Nr. 2/2010 Anul 125 - Revista Pădurilor

Din istoria silviculturii româneşti
O carte consacrată valorificării lemnului
din România, apărută la mijlocul perioadei
interbelice
Eugen C. BELDEANU
La mijlocul perioadei interbelice, în anul 1929, H.
Brauner a publicat cartea cu titlul Comerţul şi industria
lemnului din România care, prin datele consemnate, are
darul de a reţine atenţia cititorului de astăzi. Adăugăm că
lucrarea este scrisă la puţini ani după conferinţa din 25
mai 1921 a economistului şi omului politic Vintilă
Brătianu, cu titlul Politica de stat a lemnului, expozeu ulterior
apărut în revista Economia forestieră şi, prin grija
acad. Victor Giurgiu, recent republicat în Revista pădurilor.
Opinia la vremea respectivă, aşa cum transpare din
discursul lui Vintilă Brătianu, era că lemnul reprezenta
una din resursele naturale vitale ale economiei noastre
naţionale, capabile să permită refacerea ţării distruse de
război şi să-i asigure un viitor mai bun, dar care se impunea
a fi valorificată în mod raţional.
Apariţia cărţii respective a constituit la acea vreme
un eveniment important, ea reliefând nivelul la care se
aflau atunci preocupările şi realizările specialiştilor autohtoni
din domeniu pe linia valorificării lemnului. În recenzia
apărută în Revista pădurilor în anul 1930, Şt.
Dem.-Gârbovi relevă caracterul foarte variat al problematicii
tratate în carte şi utilitatea acesteia pentru informarea
îndeosebi a publicului larg, nu în mod predilect a
silvicultorilor. Amintind în treacăt că datele privind „avuţia
forestieră a României” au la bază un studiu (neprecizat)
al profesorului V.N. Stinghe, recenzentul consideră
ca meritorie convingerea autorului care afirma că „exploatarea
lemnului trebuie pusă în armonie cu posibilitatea
anuală a fondului nostru forestier şi cu silvicultura”.
În scurtele rânduri care urmează, vom sublinia câteva
elemente punctuale privind resursele forestiere din
acea vreme ale ţării noastre şi modul lor de utilizare, aşa
cum sunt ele prezentate de autor, datele în speţă, chiar cu
unele impreciziuni, uşor de înţeles din perspectiva timpului
scurs până în prezent, permiţând cunoaşterea situaţiei
economiei forestiere româneşti din momentul apariţiei
cărţii şi putând servi ca reper pentru evaluări ale diferitelor
schimbări survenite între timp. Nu putem, desigur,
omite că, în continuarea epocilor anterioare în care patrimoniul
forestier al ţării a avut deseori de suferit, după primul
război mondial acesta a înregistrat noi şi mari daune,
fiind ciuntit pe mari suprafeţe şi în bună măsură depreciat,
pierzându-se astfel în mod iremediabil unele din cele
mai valoroase masive forestiere.
Sunt în acest sens demne de reţinut o serie de date
statistice referitoare la resursele forestiere ale Terrei şi îndeosebi
ale ţării noastre, precum şi direcţiile de valorificare
a lemnului la noi.
Volumul de masă lemnoasă exploatată pe Glob, cum
se preciza în lucrare, era în anul 1925 de 1,634 miliarde
m 3 , o cantitate relativ mică în raport cu volumul exploatat
astăzi. Astfel, între timp, acesta a înregistrat un spor considerabil,
în anul 2000 ajungându-se la 3,778 miliarde m 3
(Guinard, 2004), o cantitate de 2,31 ori mai mare. Şi, după
cum este cunoscut, sporul în cauză este departe de a
înceta să se manifeste, existând dimpotrivă semne că va
persis ta şi în viitorii ani. Din volumul menţionat, lemnul
de răşinoase reprezenta 2/3, iar cel de de foioase 1/3.
Fondul forestier al României anului 1929, conform
lucrării pe care o analizăm, era egal cu 7.248.985 ha. Tot
în anul 1929, partea de fond forestier corespunzătoare
Basarabiei, aflată pe vremea aceea în componenţa ţării
noastre, era de 234.204 ha. Scăzând suprafaţa aferentă
acesteia din urmă, deducem că în momentul respectiv,
fondului forestier al României din graniţele de astăzi i-ar
fi revenit 7.014.781 ha. Având în vedere că, la 1 ianuarie
1999, fondul forestier al României măsura circa
6.337.000 ha (Popescu et al., 2004), la o simplă comparaţie
constatăm cu uşurinţă că, în răstimp, s-a produs o diminuare
drastică a acestuia cu 677.781 ha, respectiv cu
circa 9,7%.
Precizând cu acest prilej că, până în anul 1929, timp
de un secol, fondul forestier cunoscuse la noi prin defrişarea
pădurilor o micşorare cu circa 3 milioane ha (din
care 0,850 milioane ha doar între 1920-1926) (Popescu et
al., 2004), ajungem la concluzia că restrângerea sa a continuat
să se producă şi în perioada care a urmat.
Fondul de producţie al României era apreciat în anul
1929 la 1,304 miliarde m 3 . În consecinţă, în momentul de
faţă fondul de producţie ar fi ceva mai mare, întrucât în
anul 1995 el măsura 1,340 miliarde m 3 (Popescu et al.,
2004). În sprijinul ideii că astăzi dispunem într-adevăr de
un fond de producţie mai mare decât cel anterior, putem
lua în considerare şi faptul că volumul corespunzător anului
1929 includea nu numai pe cel ce ar fi revenit Ro mâniei
din graniţele de acum, ci şi pe cel aferent Basarabiei.
Suprafaţa pădurilor României, se precizează în aceeaşi
lucrare, era tot atunci de 6.524.753 ha (adică 90%
din fondul forestier), restul fiind poieni şi goluri.
Deoarece 209.409 ha de pădure, aşa cum se arată, reveneau
Basarabiei, rezultă în mod similar că, în graniţele
din momentul de faţă, ţara noastră dispunea în acea vre-
REVISTA PĂDURILOR • Anul 125 • 2010 • Nr. 2 39