Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
Casandra ION
PLIMBARE DE DIMINEAŢĂ
PE STRADA CANIONULUI
Pasărea m-a eliberat din
pântecul ei de metal şi calc
pământul roşu – sângeriu
al Santa Fé-ului. Pasărea se
în/depărtează, norii sunt răniţi
de clonţul ei ascuţit.
Totul e roşietic aici –
inclusiv dalele din aeroport. Simt că am păşit într-o altă lume, total diferită de
cea din Europa. Sunt în sud-vest. Vestitul sud-vest. Văd un bătrânel înalt cu
ochelari care ţine în mână o foaie cu numele meu. Mă prefac a nu recunoaşte
personajul până când ajung în dreptul lui. Urmează un zâmbet de recunoaştere
şi o scurtă strângere de mâini moment confuz şi complex în care îl cunosc pe
Jim. Drumul de la aeroport e interesant pentru că „old Jim” începe să-mi
explice pe ce tărâmuri am păşit. Din acea zi devine ghidul meu personal în
Santa Fé – fapt pentru care îi sunt recunoscătoare. Astfel, reuşesc în scurt timp
să am un „insight” (vedere dinăuntru) în viaţa ce pulsează în jurul Santa Féului,
oglindintă prin ochii lui.
Jim îşi începe povestea, îmi descrie deşertul. Un deşert ondulat. Ne
depărtăm de vegetaţia şi răcoarea de lângă Rio Grande şi înfruntăm necunoscutul.
De o parte şi de alta o nesfârşită întindere aridă. Pare o faţă ciupită de
vărsat de vânt. Erupţiile sunt arbuşti, cactuşi, plante yucca, pomi pitici care îşi
strâng cu greu viaţa din argilă. În goana maşinii Jim îmi relatează despre diferitele
pueblos – termen provenit din limba spaniolă, dar denumind de fapt aici
aşezările indiene. Bătrânul Jim îmi prezintă îndată, în vreme ce trecem pe lângă
ele, numele diferitelor sate şi câte ceva despre ocupaţia de bază a fiecărui trib.
În prezent rezervaţii guvernamentale satele obţin venit din turism şi
dintr-un fel de Las Vegas răsturnat, gândit pesemne de mintea afaceristă americană.
Mă refer la cazinourile care împânzesc această zonă. Fiecare rezervaţie
indiană are cel puţin unul pe teritoriul său. Nu mă pot împiedica să gândesc că
soarta acestor oameni seamănă foarte mult cu cea a animalelor pe care le vene-
.rau, acei tatanka, în limba noastră bizoni, care au fost vânaţi fără milă de albi
şi apoi în ceasul al doisprezecelea al conştiinţei puşi în rezervaţii naturale, nenaturale
prin însăşi natura forţată a lucrurilor. Mi se pare încă barbar ca nişte
oameni demni, de o spiritualitate extraordinară, de o simplitate asemenea, să fie
puşi în rezervaţii, recunoscându-li-se astfel statutul inferior, statutul de protejaţi,
adica de „slăbiţi”.
Văd indieni după câteva zile de şedere în Santa Fé în Plaza – piaţa
(Continuare în pag. 153)
152