Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
(Urmare din pag. 144)
„marele sfat!”
– Auzi, cine-i aia care să
vede vinind pă colo A cui e
– Ei, cin’ să fie, e Chiva, aia
a lu’ Iancu. Are el patru fete, asta e
măritată în sat cu unul care bea mereu
şi cică astă iarnă a batut-o ca să lipească
coşarul ăla, oadaia unde stă cu ea şi
cica ei îi era frig şi ăsta tot o bătea şi
n-a lăst-o pâna când n-a terminat tot,
acu’, zi tu, nu era timp dă asta vara
Nu ştiu fată cum o fi mai stând cu el!
S-aude că a venit bolnav din război şi
a îmbolnăvit-o şi pe ea…
– Ce vrei Acuma e bărbată-su,
bun, rău pă ăsta i l-a dat ăl de
sus, nu ne mai facem noi păcate
acuma cu una şi cu alta, hai taci acolo
şi toarce lâna aia, că mai ai ninţică,
lasă lumea să treacă pă drum nebagată
în seamă. Am întrebat şi io aşa, că nu
vezi, să ţine dă gard şi tremură, o fi
având ea ceva, crez eu că se duce la
mă-sa în partea ailaltă dă sat. E slabă
rău, uite-te şi tu, s-a îngălbenit şi are
ochii duşi în fundul capului; poartă
basmale negre şi calcă pă drum dă
parcă n-ar avea vlagă în ea. Gata, taci
că trece…
– Vrei Chivo nişte apă te
văz aşa cam că ţi-ar fi ninţel rău dă la
arşiţa asta, ia opreşte-te maică şi ia o
gură din ulciorul ăsta şi stai şi tu ninţel
la umbră cu noi acia, că te-oi duce
şi oi face tu ce ai de făcut pă urmă…
– Ce vreai să faci să-i dai
apă dîn ulciorul nostru Las-o fetică,
n-auzi că are ceva, n-o vezi cât-i de
slabă Las-o! Fie la ea, acolo…
Chiva mergea ţinându-se cu
mâinile de gard, când trecea pe langă
cineva se ţinea cu puterile ei şi se străduia
să meargă ca toată lumea, nu îi
plăcea să o întrebe care mai de care ce
are, sau cum o duce. Rar se ducea la
mamă-sa, în partea cealaltă de sat.
Acu’ îi era dor de ea, se simţea slăbită,
de câteva zile, vărsa tot ce mânca,
tuşea în continuu şi era palidă, noptea
trecută dormise sub o şatră, că bărbatul
ei, Gheorghiţă, venise beat şi a
pus-o să-i mai aducă băutură din beci
şi ea avea friguri, stătea învelită cu
două pături, da’ el nu a avut milă. A
pus-o să-i încălzescă apa, să-l spele pe
picioare, să-i aducă mâncarea la pat şi
dacă nu i-a plăcut, a azvârlit-o în scârbă.
Acum se simţea rău şi deşi era o
femeie căreia nu-i plăcea să se plângă
de greutăţile pe care le are, de data asta
simţea că va găsi înţelegere la ai ei.
Se măriatse cu Gheorghe
pentru că deja în sat era considerată
fată bătrână şi, oricum, dintre surori
ea trebuia să se mărite prima, iar taică-su
i l-a gasit pe băiatul ăsta, care
venise din război şi îşi căuta o nevastă.
Familia ei era, ca şi a lui, înstărită
şi de-aia s-au gândit că va fi bine.
Chiva nu se considera o femeie
frumoasa şi îi plăcea să stea mai
tot timpul departe de ceilalţi, nu era
vorba despre izolare, dar avea ceva în
fiinţa ei care o împiedica să râdă, să
simtă viaţa aşa cum o făceau alţii. În
copilărie fusese veselă, vorbăreaţă
chiar mândră de tot ce făcea, cum se
îmbrăca, sau de felul în care o priveau
celelalte fete. Dar, cu timpul, un şarpe
cenuşiu i-a muşcat sufletul, devenind
de nerecunoscut.
Simţea o deşertăciune mai
presus de firea şi putinţa ei de a pricepe
lucrurile, de a le înţelege, de a le
(Continuare în pag. 146)
145