Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
(Urmare din pag. 140)
– N-am vrut... Dacă el m-ar
fi înţeles... Un copil... L-am văzut
venind. Am lăsat puşca din umăr. Degeaba...
A murit în braţele mele...
Doamne, de ce m-ai pedepsit!
***
Ninsese abundent, câteva zile.
Sub sclipirea lunii, zăpada lumina
tărâmul de basm al Ajunului. Dintr-un
capăt în altul al satului, trâmbiţele cocoşilor
se amestecau cu zvon de colinde.
Încet, traista se umplea cu mere,
covrigi, gutui şi colaci aburind...
Ţaţa Anişoara mi s-a părut
tristă şi obosită. Doar ochii mai păstrau
străluciri ascunse. Am zăbovit o
clipă când mi-a întins bucate de cozonac,
învelită într-o folie de staniol
argintiu. „Săru’ mâna!” „Să creşti mare,
puiule!” Doamne, cât mi-aş fi dorit
s-o pot lua de mână şi s-o însoţesc
până la prispa înaltă de piatră a trecutului.
Şi timpul să se fi întors şi eu să
n-o mai cred în cuvintele mamei: „ În
viaţă nu faci numai ce-ţi place!”
***
Aproape spre ziuă eram gata.
Când m-am despărţit de ceată şi am
fost sigur că nu mă mai vede nimeni,
m-am furişat spre casa lui nea Codin.
Inima, ca o pasăre speriată, bătea din
aripile-i nevăzute; abia mai răsuflam.
Era deschisă poarta. Geamul de la
odaie era luminat. „Bună dimineaţa la
Moş Ajun...” Când am isprăvit colindul,
uşa s-a deschis şi nea Codin m-a
poftit înăuntru. Sică părea că doarme
lângă firida sobei, încărcată de vreascuri.
Pe o masă rotundă, joasă, odihnea
un găvan plin cu nuci, dovadă că
în noaptea aceea, în afară de mine,
nimeni nu-i călcase pragul. La capul
patului, o fotografie îngălbenită cu doi
bătrâni, privind concentraţi spre obiectivul
aparatului de fotografiat; probabil
părinţii lui nea Codin.
M-am aşezat pe un taburet,
am scos traista şi am deşertat o parte
din conţinut peste cuvertură. S-a uitat
indignat la mine:
– Mă’ băiete, ce vrei să faci
Ar fi trebuit să-i răspund repede şi
convingător, altfel deveneam ridicol.
M-am blocat Am dat să plec. Mi-a
ghicit tulburarea.
– Bine, iartă-mă! Ca să nu
rămân dator, hai să-ţi dau şi eu ceva.
A scotocit într-un sertar din
care a scos o cutiuţă catifelată.
– Ia-o, a zis, cu glasul înăbuşit
de emoţie. E cadoul meu, pentru
că m-ai colindat de Crăciun. Te rog să
n-o pierzi. Peste ani, când vei înţelege
altfel lucrurile, să-ţi aduci aminte...
A băgat cutiuţa în traistă şi
m-a îmbrăţişat cu stângăcie.
– O să mai vin şi mâine, l-am
asigurat, strecurându-i în palme bucata
de cozonac de la ţaţa Anişoara.
– Ce-i aici
– Mai nimic... o bucată de
cozonac de la o femeie din sat.
***
Am dormit toată dimineaţa
aceea. Când m-am trezit, mama ţinea
în mână cutiuţa, în care se afla crucea
minunată dăruită de nea Codin.
– Ai fost pe front azi-noapte
Şi te-ai şi remarcat, de moment ce ai
primit „Virtutea Militară”... Nu e la
îndemâna oricui... Hai să ghicesc: nea
Codin... Am dat afirmativ din cap. În
imaginaţia mea un soldat stătea pe
marginea tranşeei, muşcând îngândurat
dintr-o bucată de cozonac.
141