Ei au murit în picioare, „Ei au murit în picioare, ca noi ... - Viata in Gorj

More documents

Recommendations

Info

8 • Viaa în Gorj • joi, 24-31 decembrie 2009 Viaa în Gorj • joi, 24-31 decembrie 2009 • 9 ÎNTÂLNIRE CU UN FOST TIPOGRAF „Îmi pare rău că nu am apucat să lucrez pe computer” Când am vizitat pentru prima oară mica tipografie a Uzinelor Mecanice Sadu, amenajată la subsolul pavilio- nului administrativ, am fost surprins de micile utilaje din dotare, dar bine întreţinute, şi mai ales de lucrurile frumoase care ieşeau din mâinile mi- cului colectiv de aici format din câţiva tineri inimoşi, adevăraţi bijutieri în arta tipografică. Aici s-a evidenţiat în mod deosebit şeful colectivului Vasile Ciucur, cu care am avut o colaborare foarte bună şi am realizat, în concep- ţie proprie, multe lucrări, atât pentru Cabinetul tehnic invenţii-inovaţii al uzinei, pe care l-am condus în perioa- da 1976-1989, cât şi pentru uzină. În 1990 am părăsit uzina, atras de miracolul cuvântului tipărit, însă nu am întrerupt legătura nici cu uzina, nici cu oamenii de aici, parcă urmărin- du-le destinul şi chiar scriind o carte „Oraşul de mâine”, despre profundele transformări ale fostei comune Bumbeşti-Jiu, dimpreună cu uzina, care asigura pâinea la acea vreme pentru 8.500 de suflete. De trei ani, nici Vasile Ciucur nu mai păşeşte pe porţile uzinei, încercat de un oarecare regret, realizând că vârsta şi-a spus cuvântul, fiind „lăsat la vatră”, încă simţindu-se legat de acele locuri cu sufletul şi în- treaga fiinţă. Fapt ce m-a determinat să-i „zgândăr” puţin amintirile... - Cum este viaţa de pensionar - Nu ştiu ce să zic... Cam grea! Greu, pentru că nu este pensia mare. Nu e mulţumitoare... - Când ai ieşit la pensie, mai exact - Am ieşit în martie, acum trei ani, în 2006. - Păi eşti tânăr... - Tânăr... la suflet! - Cu ce amintiri ai rămas legat de uzină, unde ai lucrat aproape o viaţă - Amintiri... Păi pot să zic... o edu- caţie mi-a dat Iovan, fostul meu şef, mi-a dat o educaţie în viaţă care mi-a fost învăţătură, dar şi folositoare. Apoi m-a învăţat meserie în adevăra- tul înţeles al cuvântului, care, la fel, mi-a fost de mare folos în viaţă. A fost şi exigent cu noi, dar am învăţat multe de la el. Am învăţat tainele meseriei de tipograf, cum se spune despre acest alfabet al meseriei, pornind de la litera A până la Z-et. Am lucrat pe maşini, apoi văzând că mă pricep şi sunt ascultător, m-a iniţiat şi în zeţărie. Aici, văzând că sunt şi cinstit şi ascul- tător şi muncitor, acolo m-a lăsat în locul dumnealui, când a ieşit la pensie, până în 2006, când mi-a venit şi mie rândul. Dar era ca şi o obligaţie morală, ca la rândul meu, să formez şi eu pe alţii, să-i las în locul meu. - Dar, aşa cum ştiu, te şi străduiai să faci lucrări deosebite, care să-ţi fi plăcut ţie întâi... - Daaa... Sigur. Orice lucrare pri- mită să execut nu am spus niciodată că nu pot şi nu ştiu ce, chiar dacă erau urgente şi mai aveam şi alte lucrări. Cumpăram mâncare de la magazinele de la poarta uzinei şi lucram la ele, o zi, două, cât era nevoie. Şi era şi... cum să zic, avea o încredere în mine foarte mare, pleca în concedii sau în delegaţii liniştit, pe mine mă lăsa acolo cu totul pe mână şi mă descurcam. - Deci, nu ţi-a părut niciodată rău că ai îmbrăţişat această meserie - Nu, nu... A fost o meserie frumoasă, pentru care am