Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
Cenaclul „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil
Andreea APRODU
Fotografii
în
lacrimă
– Povesteşte-mi! Ce te-a
adus aici Îţi aminteşti
– Dar nu văd. Cine eşti Am
orbit...
– Nu! Ochii tăi încă nu s-au
obişnuit cu lumina. Încearcă să-mi
povesteşti şi pe parcurs vei putea să
deschizi ochii.
– Nu ştiu unde sunt sau cum
am ajuns aici. Îmi amintesc doar că
m-au pus să merg pe o frânghie, pe
care erau fotografii prinse cu cârlige.
M-au pus să merg pe frânghie şi să
calc în picioare imaginile, care îmi pătrundeau
în carne… Am trecut peste
unele, altele s-au rupt, le-am lăsat să
cadă, le priveam micşorându-se, tot
mai jos, tot mai jos. Erau mulţi oameni
pe multe frânghii şi deasupra şi
sub frânghia mea. Toţi aveau trupurile
torturate de forme şi contururi voalate.
Cerul era numai frânghii suprapuse,
parelele, perpendiculare, întortocheate.
Nici nu ştiu dacă mai exista şi
alt cer în afara acelui colaj imens şi
trist… M-am oprit în faţa unei fotografii
ce semăna cu o lacrimă… Nu
am putut să o calc, nu am putut trece
peste ea. Am şovăit, am făcut un pas
înapoi. Am vrut să o privesc mai bine,
să o trăiesc înainte de a merge mai departe
şi atunci... Da! Atunci am căzut!
144
Cădeam împreună cu celelalte fotografii,
cu alţi oameni şi cu amintiri necunoscute.
Cădeam la nesfârşit până
m-a cuprins somnul… cineva mi-a închis
ochii! Am ajuns în camera cu
mult întuneric, îi auzeam pe ceilalţi
strigând, lovind pereţii. I-am întrebat:
„Şi pe voi v-au pus să mergeţi pe frânghie”
dar nu mă auzeau. Eu eram
oarbă, ei surzi. Sau, poate, cu toţii
eram doar amintiri. Am petrecut mult
timp acolo, zgâriind zidul camerei întunecate…
Acum sunt aici. Aici m-a
adus frânghia Dar ceilalţi I-ai văzut
pe ceilalţi
– Priveşte-mă! Acum mă
poţi vedea
– Da! Te văd! Cred că tu ai
întins frânghiile… Tu m-ai pus să-mi
calc fotografiile în picioare Tu erai
de fiecare dată Erai şi în mine De ce
până acum doar tu ai pus întrebările
De ce atâta chin pentru o neajutorată
privire în oglindă De ce Deee ceee
Carmen Mădălina ZAFIU
A murit Chiva
Era cald, aşa cum e la noi
prin părţile astea ale Bărăganului, pe
timp de vară, în mijlocul zilei. Pe o
asemenea arşita nu puteai sta nici în
casă şi cel mai bine era sa te odihneşti
liniştit la umbră, asta dacă îţi permiteai,
pentru că la ţara se găseşte mereu
câte ceva de făcut, chiar atunci când
ţi-e lumea mai dragă. Şi, cum aici femeile
obişnuiesc să se adune pe la
porţi, să mai vorbească şi, de ce nu, să
bârfească, şi de data aceasta începu
(Continuare în pag. 145)