Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
(Urmare din pag 104)
deschisă. Înăuntru erau o chiuvetă şi
un closet de faianţă sau o boxă cu mături
murdare, teuri cu cârpe împuţite şi
cutii de sodă. Era un vis, trebuia să fie
un vis!
Continuam să merg grăbit şi
apăsat, ciupindu-mă de picior pentru a
simţi durerea realităţii. Ce este realitatea
Doar un fantastic comun, iar când
acest fantastic îşi arată şi celelalte feţe,
ne speriem şi negăm ceea ce vedem,
muritori laşi ce suntem! Îmi auzeam
paşii, iar acest lucru mă liniştea,
căci nu eram doar singur, eram singur
cu mine.
Pereţii gri de timp, mizerie şi
răcoare emanau un puternic miros de
mucegai, în timp ce nenumărate uşi se
deschideau atunci când mă apropiam
de ele. Dormitoare vechi, demult părăsite,
săli imense, goale cu geamurile
murdare şi sparte prin care sufla vântul.
Apoi am început să alerg pe
holurile lungi şi pe scările de marmură
ce păreau interminabile, unind zeci
de etaje. Alergam, alergam, alergam…
timpul nu mai curge. Doamne,
ce-i clădirea asta Unde sunt Devenisem
sclavul fricii şi rădăcinile sufletului
meu absorbeau seva existenţei
arătându-mi ceea ce refuzam să înţeleg.
Umanitatea e superficială. Crede
în anumite lucruri doar pentru că trebuie
să creadă, fără să se întrebe dacă
într-adevăr există. Atunci am început
pentru prima oară să mă gândesc la
Eden şi Ereb, la veridicitatea existenţei
lor, dar mi-am dat seama că enigma
vieţii nu e de fapt asta. Nu e vorba
dacă există sau nu Dumnezeu, ci dacă
noi existăm
NU, nu era un vis ceea ce mi
se întâmpla… Când am acceptat acest
lucru, obosisem deja să mai sper. Fantasticul
se transformase în realitatea
mea. Şi am mers aşa ore în şir… Până
când am găsit ieşirea. Erau două uşi
imense cu geamuri opaline ce deschideau
calea spre o sală impozantă…
Trebuie să fi fost un palat… şi ce mai
palat! Dar era pustiu. Mă întrebam cine
locuise acolo
Am deschis uşile ce au produs
un scârţăit atât de puternic de parcă
toată lumea l-ar fi putut auzi. Am
ieşit afară unde, bizar, nu era nimic,
nimic, doar vid… frig şi întuneric. O
lacrimă mi s-a prelins pe obrazul îngheţat
şi m-am întors în palat, nu înainte
de a citi afişul lipit pe una dintre
uşi:
„Raiul este închis temporar.
Dumnezeu a coborât pe Pământ…”
Dan Stoica
Timing
Pentru muncă: opt ore şi jumătate
(inclusiv pauza)
O oră dus şi întors de la muncă,
Şase, şapte pentru somn,
Mâncare de trei ori pe zi:
o oră şi jumătate.
Spălatul pe dinţi, pe mâini,
rasul şi toate celelalte:
alte trei sferturi de oră.
Controlul lecţiilor: o jumătate.
Cearta cu nevasta: altă jumătate.
Să te holbezi în televizor: trei şi
jumătate,
Mai îţi ia şi telefonul măcar o oră.
Tot ceea ce mai rămâne
suntem noi!
105