Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Andreea BĂNICĂ
Almanah
SĂPTĂMÂNA
52
(fragmente)
Vegetând pe canapea, Manu
avea în faţă un pahar, sticla de
Martini era trei sferturi goală,
iar privirea ei – din ce în ce mai tulbure.
Primise un telefon dintr-o ţară
străină şi rece. În urmă cu câteva zeci
de minute rămăsese fără mamă. Orfană,
mai bine zis. Au anunţat-o de la
renumita clinică particulară. Stop cardiac.
A trimis-o în Norvegia pentru a
lăsa medicii de acolo să opereze tumoarea
care îi incomoda creierul. După
ce i-au înlăturat intrusul, recuperarea
a fost anevoioasă, mai ales din
cauza vârstei, nu neapărat înaintate, ci
a dereglărilor hormonale. Greu, uşor,
însă trăia şi făcea progrese. „Din nefericire,
inima a cedat.” Aşa i-au spus.
Urma să zboare până acolo a doua zi
la prânz, ca să se ocupe de amănuntele
birocratice şi spirituale. Ideea de a călători
alături de un mort pe ruta de întoarcere
îi repugna; a hotărât să o înmormânteze
în Norvegia.
Sticla a ajuns lângă ea după
ce s-a săturat de nenumăratele drumuri
necesare umplerii paharului. A
fost nevoită să telefoneze celor două
persoane care îi erau rude: tatăl şi fratele.
Nu mai vorbise cu ei de ani buni
şi ar fi preferat să facă o călătorie în
Siberia, deşi ura frigul, decât să le caute
numerele în agendă, cel mai probabil
ieşite din uz. Taică-su s-a arătat
surprins. A întrebat-o dacă avea nevoie
de bani. Totul se reducea la bani.
Ar fi fost un bun întreprinzător, dar a
ales ingineria. Păcat. Pedro a reacţionat
mai uman. Cu el nu mai vorbise
din cauza distanţei pe care o reprezentau
cele aproape 3500 de mile, din
Baltimore până în San Sebastián. A
întrebat-o dacă poate să vină şi el în
Norvegia.
– Bineînţeles că poţi, Pedro.
Crezi că ai nevoie de permisiunea
mea Mai bine l-ai întreba pe director
ce părere are despre asta.
– Ai dreptate. Aşa o să fac.
Tu ai rezervat vreun bilet
– Nu, dar e un zbor la prânz.
Sper să ajung acolo pe la patru. Chiar
vrei să vii
– Sigur că da, nu pot să te las
să treci singură prin asta. Vorbesc
acum cu directorul pentru sâmbăta asta.
Duminică oricum aveam liber. Te
sun în zece minute. Eşti acasă
– Da...
– Nu ţi-ai schimbat numărul
– Nu... nici adresa...
(Continuare în pag. 14)
13