Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 127)
un pchic, punem o cană mare de apă şi
un pahar de hin, neapărat alb, iar la
sfârşit, când legumele s-au hiert ghine,
punem sare şi mirodenii; chiper,
buia iute să-i taie greaţa, mărar şi ceva
foi de dafin şi mâncarea-i gata. Mesteci
cu linguroiul cât mai des ca să nu
prindă... Pui ceaonul în mijlocul mesii
şi fiecare îşi ia cât vrea şi pune în blid
cât să-i fie caldă că de se răceşte e slinoasă.
Musai trebuie şi o murătură.
Alături punem o ulcică de hin roşu, că
ăsta dă putere, cu care stingem focul
„boialei” şi greaţa seului.
Moş Ilion m-a uimit cât de
scurt a spus reţeta şi la sfârşit parcă şi
vedeam în faţa mea „blidul” cu tocăniţă
aburindă.
Când „făcătura” a fost gata, a
dat alarma, şi, ca din pământ, a apărut
şi restul familiei care trebăluise până
atunci în ogradă, fiecare cu munca lui.
În mijlocul mesei, moş Ilion a pus un
dispozitiv din lemn cu trei picioruşe
între care trona ceaonul cu făcătura
încă sfârâind. Alături, într-un castron,
erau murăturile tocate mărunt, peste
care a pus ceapă tăiată solzişor şi le-a
stropit cu ceva ulei. Fără să mă las invitat
să gust, am luat un linguroi de făcătură
şi mi-am pus în farfurie alături
de o felie de mămăligă şi, aşa cum am
văzut şi la ceilalţi, am pus şi o lingură
de brânză frământată. La fiecare îmbucătură
luam din toate deodată.
Tochitura măcelărească
à la Babeş măcelarul
În mahalaua noastră, cel mai
cunoscut personaj era domnu’ Babeş.
Când a început să-mi mijească tuleile
sub nas, nu-i mai ceream să-mi spună
poveşti, ci îl puneam să-mi dea reţete
de mâncăruri mai ales cu carne, că
avea ştiinţă de multe. Eu ascultam cu
atenţie câte o reţetă şi fuga acasă, o
notam şi mă duceam la mama, îi ceream
ceva bani şi cumpăram cele necesare
şi o făceam, că biata femeie se
speriase de meteahna mea.
Într-o zi, domnu’ Babeş tocmai
primise marfă şi, luat cu treaba,
mi-a răspuns mai în silă la salut, că
am crezut că l-am supărat cu ceva.
După ce s-a dumirit cine l-a salutat, a
scos jumate din corp pe fereastră, peste
masa plină cu marfă şi mă strigă.
– Ia vino un pic. Te grăbeşti
– Nu!
– Oare ţi-am zis reţeta de tochitură
măcelărească
– Zis...
– Ce trebuie
M-am concentrat un pic şi
am început să turui ca o morişcă:
– Trei sute de grame de vită,
trei sute de grame creier de viţel sau
porc, cam o sută cincizeci-două sute
de grame măduvă, o sută mililitri de
ulei, o jumate de pachet de unt, o jumate
de kil de ceafă de porc, două-trei
sute de grame de guşă de porc, o jumate
de kil de ceafă de viţel, o jumate
de kil de ficat de porc şi viţel, o limbă
de porc, trei rinichi de porc sau viţel,
facultativ trei-patru fudulii, un sfert de
şlung sau glandă tiroidă de viţel, o li-
(Continuare în pag. 129)
130