Arta antropomorfă feminină în preistoria spaţiului carpato ... - cIMeC

www.cimec.ro
M. ANGHELINU, L. NIŢĂ
• mobilitatea rezidenţială şi lipsa comportamentului
teritorial;
• statutul preponderent vânătoresc al comunităţilor
paleolitice;
• diviziunea muncii pe sexe, responsabilitatea vânătorii
revenind bărbaţilor, iar exploatarea plantelor, femeilor;
• egalitarismul şi, în general, lipsa unei diferenţieri
importante de statut social între membrii comunităţii, cu
excepţia unor vagi distincţii între clasele generale de
vârstă şi sex, sau a prestigiului personal viager;
• lipsa corelativă a unei diferenţieri de statut economic;
• apariţia târzie (nu înainte de paleoliticul superior, sau de
echivalentul lui african) a complexităţii socio-economice
şi a stratificării sociale.
Deşi portretul robot schiţat mai sus se pretează mai greu
verificării directe, prin mijloacele de investigaţie proprii arheologiei,
majoritatea specialiştilor sunt de acord că, cel puţin în linii generale,
el oferă o schiţă convingătoare a realităţilor sociale paleolitice. Acesta
este motivul pentru care el a fost elaborat doar în situaţiile, foarte
rare, în care baza documentară a permis-o şi chiar a recomandat-o. În
mare parte calchiată după schiţa reieşită din actele simpozionului
Man the Hunter (Lee & DeVore 1968) şi, în consecinţă, după
societatea boşimanilor !Kung, acest portret mizează, dacă nu o pe
uniformitate absolută, cel puţin pe o anume constanţă în timp a
organizării sociale din paleolitic, atribuibilă, fără îndoială, aşanumitului
„sindrom” vânătoare-cules: slab susţinut tehnologic şi pe
deplin imers în contextele ecologice, acest „mod de producţie”
desfide creşterea demografică, acumularea de prestigiu şi de bunuri,
fiind constrâns la regenerarea circulară, permanentă, a condiţiilor
iniţiale. Longevitatea sistemului oferă mărturia peremptorie a acestui
tenace echilibru: „Odată recunoscute aceste relaţii, nu ne mai mirăm
de ce strămoşii preistorici au rămas atât de mult la nivelul în cauză şi
începem să ne uimim, dimpotrivă, cum de au putut trece de
el”(Lenski 2002: 104).
41