Nr. 2/2010 Anul 125 - Revista Pădurilor

Mobilierul din lemn curbat se producea în principal
din lemn de fag, dar şi din cel de frasin, paltin, ulm, cireş,
salcâm, stejar. O fabrică mai importantă se afla la
Caransebeş, în alte locuri din ţară mobila curbată constituind
un produs secundar.
Talaşul (lâna de lemn) era utilizat ca material de
ambalaj, pentru izolaţii în construcţii. Se producea din
lemn de brad şi molid, existând în acest sens 8 fabrici,
care dispuneau de 20 maşini. Cea mai impor tantă fabrică
se găsea la Pojorâta şi avea 8 maşini.
Alte produse fabricate: jucării şi cărucioare de lemn
pe Domeniul Coroanei la Găineşti, calapoade la Lugoj,
chibrituri la Bucureşti, Cluj, Timişoara.
Produse de descompunere termică. Existau 4 fabrici
(la Dărmăneşti, Marginea, Firiza de Jos, Reşiţa), în care
lemnul era supus chimizării în instalaţii de descompunere
termică (distilare uscată), obţinându-se mangal de retortă,
ape pirolignoase, gudroane.
Se producea, totodată, în cantităţi reduse mangal de
bocşă, la noi existând un consum mic. Materia primă erau
crăcile, lemnul de dimensiuni mari afirmându-se că se
carbonizează greu şi neuniform. Randamentul procesului
de mangalizare avea valoarea: la stejar 82 kg mangal/ster
lemn; la fag 75 kg/ster; la răşinoase 53 kg/ster. Pe lângă
cantităţile necesare “forjeriilor”, mangalul era mult căutat
în anumite ţări în metalurgie. În lucrare se menţiona că,
pe plan mondial, acesta se folosea drept carburant în gazogeneratoare
din anul 1860, respectiv din momentul inven tării
motorului cu explozie şi că, în anul 1925, servea pe scară
largă la funcţionarea tractoarelor şi automobilelor (un automobil
de 25 CP consuma la 100 km 15 kg mangal).
Celuloză–hârtie. În anul 1929, România avea 8 fabrici
de hârtie (la Buşteni - cea mai mare, Letea,
Petrifalău, Piatra Neamţ, Câmpulung, Zărneşti, Scăeni,
Bârgău), care produceau 59.250 t hârtie şi 3.600 t mucava.
Se utiliza mai ales lemn de răşinoase, ca molid şi
brad, apoi de plop. La ordinea zilei era atunci problema
de a fabrica hârtie din lemn de fag, făcându-se cercetări
în acest scop.
Înainte de primul război mondial, la Brăila s-a în fiinţat
o fabrică pentru producerea celulozei din stuf.
Mătasea artificială se producea în cantităţi neînsemnate
în două fabrici, una la Mediaş şi alta la Bucureşti.
Extracte tanante. Se menţionează ca materii prime
cu conţinut de taninuri coaja de stejar, molid, brad, castan
bun şi, respectiv, lemnul de castan bun şi stejar. O fabrică
de extracte tanante funcţiona la Vişeul de Sus.
Rumeguşul, un produs conex rezultat la prelucrarea
lemnului, se afla în atenţia specialiştilor, având utilizări la
realizarea de brichete combustibile, în care scop acesta
era supus uscării şi presării, iar în final materialul presat
se tăia în bucăţi. Existau mai multor fabrici de brichete,
dintre care una la Brezoiu, pentru încălzirea birourilor şi
locuinţelor personalului fabricii, şi una la Arad.
b) Produse realizate prin prelucrare manuală:
Traversele se confecţionau manual din lemn de
stejar şi fag, prin cioplirea buştenilor, sau prin debitare
cu ajutorul gaterului. Existau instalaţii de conservare
prin impregnare la Ploieşti, Tileagd, Aiud, Iţcani, fiecare
având o capacitate de producţie de circa 400.000
traverse pe an. Spre deosebire de traversele de fag neimpregnate,
care puteau avea o durată de serviciu de
3-5 ani, cele impregnate rezistau 10-15 ani. Pentru impregnare
se utiliza creozot, biclo rură de mercur, sulfat de
cupru, clorură de zinc. Anu al se produceau circa 2,5
mil. traverse, pentru care era necesară o cantitate de
375.000 m 3 lemn brut. Randamentul la confecţionare
era de circa 65%.
Cioplitura de lemn rezulta la pădure, producânduse
în diferite zone din ţară: pe valea Sucevei, în
Bucovina, pe valea Mureşului. Se folosea în general
lemn rotund subţire de stejar şi brad, neprelucrabil la
gater. Lemnului aşezat pe pământ în poziţie orizontală
i se ciopleau mai întâi primele două feţe opuse, apoi
după întoarcere, i se ciopleau şi celelalte două feţe rămase,
rezultând astfel o piesă cu secţiunea transversală
pătrată. Cioplitura se întrebuinţa la construcţia caselor
ţărăneşti: cea de stejar în special pentru tălpi, iar
cea de brad pentru stâlpii pereţilor, pentru căpriori şi,
în general, pentru întregul schelet al caselor. Dintr-un
m 3 materie primă se obţinea circa 70% cioplitură, restul
fiind deşeuri.
Draniţa (şiţa) se utiliza şi, pe alocuri, este folosită şi
astăzi, la acoperirea caselor. Se confecţiona manual, obişnuit
din lemn de molid şi brad, prin despicare cu toporul
şi cu pene bătute cu ciocanul. În prealabil, din buşteni se
secţionau butuci în lungimi corespunzătoare draniţelor.
Apoi, butucii se despicau în sferturi, şi tot prin despicare,
din sferturi rezulta draniţa, sub forma unor fâşii de lemn
drepte şi subţiri, care se comercializau în pachete, de câte
100 la număr, legate cu sfoară sau sârmă. Dimensiunile,
variabile în funcţie de localitatea de întrebuinţare, erau:
lungimea 80-100 cm, lăţimea 15-16 cm, grosimea 3-10
mm. Produsul se realiza în Bucovina (70-80 milioane
draniţe anual), pe valea Bistriţei, în Muntenia, pe văile
Câmpulungului şi Argeşului. Pe valea Câmpulungului,
butucii de molid şi brad, de 1 m lungime, erau lăsaţi să
plutească pe Râul Doamnei până la Dorneşti, după care
ajungeau în diferite sate, unde ţăranii îi prelucrau. În zonele
Mehedinţi şi Gorj se făcea draniţă din lemn de fag.
Pentru a nu se scoroji, se obişnuia ca draniţa să fie ţinută
o bună bucată de timp în apă.
Bulumacii erau stâlpi pentru garduri, realizaţi în special
din piese de lemn rotund subţire de stejar. A veau formă
cilindrică pe porţiunea de 50 cm de la bază, care se îngropa
în pământ, şi formă pătrată în secţiune, după cioplire
cu toporul, în partea superioară.
Doagele se confecţionau din lemn de fag şi stejar cu
42 REVISTA PĂDURILOR • Anul 125 • 2010 • Nr. 2