Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2010
(Urmare din pag. 117)
Jundishapur şi un larg renume, motiv pentru care califii musulmani apelau la ei
pentru tratament şi traduceri.
RAHA
(Edessa), în prezent Urfa, a fost cea mai veche aşezare a creştinilor siriaci.
În Raha exista o şcoală medicală, căreia i s-au adăugat două spitale. Ea
avea, de asemenea, o şcoală şi terenuri pentru cultivarea plantelor medicinale,
conform normei fixate de sasanizi la fondarea spitalului din Jundishapur.
HARRAN
este situat pe unul din afluenţii estici ai Eufratului în Siria, iar locu-itorii
săi provin din siriacii pagâni care s-au pretins sabieni în ascuns, pentru a
fi consideraţi de musulmani ca făcând parte din „oamenii cărţii”. Cunoştinţele
alexandrimului elenic au fost transferate în Harran şi Antiohia, din cauza ruperii
legăturii cu romanii bizantini, iar din acest motiv sirienii din Harran şi
Antiohia au continuat să protejeze patrimoniul bizantin, să-l dezvolte şi să-l
transmită la Bagdad. Harran, împreună cu celelalte oraşe siriene importante,
erau centre ştiinţifice în care se făceau studii medicale, filozofice şi religioase,
iar la venirea musulmanilor, şi-au păstrat prestigiul şi importanţa ştiinţifică,
întrucât cuceritorii nu ştiau limbile greacă şi latină, cunoscute de mulţi dintre
urmaşii siriacilor creştini şi păgâni (sabieni). Din acest motiv, arabii s-au bazat
la început pe traducerile făcute pentru ei de către siriaci.
HIRA
(în siriacă – „colonie, tabără”), situată la 5 kilometri sud de Kufa, a
fost un centru de civilizaţie în epoca lahmizilor, fiind capitala lor. În Hira locuiau,
alături de arabi, nabateeni (aceştia fiind locuitorii vechiului Irak), iranieni
şi romani bizantini. Ei erau de diverse religii: zoroastrim, creştinism,
iudaism şi sabeanism. Hira a fost locul de întâlnire a vechilor civilizaţii, iar
locuitorii ei vorbeau în general limba arabă şi scriau în siriacă. Foloseau grafia
nabateeană, cunoscută apoi sub denumirea de grafia kufică după cucerirea islamică,
mai ales după întemeierea oraşului Kufa în apropierea sa. Numai că bisericile
ei şi mânăstirile din vecinătate au devenit o sursă pentru exploratorii cunoaşterii
dintre istoricii arabi, deoarece aceştia aveau posibilitatea de a cumpăra
manuscrisele, de a le studia împreună cu atenţie şi de a le reproduce.
În Irak existaseră, cu puţin timp înainte de venirea arabilor musulmani
cuceritori, condiţii obiective şi subiective care permiteau creştinilor să-şi desfăşoare
activitatea cu mai multă libertate, consecinţă a relaţiilor sociale şi a toleranţei
autorităţii iraniene zoroastriene – nemisionare – ceea ce a creat condiţii
mai bune pentru practicarea de către nestorienii siriaci, comunitatea cea mai
agreată şi mai favorizată de către autoritatea sasanidă, a tuturor activităţilor lor
religioase şi culturale, chiar dacă acestea erau, în general, lipsite de profunzime
118
(Continuare în pag. 119)