Arta antropomorfă feminină în preistoria spaţiului carpato ... - cIMeC

www.cimec.ro
M. ANGHELINU, L. NIŢĂ
2006). Această complementaritate 7 , care tinde să se accentueze în
zonele temperate şi boreale, stă însă rareori la baza vreunei explicite
diferenţe de statut între bărbaţi şi femei (Graves-Brown 1996: 315;
Jarvenpa & Brumbach 2006; Kent 1999), iar interdicţiile simbolice ce
separă cele două universuri, deşi larg răspândite, nu sunt rareori
lipsite de consecinţe practice.
Diferenţierea minimă de statut între membrii acestor
comunităţi nu trebuie, nici ea, absolutizată: la rigoare, nu există
societăţi etnografice riguros şi absolut egalitare (Flanagan 1989).
Egalitarismul este rezultatul aproximativ şi în fond anevoios al unui
permanent proces de monitorizare din partea ansamblului comunităţii,
ca şi al unor instituţii de schimb generalizat care descurajează
acumularea materială şi asimetriile exagerate în prestigiu (Binmore
2001; Boehm 1999; Runciman 2005; Spikins 2008; Wiessner 2005;
Woodburn 1982). Că acest tip de „contract social” eşuează frecvent o
demonstrează societăţile vânătoreşti „de rang mediu” (Arnold 1993),
„trans-egalitare” (Hayden 1995; Owens & Hayden 1997), deja parţial
stratificate în termeni de statut şi posesiuni, ca să nu le amintim pe
cele în care ierarhia ereditară şi chiar practica sclavajului constituie
norma (Ames 1995). Mai mult, deşi esenţiale pentru sancţionarea ei
instituţională, posesiunile materiale nu reprezintă singura formă de
inegalitate: cunoaşterea, consacrată prin ritualurile de iniţiere,
reprezintă o alta şi, probabil, şi cea mai importantă, în cazul particular
al vânătorilor-culegătorilor (Peterson 1993; Shennan 1996).
Statutul copiilor rămâne, din raţiuni previzibile, destul de
neclar în observaţiile etnografice. Este indubitabil că propensiunea
etnocentrică a analiştilor, cuplată cu „irelevanţa” economică şi cu
ideea asociată ei, cea de dependenţă, atribuite generalizat copiilor, i-a
condamnat pe aceştia la o anume „feminizare” şi la statutul de
victime pasive ale mediului lor social (Halcrow & Tayles 2008;
Kamp 2001). Putem, desigur, inversa această realitate a fragilităţii:
7 În treacăt fie spus, studiile trans-culturale sugerează că stabilitatea relaţiilor conjugale tinde
să se manifeste ca o funcţie a complementarităţii economice: orice modificare a echilibrului
contribuţiei fiecărui sex afectează stabilitatea relaţiei (Marlowe 2005; Quinlan 2008).
45