Arta antropomorfă feminină în preistoria spaţiului carpato ... - cIMeC

www.cimec.ro
M. ANGHELINU, L. NIŢĂ
poate nimeni îndoi, oferă, în opinia noastră, un exemplu tipic de
manifestare a premisei etnocentrice a „omului etern” şi, în consecinţă,
pentru familiarizarea forţată a societăţilor paleolitice. Un rezultat
proeminent al acestei „domesticiri prin traducere” îl reprezintă
evacuarea, dintre subiectele de interes central, a celui mai important
segment – cel puţin din punct de vedere demografic – al grupurilor
umane paleolitice, femeile şi copiii, şi, implicit, minimalizarea
impactul cultural al acestuia.
Subiectul nu este, desigur, inedit, în particular pentru
segmentul feminist al arheologiei contemporane (ex. Adovasio et al.
2007; Gero & Conkey 1991; Sweely 1999; Baxter 2008; etc.).
Motivaţia şi argumentaţia noastră se doresc, însă, profund diferite.
Cantonarea explicită într-un domeniu al atitudinilor politice ne apare
mai mult sau mai puţin sinonimă asumării deliberate a unei
perspective subiective. Chiar dacă ţelul acestei atitudini îl reprezintă
„demascarea” şi „echilibrarea” tendinţei dominante, cât se poate de
reale, cea de masculinizare abuzivă a trecutului, credem, totuşi, că
obiectivul cercetării ştiinţifice îl reprezintă vânarea, sub orice formă
accesibilă, a obiectivităţii, şi nu fetişizarea subiectivităţii. Altfel spus,
absenţa anumitor categorii de vârstă şi sex din cercetarea anumitor
culturi umane, cert mediată de raţiuni epistemologice, trebuie criticată
în primul rând pentru faptul că impietează accesul ştiinţific la
cunoaşterea realităţii efective a acestor culturi (Kamp 2001: 25).
Actuala diviziune pe sexe a speciei umane are certe baze biologice şi
psiho-somatice, fundate şi perpetuate prin mecanisme co-evolutive.
Ea nu constituie o simplă creaţie culturală arbitrară, menită a deforma
realităţile biologiei şi a legitima anumite structuri de putere, ci un fapt
empiric incontestabil, a cărui importanţă şi semnificaţie variază în
toate culturile, inclusiv în a noastră. Valsul dialectic dintre Natură şi
Cultură, ca şi complicatele bucle retroactive darwiniene care au
perpetuat această diferenţiere sunt, din perspectiva „jocului” ştiinţific,
mai instructive decât tezele corectitudinii politice actuale. Altfel spus,
întrebarea justă nu este dacă această diferenţiere există, pentru că
faptul este mai mult decât evident, ci care au fost conţinutul şi
semnificaţia ei în diversele universuri culturale umane.
37