciuruiască
totuşi sub piciorul greu al zdrahonului
de Vania. Era foarte conştient de faptul
că puţine lucruri dor mai mult decât un
glonţ în genunchi şi că efectele lui rămân pe
tot parcursul vieţii. Ştia asta pentru că o
păţise la 10 ani, fiind împuşcat chiar de tatăl
său, şi de mai bine de 35 de ani şchiopăta,
târâindu-şi puţin piciorul stâng.
Boris era cel mai puternic traficant
şi cămătar din sudul părţii europene a
URSS-ului, adică de pe teritoriul Ucrainei
şi al Moldovei de astăzi. Marinarii şi căpitanii
de nave din Odessa îl cunoşteau ca
omul căruia îi puteau vinde orice, mafioţii îl
cunoşteau ca omul care poate să le facă rost
de orice, de la arme la ţigări, iar oamenii de
rând îl ştiau doar de frică. Avea reputaţia
de a fi neîndurător cu toţi rău-platnicii şi
câteva sute de rotule sfărmate şi alte câteva
zeci de dispariţii misterioase o confirmau.
Nu îi era frică de nimeni şi de nimic. Nici de
poliţiile secrete pentru că era devotat partidului
şi pentru că le mituia constant, nici de
americani pe care îi numea pe faţă „porci
capitalişti”, nici de ceilalţi mici contrabandişti
de prin zonă, toate afacerile fiind la
rădăcină aprobate de el. Deşi Odessa era capitala
lui de afaceri, Boris făcea naveta în
fiecare zi, mergând cu limuzina proprie până
într-un sat din apropiere, unde avea o
casă superbă şi unde îl aştepta de fiecare
dată familia. Refuza să locuiască în oraşulport
pentru că era scârbit de el şi nu avea de
gând să-şi crească copii acolo.
Intra în fiecare seară pe uşă obosit
şi îmbătrânit de tot urâtul Odessei şi încruntarea
plină de riduri îi pierea imediat ce
îşi vedea cei doi copii jucându-se pe covor.
Soţia lui, Irina, se ridica de fiecare dată din
fotoliul ei de croşetat şi îl întampina cu o
îmbrăţişare caldă şi un sărut pasional. Îl iubea
enorm pentru că la rândul ei se simţea
iubită şi de cele mai multe ori îi era de ajuns,
dar în fiecare îmbrăţişare, îi trecea prin
minte gândul că palmele ce le simte pe spate
sunt pătate de sânge nevinovat şi asta o făcea
să-şi piardă din entuziasm.
Era un soţ minunat, exact opusul
omului din afaceri. Acasă se juca cu cele
două fete ca şi cum ar fi fost de vârsta lor,
schimba becuri, îşi iubea soţia şi îşi ascundea
foarte bine toate pistoalele de ochii copiilor.
Dimineaţa însă, era o altă zi şi trebuia
să îşi pună masca de traficant însetat
de sânge şi să se întoarcă cu Vania la încă o
zi de mizerii în portul Odessei. De fapt, era
atât de împăcat cu cele doua vieţi ale sale
încât nu mai ştia care e o mască şi care nu.
Îi era aproape indiferent dacă trebuie să se
prefacă pentru copiii lui sau dacă trebuie să
se prefacă pentru clienţii lui. Era pierdut în
două lumi total diferite şi asta nu îl deranja
deloc.
Afacerile lui Boris erau oarecum
simple, lua la negru de pe navele care acos-
(Continuare în pag. 158)
157