Nr. 2/2010 Anul 125 - Revista Pădurilor

de prelucrare mecanică sau manuală, realizându-se cherestea,
traverse, cioplitură, alte produse, la obţinerea lor
rezultând noi cantităţi de deşeuri (circa 4,4 mil. m 3 ).
Pe ansamblu, direcţiile de utilizare a volumului de
masă lemnoasă exploatată erau următoarele:
--
31%: pentru produse realizate prin semiindustrializare
şi industrializare completă, respectiv pentru cherestea
şi pentru alte produse;
--
4%: pentru produse realizate prin prelucrare manuală,
respectiv traverse, cioplitură, draniţă, bulumaci,
doage;
--
5%: pentru produse în stare brută, neprelucrată
(sau, aşa cum menţiona autorul, materie primă folosită în
stare originală), respectiv grinzi, manele, lemn de mină;
--
60%: pentru lemn de foc.
Ultimele două categorii de produse, aşa după cum
s-a precizat, rezultau la pădure.
Produsele comercializate, păstrând denumirile folosite
de autor, sunt precizate în cele ce urmează.
a) Produse realizate prin semiindustrializare şi industrializare
completă:
Cheresteaua constituia unul din principalele produse
realizate. Autorul exprimă foarte plastic acest lucru, pentru
a sublinia locul însemnat care revine acestui produs în
ramura producţiei forestiere din ţara noastră, începânduşi
cartea cu următorul moto: “Noi nu avem o industrie al
lemnului, noi avem o industrie a cherestelei”.
Înainte de primul război mondial, în România existau
124 fabrici de cherestea, cu 400 gatere. În anul 1929
numărul fabricilor ajunsese la 492, iar cel al gaterelor
mecanice la 1834 (statistica nu cuprindea ferăstraiele acţionate
de apă). Cea mai mare fabrică avea 27 gatere. Din
numărul total de gatere, 1200 debitau cherestea de răşinoase,
iar restul cherestea de foioase.
La nivelul anului 1929 se conta pe o producţie de
cherestea de răşinoase de 2,5 mil. m 3 , din care 0,5 mil. m 3
era pentru intern şi 2,0 mil. m 3 pentru export. Producţia de
cherestea de foioase se cifra la 0,45 mil. m 3 , în principal
fiind vorba de cherestea de fag şi stejar şi, în cantităţi mici,
de cherestea de larice, frasin, paltin, ulm, tei, plop ş.a.
Piatra Neamţ este apreciat ca fiind leagănul industriei
forestiere din România. În împrejurimile acestui oraş
s-au instalat primele ferăstraie din Moldova, aici este
punctul de tranzit pentru toată masa lemnoasă ce vine cu
plutele de la Vatra Dornei şi din întregul bazin al Bistriţei
şi Bistricioarei, urmând a ajunge la fabricile situate de-a
lungul malurilor Siretului sau în Brăila, Galaţi, porturile
Ba sa rabiei şi Dobrogei, ori a merge la export. În cealaltă
parte a ţării se află întreprinderi ale industriei de prelucrare
a lemnului de stejar, în mare parte fabricile situându-se
în apropierea oraşelor Satu-Mare, Oradea, Arad.
Un termen întâlnit în lucrare este cel de rezonanţe,
prin acestea înţelegându-se scânduri de rezonanţă şi
scânduri de claviatură, debitate din arborii de molid cu
lemn apt pentru construcţia instrumentelor muzicale, primele
pentru confecţionarea fundurilor de piane, iar ultimele
pentru confecţionarea clapelor de pian. Înainte de
primul război mondial, cantităţi însemnate din acest produs
s-au debitat în judeţul Neamţ, ulterior însă, probabil
din cauza secătuirii resurselor de materie primă, fabricaţia
lor s-a diminuat foarte mult. Se arată că, în pădure, arborii
sunt greu de identificat, chiar şi specialiştii cei mai
desăvârşiţi putându-se înşela. Valorificarea acestui lemn
ar data conform celor afirmate de autor aproximativ din
anul 1886, când două firme germane au început să exploateze
şi industrializeze la noi lemnul de rezonanţă, în
special din pădurile Farcaşa, Borca, Pintec, Bistra, Bicaz,
Mălini, Nehoiu, Pa lan ca. Probabil însă că exploatarea
lemnului de molid de rezonanţă în ţara noastră este mult
mai veche, înainte de a fi debitat în cherestea, acesta fiind
exportat sub formă de buşteni. Este, de asemenea, menţionat
faptul că la Timişoara a existat o fabrică de piane şi
o fabrică de orgi şi armonii.
De reţinut că lemnul de rezonanţă avea totodată utilizări
în construcţia avioanelor. Era, de asemenea, căutat
pentru confecţionarea draniţelor, în acest scop atât cel de
molid cât şi cel de brad putându-se uşor spinteca în lungul
fibrei cu toporul. Uneori, în mod abuziv şi necontrolat,
arborii în picioare erau în prealabil încercaţi, extrăgânduse
calupuri cu toporul din trunchiul acestora şi examinându-se
inelele anuale, cei găsiţi necorespunzători urmând
să fie abandonaţi şi să se usuce. Se pare că această practică
păguboasă este pe alocuri întâlnită şi astăzi.
Furnirul, considerat un produs de bază pentru industria
mobilei, se fabrica în trei fabrici, una la Caransebeş şi
două în Bucovina.
Uşile şi ferestrele erau confecţionate în ateliere de
tâmplărie, de către tâmplari manuali, neexistând fabrici
special destinate realizării acestor produse.
Mobilier. Cu 80 de ani în urmă, în ţara noastră industria
prelucrării lemnului era puţin dezvoltată, rezumânduse
în principal la realizarea unor produse de mobilier de
complexitate redusă. Mobila, un produs mai pretenţios,
care ar fi permis valorificarea cu adevărat eficientă a lemnului
de la noi, cu atât mai mult cu cât dispuneam de resurse
de înaltă calitate, se producea la o scară extrem de
mică. Se preciza în acest sens că, la data respectivă, mobila
fabricată în ţară acoperea numai circa 10% din necesar,
restul fiind importat.
Se reliefa, de asemenea, faptul că cele mai vechi fabrici
datau din secolul al XVI-lea, acestea aflându-se în
special în oraşele Tg. Mureş, Arad şi Cluj. Înainte de primul
război mondial, existau 100 fabrici de mobilă şi ateliere
de tâmplărie. Una din acestea se afla la Găineşti, în
zona complexului de păduri de pe Domeniile Coroanei.
Mai târziu, în anul 1929, se producea mobilă în 123 fabrici
de mobilă, ca şi în câteva din cele 111 ateliere de
tâmplărie aflate în funcţiune.
REVISTA PĂDURILOR • Anul 125 • 2010 • Nr. 2 41