Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Anca BOGDAN
Cătuşe
Coroana de hârtie o purta el.
Ea nu se împotivea. Îl urma încoace şi
încolo. Îl aştepta la uşă.
În camera din spate era un
pat care umplea întreaga încăpere. Aşternutul
era de mătase. Rece.
Ochii lui străluceau nefiresc
în întuneric. Ea ţinea ochii închişi.
Fără coroană părea altul.
„E o relaţie perfectă. Eşti
numai a mea. Nu pot accepta ca altul
să se înfrupte cu imaginea ta. Te
vreau.”
Îşi încleşta degetele în părul
ei. O durea, dar era o durere plăcută.
Adormeau împreună. „Doar a mea...”
murmura el înainte de a fi doborât de
somn.
Trezirea
Somnul
Lumea începea în spatele paravanului
pictat, în spatele uşii care se
închidea când el ieşea.
„Aş vrea să ies să mă plimb
puţin. Mă întrebi unde Aşa, fără ţel.
Să casc gura, să fac cumpărături, să
văd cerul şi porumbeii din piaţă”
Nu cerea mult.
„Îţi dau totul. Îţi aduc totul.
Cerul se vede pe fereastră. Eşti a mea,
nu vreau să te pierd!”
Ea l-a implorat, i-a reproşat
că el lipseşte de acasă şi niciodată nu
îi spune ce a făcut.
„Nu fii comună!”
Ea a tăcut. El a împins-o în
115
Almanah
pat, în aşternutul rece de mătase a posedat-o
ca în fiecare zi.
Ea a deschis ochii şi-a rămas
cu ei ţintuiţi în tavan până dimineaţă.
Cioburile
A doua zi s-a ridicat din pat,
a luat tocătorul de carne şi l-a aruncat
spre geam. O mie de ţăndări au cântat
în cădere ca o cascadă.
A sărit pervazul cu stângăcie.
A alergat prin parc, a mângâiat un
câine, a mâncat îngheţată. El a urmărit-o.
A trecut neobservat.
Ea clipea des. Avea gene
lungi, când îşi mişca pleoapele părea
că mângâie şi cheamă. Bărbaţii o priveau
flămânzi.
„I-am zărit zâmbetul vinovat
în colţul gurii, d-le judecător! Îi plăcea
să fie privită, adora să le simtă
privirile lipite de trupul ei arzător. Îi
provoca, credeţi-mă, am văzut-o cu
ochii mei.”
Ziua avea altă culoare.
Coroana era pe podea.
Paravanul căzut arăta dezastruos.
Răzbunarea
El a reaşezat paravanul la locul
lui. Şi-a luat coroana şifonată de
pe jos, apoi a bătut uluci la toate ferestrele.
„Rămâi în casă, femeie! S-a isprăvit
cu plimbările. Nu pot îndura zâmbetul
ce nu îmi e adresat mie, nici trupu-ţi
(Continuare în pag. 116)