Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 145)
descâlci noimele ascunse.
Mergea încet, dar drumul ăla
niciodată nu i s-a părut mai lung ca
acu’... În jurul ei era viaţa, da era
viaţa, ziua senină de vară, copii ce se
jucau pe la porţi, oamnei ce treceau de
la câmp, femei cu prunci în braţe şi
iarba verde întinzându-se de jur împrejurul
drumului. Îşi îndreptă privirea
spre cer, dar nu-l mai găsea pe
Dumnezeu acolo ci doar pustiul; îşi
spunea că trebuie să meargă înainte,
că poate, la sfârişitul drumului, va fi
altceva.
Mai avea puţin de mers,
dintr-o curte se auzea gălăgie, lume
multă, lăutari şi muzică de horă. Era o
nuntă, la nişte vecini de-ai Chivei,
fata respectivă fugise cu băiatul şi au
stat aşa vreo câteva luni; acum ea era
gravidă şi părinţii lăsaseră certurile
chemând popa să-i creştineze, că doar
nu era să nască fata aşa, fără cununie.
A trecut pe lângă mulţimea şi a ajuns
la poarta casei. Doar surorile cele mici
erau acasă, ceilalţi fiind la muncă, în
câmp. N-a apucat să zică niciun cuvânt...
S-a prăbuşit pe prispă, strângând
în mână baticul pe care şi-l
scosese de pe cap. O adiere de vânt,
i-a mângâiat părul şi fruntea, înmiresmându-le
cu mirosul teilor. Pe băncuţa
din faţa porţii, câţiva copii mâncau
cozonac de la nuntă...
Seara, când s-au întors ai ei,
mezina familiei, Neta, le-a ieşit
înainte:
– Mamă, mamă, hai că a venit
Chiva, a adormit în drum şi
vecinile, cu băiatul de la biserică, i-au
adus lumini şi au dus-o în casa aia
mare!
Doina URUC
Ne vedem data trecută
Da, bine, ştiu… Nu mă mustraţi,
nu vă uitaţi la mine urât şi nu-mi
arătaţi obrazul. Ştiu că am promis să
citesc la cenaclu. Dar, dacă vă aduceţi
bine aminte, am spus că „încerc”. Şi,
credeţi-mă, am încercat din răsputeri.
Mai întâi am luat o mulţime de coli
albe (aşa am auzit că fac majoritatea
scriitorilor), apoi mi-am ascuţit creionul
HB - am luat şi unul mecanic, de
rezervă, în caz că se toceşte primul - şi
m-am aşezat comod la o masă. Comod,
neapărat comod, căci altfel nu te
poţi concentra.
În ceea ce priveşte masa am
fost puţin cam bulversată. Nu ştiam de
care trebuia să fie: de lemn (şi dacă
da, ce esenţă), de metal, de plastic
Credeţi-mă, despre asta chiar nu auzisem
nimic. Oricum, am ales una pliantă,
asta pantru ca, în cazul în care nu
îmi convine amplasamerntul, să-l pot
schimba.
Prima dată m-am aşezat în
curte, la umbră. Era bine… Dar nu se
întâmpla nimic. Cum adică Păi… nu
puteam să scriu nimic. Nu, am greşit,
„nu puteam” nu e bine zis… Nu a-
veam nici o problemă cu mâna sau cu
capul, dar nu ştiam ce să scriu. Ce mai
încolo şi încoace, nu aveam inspiraţie.
Optimistă cum sunt ce mi-am zis:
„Hai s-o aştept!” Şi-am stat, preţ de
vreun sfert de oră (Sfertul academic,
cum se spune) dar ea tot n-a venit.
Acum, ştiţi şi dumneavoastră, mult
mai bine ca mine, că inspiraţia asta e
tare pretenţioasă şi „cu fiţe”. Nu vine
la oricine şi nici oricând.
(Continuare în pag. 147)
146