simţit şi atracţie, pasiune, dar am pus şi suflet, fă- când-o din plăcere. - Dacă ar fi să mai ai acei ani, la vârsta uceniciei, ţi-ai alege altă meserie, dacă ar fi posibil - Nu, nu aş alege, dar aş vrea ca mica noastră tipografie, cu utilaje vechi şi depăşite, să fie în pas cu mo- dernizările actuale, aşa cum am văzut în marile tipografii, pe computer, în halat alb, ca la farmacie. Tot această meserie mi-aş alege. Deşi am avut şi noi condiţii bune, pentru că îngrijeam şi de maşini, şi de oameni, dar şi de curăţenie, de condiţiile de lucru. - Hai să ne amintim puţin, printre alte lucrări, de mica publicaţie intitulată „Puls”, scoasă de un mic şi ini- mos colectiv de redacţie, care erau şi membri ai Cenaclului literar „Ion Minulescu” din Bumbeşti-Jiu, printre care mă număram şi eu, secretar de redacţie. A fost prima publicaţie a mi- cului orăşel de sub munte scoasă în astfel de condiţii, trei numere, pentru că mai târziu ştiu că au făcut-o pe calculator şi la culoare. - Condiţiile au fost foarte grele, ca să zic aşa, făcând culegere manuală, cu penseta, literă cu literă de plumb, cu diferite caractere de literă, tot zia- rul. Ca să nu mai mergem pe la alte tipografii unde se făcea culegerea pe linotip, dar nu dispuneam de banii ne- cesari ca să ne permitem acest lucru. Am preferat să o scoatem în aceste condiţii, temându-ne să nu fim stopaţi chiar de conducerea noastră de la acea vreme, care nu prea avea tangenţă cu astfel de acte de cultură. Ne-au încu- rajat şi cititorii, dar şi sindicatele. La primele numere am mers şi la Târgu- Jiu, împreună cu dvs., ca să le vindem. Cred că a fost printre puţinele ziare, dacă nu chiar singurul, din ţară, tipărit în astfel de condiţii, manual, la pense- tă, cu litere de plumb. - Cum te-ai obişnuit cu viaţa asta de pensionar, când ai întrerupt dintr-o dată naveta, trezitul de dimineaţă, munca de zi cu zi, trebuind să ai alte ocupaţii - Foarte greu. Mai ales în prima jumătate de an, fiind în şomaj, când sim- ţeam nevoia să fac câte ceva sau chiar să vorbesc cu cineva. Parcă te simţi un om inutil, dat la o parte, fapt care te trimite cu gândul la bătrâneţe, văzând şi cealaltă faţă a lucrurilor. Dar nu trebuie să te laşi pradă unor astfel de gânduri, ci să-ţi faci un program, să lucrezi ca şi înainte. Mai colaborez cu câte unul, fac lucrări de legătorie, la dosare, mape... Şi mai stau cu nepoţii... Asta este ocu- paţia noastră de bază. Ţi se pare casa mai plină şi ei ne mai mângâie bătrâne- ţea... Mă bucur şi eu pe lângă ei şi ne îngrijim de sănătate... - În încheiere, ce-ţi mai doreşti tu de la viaţa asta, acum când se încheie anul, urmând să păşim în 2010, cu speranţa că va fi mai bine - În primul rând, prin această invitaţie la dialog, mi-aţi făcut o mare bucurie, pentru că pe 26 decembrie îm- plinesc 60 de ani; iar în al doilea rând nu prea e nicio nădejde să ni se mai pună ceva la pensie, dar sperăm să fie un an mai bun, să fim sănătoşi, alături de copii, să mai fie şi bine, că de rău ne-am săturat... - La mulţi ai, prietene! Ion Şoldea VINE CRCIUNUL, VINE BOBOTEAZA! Biserica „Sfântul Nicolae”, la 200 de ani Câtă bucurie te încearcă, într-o dimi- neaţă anume, când, furat de grijile zilei, descoperi acest mesaj din partea părinte- lui paroh chiar pe uşa de la intrarea în bloc, reamintindu-ne de Sfintele Sărbători şi mai ales de vechile obiceiuri, după