Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 125)
Prin urmare, în ziua cu pricina,
elevii au fost scoşi în curte, cu steguleţe,
cu balonaşe, cu insigne şi cu
figuri sincer radioase pentru că, după
ce-l primeau cum se cuvine pe domnul
senator, o tuleau de la ore şi se
duceau la film sau la joacă pe maidanul
din spatele şcolii, deoarece profesorii
nu puteau ţine ore fiind ocupaţi
cu această activitate de protocol zero.
Spun protocol, fiindcă senatorul făcuse
rost, prin mijloace specifice, de la
sponsori, de ceva apă minerală, nişte
fursecuri, şi chiar de două platouri cu
sandviciuri de la patronul unei firme
de catering, pe care-l scăpase de la o
încurcătură cu nişte toxiinfecţii alimentare
la o cumetrie. Mai pusese de
un şpriţ şi profa de chimie care era directoare
adjunctă şi făcea parte din
acelaşi partid cu senatorul. Bine, nu
era chiar o chestiune dezinteresată, se
şi vedea inspectoare la judeţ şi nu se
făcea să nu se simtă. Una peste alta,
festivitate în toată regula!
Maşina senatorială, cu girofarurile
în funcţiune şi cu sirenele de
rigoare la maximum, intră în curte, însoţită
de forţele locale ale poliţiei şi
ale reprezentanţilor din teritoriu ai
partidului. Elevii începură să strige tot
felul de tâmpenii, însă foarte însufleţiţi
şi veseli, profii îmbrăcaţi cu costum
şi cravată aplaudară şi... din maşină
ieşi, măreţ şi plin de importanţă,
însuşi domnul senator. Dădu mâna cu
fiecare din profesori, o pupă pe directoarea
adjunctă şi îşi şterse o lacrimă
de emoţie când alunecă pe treptele
cam rupte ale scării de la intrare. Nimeni
nu a observat asta, mai ales că
elevii erau deja îmbulziţi la ieşirea pe
poartă, urlând de fericire.
Cum protocolul prevedea întâi
o conferinţă într-una din clase şi
abia peste o oră întâlnirea amicală, senatorul
rupse inima tuturor propunând
cu acea sinceritate specifică politicienilor:
– Măi, fraţilor, oameni buni,
nu pentru conferinţe am venit eu aici
la voi! Am venit să-mi mai trag sufletul,
să mai fiu măcar pentru un ceas
alături de cei mai dragi dintre colegii
mei, să mai stăm puţin de vorbă, aşa
ca de la om la om, nu...
Tonul aplauzelor îl dădu tot
doamna de chimie, deşi după cum o
privea directoarea, ai fi crezut că e un
canibal înfometat care tocmai a întâlnit
un misionar alb şi durduliu. Ca să
nu mai vorbim că, toţi au răsuflat uşuraţi
deoarece nu se răceau nici sarmalele
aduse de o mamă a unei loaze, ca
să-l treacă proful de sport.
În sala de clasă amenajată cu
masă pe mijloc, scaune şi câteva buchete
de flori, profesorii se aşezară cu
speranţa că vor mânca în linişte, apoi
se vor duce acasă, bucuroşi de economia
făcută pe ziua respectivă. N-a fost
să fie! Senatorul rămase în picioare şi
începu să vorbească despre realizările
guvernării din care făcuse parte patru
ani, privind crâncen atunci când
vreun mesean încerca să întindă mâna
către platouri.
Dar, ce minunat vorbea el,
despre investiţiile de portofoliu, despre
alinierea la acquis-ul european, la
valorile democraţiei consolidate sau
despre privatizările strategice cu parteneri
euro-atlantici. Eee, dar despre
realizările economice şi strălucitele
(Continuare în pag. 127)
126