Cititi online - CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
Mădălin ROŞIORU
Corectorul
Bătrânul profesor de limba şi
literatura română, acum pensionar, cu
ghiocei - regulamentari - la tâmple,
rămase într-o bună zi cu totul siderat:
intrând în liftul blocului său constată
că o mână criminală şi agramată
scrisese ceva ruşinos cu carioca roşie:
„muie la bulangi”.
Se trezi cu gura căscată, apoi
şi-o închise brusc, de-i clămpăni proteza
dentară. „Nu se poate aşa ceva.
De ani de zile, de-o viaţă de om mă tot
chinui să scot oameni din ei. Să-i învăţ
să vorbească şi să scrie bine româneşte.
Ce-i aşa de complicat E clar că
trebuia să scrie „bulangii”, cu doi de
„i”. Mai clar de-atât nu se poate”, răbufni
el şi, ajuns la etajul său, trânti
uşa liftului şi intră în apartament. Era
limpede că inscripţia incorectă nu-i
dădea pace. „Un bulang, doi bulangi.
Ce-i aia bulang Nu există aşa ceva”,
şi merse la DEX şi chiar la dicţionarul
ortografic, ortoepic, morfologic şi de
punctuaţie, să se convingă. „E clar că
e bulangiu, clar ca bună ziua”, bombăni
el, cu amărăciune. Ani de-a rândul
corectase, cu cerneală sau cariocă
roşie, prostiile altora. La un moment
dar începuse şi o colaborare cu un ziar
local, pe post de corector. Era reputat
pentru exactitudinea sa aproape maniacală.
Vădan bătrân, fără nepoţi şi
cu prieteni din ce în ce mai puţini, nu
se bucurase din cale-afară când, pe
nesimţite, i se împliniseră anii pentru
pensionare. Nici prelungire de activitate
nu putuse să-şi facă: n-avea pile
la inspectorat, unde trecea drept capsoman,
pentru că nu se lăsa corupt şi
nu admitea să treacă pilele nimănui,
nici la clasă, nici la examenele de bacalaureat,
de unde se trezise, de la o
vreme, exclus.
Citea ziarul, ca alţi pensionari,
şi se revolta de fiecare dată când
zărea, din prima, câte o greşeală de
tipar. „Sunt total neprofesionişti,
domnule! Nu mai există corectitudinea
de pe vremuri, ăştia-şi iau banii
degeaba”, comenta, nervos. Când greşeala
era din cale-afară de flagrantă, o
venă de pe frunte prindea să-i pulseze,
ameninţător. Lua un pix roşu, ca sângele
arterial, şi începea să corecteze,
cu furia cu care alţii completează cuvinte
încrucişate sau integrame.
Şi-acum, prostia asta din liftul
lui. Din toate lifturile de pe lume,
tocmai în al lui trebuise dobitocul ăla
să scrie aşa o gogomănie
O fi fost vreun fost elev Un
vecin Sau vreun golan venit pe la
studentele care stăteau cu chirie în
blocul lui Sau - Doamne fereşte şi
apără! - poate chiar existau bulangii
adevăraţi în preajma sa de heterosexual
sută la sută, veştejitor al onanismului,
văduv neconsolat, gardian al moralei
şi corectitudinii gramaticale, dar
nu şi politice Îl irita nu doar inscripţia,
ci mai ales faptul că trebuia
s-o vadă, afurisita!, cel puţin de două
ori pe zi, dacă nu de patru sau de opt.
Când mergea cu liftul, se întorcea cu
spatele la inscripţie, dar o simţea acolo,
batjocoritoare, rânjindu-i în ceafă
cu litera lipsă, ca o gură ştirbă, de coasă.
Încerca s-o ia pe scări, avea timp,
(Continuare în pag. 100)
99