datina creştinească străbună, de a fi vizitaţi de părintele paroh spre a ne sfinţi casele şi a ne ura totodată să avem parte de sănătate, bucurii şi un an mai bun, stropind cu apă sfinţită, cu legătura de busuioc, şi primenind aerul cu aroma de tămâie din cădel- niţa cea sfântă, în timp ce sub ferestre vor răsuna clinchetul clopoţeilor şi cântecele colindătorilor: Iubiţi credincioşi! Cu ocazia Sfintelor Sărbători şi a Anului Nou, preoţii de la Biserica Sfântul Nicolae vă urează să aveţi sănătate, bucurii şi un an mai bun. Vă aducem la cu- noştinţă faptul că anul 2010 este anul în care biserica împlineşte 200 de ani şi anul în care ne dorim să organizăm resfinţirea bisericii. Pentru ca aceste gânduri să poată prinde contur, vă în- demnăm să ne fiţi aproape prin achitarea contribuţiei anuale la începutul anului 2010, prin direcţionarea celor 2% din impozitul pe venit, că- tre biserica noastră, precum şi prin prezenţa cu trupul şi sufletul alături de noi. Preotul vă va vizita cu Crăciunul pe data de 21 decembrie 2009, după orele 15,oo, iar cu Botezul pe data de 3 ianuarie 2010, după orele 15,oo. Preot paroh, Adrian Porei De câte ori paşii noştri, ai credincioşilor, nu s-au întâlnit în această Casă a Domnului ori de câte ori am simţit nevoia de a ne uşura sufletul, rugându-ne Domnului, aprinzând o lumâ- nare pentru sufletele celor morţi şi una pentru cei vii, rugându-ne pentru sănătate, pace şi linişte, încât să ne bucurăm de viaţă până la adânci bătrâneţi, acest dar oferit de Bunul Dumnezeu Să fim mai apropiaţi şi mai buni la suflet, să ne bucurăm de bine făcând bine, căci numai binele seamănă pa- cea şi liniştea şi iubirea de Dumnezeu şi Piţărăii la Tismana semeni. Aşa să ne ajute Dumnezeu! La mulţi ani, iubiţi creştini! Ionel Miu La iniţiativa Asociaţiei Libera Iniţiativă şi Antreprenoriat – Tismana, în parteneriat cu Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală, Grupul Şcolar Industrial Tismana, Şcoala Generală Topeşti, Şcoala Generală Pocruia şi Şcoala Generală Celei, în 23 decembrie a.c., în sala de spectacole a Casei de cultură din oraşul Tismana are loc un spectacol intitulat „SARA DE PIŢĂRĂI”. Organizatorii au încercat să realizeze o atmosferă specială repre- zentativă sărbătorilor de iarnă, sporind caracterul specific şi arhaic al nopţii de vestire a Naşterii Domnului Iisus, numită „Piţărăi”. Obiceiul îşi are originea în trecutul judeţului Gorj şi o parte a Văii Jiului. Programul artistic va fi compus din colinde, punerea în scenă a Naşterii Domnului Isus, iar o serie de interpreţi cunoscuţi ai muzicii populare vor interpreta colinde împreună cu tinerii din şcolile aminti- te mai sus. Surpriza serii va fi oferită de Moş Crăciun. A.T. Colind Tot prin ani aud venind Zumzet dulce de colind. Gazde, de nu vă e greu, Ascultaţi colindul meu. Daţi-vă lângă fereastră, Domnul să vă limpezească În cuget şi-n simţiri, În străfunduri de priviri, La feciori să dea putere Şi la fete mângâiere. Prin miresme şi prin rază Copil Sfânt ne luminează Şi de vă uitaţi la grindă, Taina-ncepe să vă prindă. Doamne Sfinte, ce să-ţi cânt Lângă moşii care pun Basme-n pomul de Crăciun! Tot creştinul retrăieşte Steaua... cum călătoreşte Şi la iesle se opreşte, Tocmai... lângă Betleem Doamne, parcă Te vedem! Şi de-atunci colinde vin An de an de ne alin’. Şi iar dalbe flori de măr Colindele ni-s de-ajutor... Peste-o lume de dihonii Ne-a sosit trimis de pronii Fiul Tău, enigmă-n fire, Să ne urce-n nemurire. Doamne! Dacă ai venit Din enigmă şi din mit Şi la noi ai poposit, Te rugăm, rămâi, pofteşte, „De la noi să-nfrupţi ceva, ‘Om cina pe româneşte, Cu ce-o fi şi ce-om avea...” ............................................ Cu colindul şi uratul Ducem datina şi leatul Şi ca drept colindător Mă simt, Doamne, mai uşor, C-am serbat cu întreg natul Pe Mesia Împăratul. Vasile Ponea Conducerea Departamentului Subteran şi Conexe Motru urează membrilor de sindicat linişte, sănă- tate şi multe împliniri. Fie ca Sfintele Sărbători de iarnă să vă coboare în suflete şi să vă însoţească pretutindeni, iar Noul An 2009 să vă găsească mai încrezători în vii- tor. Sărbători fericite! Preşedinte, Cristea Fluierătoru Conducerea Sindicatului Liber Roşiuţa, transmite, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun şi An Nou, tuturor celor ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul minier, sincere urări de bine, sănătate şi împliniri. La Mulţi Ani! Biroul Executiv Urez cetăţenilor judeţului Gorj sărbă- tori fericite, pline de bucurii şi un An Nou- 2010 cu sănătate, încredere şi prosperitate. La mulţi ani! Deputat, Vasile Popeangă
10 • Viaa în Gorj • joi, 24-31 decembrie 2009 CULTUR Îndemn la Sfânta Împărtăşanie În peisajul literaturii gorjene, şi nu numai, numele poetului Doru V. Fometescu este cunoscut şi apreciat prin frecvenţa apariţiilor editoriale pline de cugetări şi poezii remarca- bil înmănunchiate în şapte volume care îl caracterizează suficient pentru a înţelege, din punctul meu de vedere, că domnia sa nu scrie oricum, ci îşi ia ca punct de plecare şi sprijin sentimentele gingaşe de dragoste, în care primează sentimentele de dragoste pentru origini, locul natal Văianu-Ciuperceni, tradiţii, familie. Ca urmare, cugetând în stilul său inconfundabil, prin suflet, poetul Doru Fometescu dă sens vieţii sale dar şi locului de unde purcede, dăruindu-ne nouă, semenilor, în forme poetice unice, puterea gândului său, încărcătura sa emoţiona- lă, dar şi valorile care nu pot sta decât sub semnul adevărului: „Casa părintească – vis de dor, dintr-o colină cu vecin zăvoi, Tu, m-ai născut izvoditor...” Sau: „Să-mi primenesc instinctul de ţăran ................................................... Bat coasa şi dobor tot fânul, să simtă ogorul cine e stăpânul...” Întrupându-se din vechi taine, autorul Doru Fometescu permanent rămâne în mişcare în toate volumele sale: „Eu nu mă rup de flori şi nici de minerale, în labirintu-mi mov ca iarba creşte gând, şi suflet ca un fir printre cărări astrale...” Naiv risipitor de adânci înţelesuri: „Apără visul şi ţărâna Zeul nevăzut şi mâna”, Autorul Doru Fometescu a găsit în cutele propriei fiinţe spirituale măsura în toate; în viaţă şi moarte, în meditaţie, etc.: „Şi aş fi şi n-aş mai fi printre ierni sfielnic brad, cu nişte rostiri – făclii rostuind zorilor vad”. Autorul volumului „Focuri peste zăpezi”, luat în ansamblu, consti- tuie simbolul comunicării cu lumea de dincolo, un îndemn la o lucrare spirituală care să rezoneze cosmo- gonic cu sufletele luminoase ale strămoşilor noştri: „Şi nu oricui îi este dat Harul de-a fi peste zăpezi”. „Focuri peste zăpezi” este, de asemenea, o rugă dar şi reîntâlnirea cu casa părintească, cu mama Domnica: „Pe lângă îndurare, mie dă-mi curaj să apăr freamătul celor nemuritoarechipul blând şi încercat al mamei Domnica, regăsind paradisul pierdut, cale de viaţă în echilibru, faptă şi visare...” Nostalgia locului natal care-şi aşteaptă regăsirea în credinţă şi respect pentru tradiţie, pentru poetul Doru Fometescu e dezbatere vie despre o posibilă renaştere prin spi- rit şi dăruire în fapte cu valoare simbolică peste timp, prin însăşi sensibila sa comunicare: „O scriere cu nişte arbori în trecere spre cimitire te-nvaţă taina către zori meşteşugind temei la fire! Nişte lumini peste zăpezi culese din priviri semeţe, aduc chiar linişte, de crezi în primeniri prin frumuseţe! Celeste focuri, vagi mirări ce pogoară spre iubire în vremi umbrite cu frustrări când leacul viu e tandra povestire”. Volumul „Focuri peste zăpezi”, plin de întoarceri şi plecări, de popas al gândului dar şi pornire, con- stituie prin versurile însumate un loc de odihnă şi linişte sufletească oricărui cititor. Visător şi implicat în aceeaşi măsură, poetul Doru Fometescu, cu Dumnezeu în suflet, se autoportretizează: „Eu am căzut de undeva, din stea, petală-nrourată cu mirări. Un strop de viaţă e minunea mea, sorbit de vânt şi reîntors în zări...” Închei, îmboldindu-vă la lectu- ră, pentru a vă putea împărtăşi cu razele înţelepciunii sale. Valeria Zorilă Certăzeanu LA MOARTEA UNUI FRATE POET Calea între poezie şi Dumnezeu E foarte greu să te reîntorci în timp, căutând nişte amintiri anume, legate de prietenia cu Costel Neamţu, când abia împlinisem 10 ani şi aveam „cartierul general” în magazia de lemne din spatele casei din str. Siret, iar terenul de joacă locul viran, un fel de părcu- leţ, din vecinătatea Cinematografului „Victoria”, unde în prezent se află impunăto- rul sediu al Direcţiei de Finanţe Gorj. Asta era prin anii 1960. Erau trei fraţi: Nicolae, născut în 1949, Telu, născut în 1953, şi Doru, născut în 1955, părinţii lor, Elena şi Constantin Neamţu fiind lucrători comerciali. Era vârsta când visam să devenim cineva, bucurându-ne din plin de viaţă. Apoi a venit vremea să ne despăr- ţim, plecând în lume, să ne facem un rost. Eu am plecat în Valea Jiului, atras de mirajul adâncuri- lor, alături de ortacii lui Miron Cozma. Telu a plecat la Craiova, urmând în domeniul construcţiilor. Apoi a făcut doi ani la arhitec- tură, în Bucureşti. Învăţase să cânte şi la trompetă. Ce mai, îi plăcea viaţa şi nu-l speriau nici vitregiile ei, însă îl întristau, căci toate trebuiau să aibă o limită, iar el avea credinţă în bunul Dumnezeu, ca o mângâiere a sufletului. În Târgu-Jiu locuise pe str. 14 Octombrie, fiind vecin cu Neli Stratan, nevasta lui Mircea Lucescu, marele antrenor. Mama lui Neli era profesoară de limba rusă. La Craiova a stat în gazdă chiar la directoarea Liceului de Construcţii, care era profesoară de limba română, iar tatăl ei era nimeni altul decât „lt. Mănoiu”, fostul prieten al Ecaterinei Theodoroiu, gazdă care îşi dorise în cele din urmă să-l înfieze pe Telu. Îngrijorată de sănătatea lui cam şubredă, ea a fost cu iniţiati- va de a-l trimite, prin mitropolitul Nestor Vornicescu, undeva la munte, la aer curat, la Mânăstirea Lainici, dorinţa lui fiind de a duce o viaţă monahală, departe de toate răutăţile lumii, convins că numai în Casa Domnului se va regăsi pe sine. Asta se întâmpla în anul 1977, unde a stat timp de 16 ani, iar în 1995, luna decembrie, după o grea suferinţă, a decedat, dobo- rât de leucemie, dar şi din cauza constituţiei lui anemice, provenită mai ales de la posturile prea lungi şi sfâşietoare. A fost înmormântat la Lainici, la loc de cinste, alături de ceilalţi monahi ai mânăstirii, lăsând în urma sa mai multe manuscrise, unele pe numele său, altele semnate Ioan Monahul, din care încredinţăm tiparului grupajul alăturat, în spe- ranţa încherbării, în cel mai scurt timp, a unei cărţi de suflet întru pomenirea celui ce a fost fratele nostru Constantin Neamţu. Din nefericire, şi fratele său Nicolae, care a fost patronul barului de la Casa memorială Pârăianu din Târgu-Jiu, a trecut în Lumea Umbrelor, în anul 1999, în urma unui accident vascular. Îi mulţumim fratelui lor Doru Neamţu, cunoscut pugilist şi antre- nor din lumea Careului Magic, care ne-a pus la dispoziţie fotografia şi alte informaţii despre familie. Răscumpărare Te-am răscumpărat, Eliberând o cruce... Rămâi lacrimă, rămâi, Rouă sub osul frunţii... Te-am răscumpărat, Eliberând o floare... Rămâi rouă, rămâi, Lacrimă în ochiul frunţii... Te-am răscumpărat, Eliberând un pântec... Rămâi fiule, rămâi, Ochiul frunţii... Muncă de ocnaş Dimineaţa Îmi iau cuţitul de bucătărie Şi fug în grădină În grădina din spate Din faţă Din stânga Din dreapta De sus De jos A cortului îmbâcsit Cu fum de tămâie Tai o felie Din untul răsăritului Şi o întind Pe o coajă de plop Mănânc Şi beau Din roua timpului Trecut Sătul îmi încep Munca de ocnaş Munca mea De fiecare zi Aleg la întâmplare Un pom Îl studiez Îl meditez Şi fără să trag concluzii Îl cred Pomul Vieţii Cu dinţii Cu unghiile Rod din el Până când ajunge Un simplu par Îl ascut la vârf Şi iată-l ţeapă Spre seară O pun În mijlocul cortului Şi frânt de oboseală Îmi tai capul Şi-l trag în ţeapă Aceasta-i munca mea Din fiecare zi Ca să dorm la-nălţime Până într-o zi Când voi ajunge La ultimul pom. Atunci Îmi voi strânge cortul Şi împreună Cu creierii mei Le voi trage În ultima ţeapă... Eterna Schimbare Dacă nu mi s-ar schimba În fiecare zi volumul Aş fi răspunzător De neparticipare La concertul destinului Inevitabilă sală de spectacole În care vrei, nu vrei, Cu sau fără vată în urechi Asculţi Cum cântă clopotele Arii din opere universale Şi aceasta îmi schimbă volumul Niciodată nu mă scarpin la ceafă Cu aceleaşi degete Până şi cuvintele Îşi schimbă volumul Împleticindu-mi limba în gură Şi îngân Doar existenţa-n mine Inevitabilă sală de spectacole Ne împerechem în ea În armonie cu varietatea tonurilor Bolborosite de destin Mi-am pus voinţa Să încremenesc în acelaşi volum Dar şi-a schimbat volumul voinţa Depunându-mi trupul Pe catafalcul eternei schimbări A nesfârşitelor bătăi de clopot Destinul cântă Florile şi iubirea Marea şi munţii Pădurile şi vântul Îşi schimbă volumul. Of, Doamne! Să mai cânte şi privighetoarea Să tacă destinul Să pot găsi în sala de spectacole Măcar un zâmbet Încremenit în acelaşi volum Măcar o floare împietrită S-o pun pe mormântul mamei... Constantin Ioan Neamţu
Page 1 and 2: Viaa în Gorj Sptmânal independent
Page 3 and 4: Viaa în Gorj • joi, 24-31 decemb
Page 7: Viaa în Gorj • joi, 24-31 decemb
Page 11 and 12: 12 • Viaa în Gorj • joi, 24-31

Ei au murit în picioare, „Ei au murit în picioare, ca noi ... - Viata in Gorj

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?