2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

MARTIE 2011 67
pe la 305 d. H., cel mai târziu. Pretutindeni, în
astfel de compuneri alcãtuite cu o dexteritate ce
depãºeºte modelul ºi indicând o putere de a for -
mula artisticeºte ideal, repulsia faþã de Împãrãþie
izbeºte ºi nu-i ex trav a gant sã o atribuim nu doar
unei motivaþii religioase ci ºi unei mentalitãþi de
insurecþie pro vin cialã. Aceºti anonimi de la Du -
nãre, ce compun panegirice despre Irineu ºi Da -
sius, despre Montanus ºi, probabil, despre Mer -
curius, plângând, la Tomis, într-o epocã inde -
terminatã, pe Chiriac ºi Paul, ilustreazã, în felul
lor ºi la proporþiile unei civilizaþii de pro vincie
îndepãrtatã, rãspunsul unui Ori ent ro ma nic
reprimat.
Însã de îndatã ce prigoana ro manã în ce -
teazã ºi, începând din vremea lui Constantin cel
Mare, avem a face cu un creºtinism propagat de
administraþie, perspectivele se modificã ºi cele
câteva episoade martirice de la Dunãrea de Jos
reprezintã mai mult accidente decât regulã. ªi
semnificaþia „Pãtimirilor” ce ilustreazã se pre -
schimbã ºi se aratã mai degrabã a fi anti-barbarã.
Doar rareori câte un împãrat apostat (precum
Julianus), hotãrât sã se reîntoarcã la adoraþia
zeilor, mai dãdea ocazia câte unei consemnãri,
altfel admirabilã în expresie, precum Pãtimirea
lui Aemilianus de Durostorum, de la 362 d.H.
Astfel de momente se reþin în „istoriile” con -
temporane ºi nu-i întâmplare cã Teodoret de Cyr
ºi Pros per d’Aquitania fac menþiune de neno -
rocirea acestui cãuzaº de la Durostor, comu -
nicatã în latineºte, într-o naraþiune de pe la sfâr -
ºitul secolului al IV-lea.
Însã cu Pãtimirea lui Sava Gotul (la 372
d.H.) a fi „latin” însemna totodatã a fi sedentar
cãci persecuþiile „noi” se fac de cãtre goþi ºi nu
de cãtre romani; latinitatea ar fi acum, dim -
potrivã, protecþie ºi fac tor de coagulare ºi,
de-aceea, Pãtimirea lui Sava Gotul (înecat în
Buzãu, la 372, de gotul Athanaric) trebuie aºe -
zatã la începuturile unui fel de tradiþie. Apare,
astfel, dar într-o formã embrionarã, chinul adus
de „ghiaur” ºi martiriul ce pro duce invadatorul
rãu, „strãin” ºi „necredincios” ce îl vor încerca
ºi românii din Transilvania peste mai bine de o
mie de ani ºi „românul danubian” de la Mosc o -
pole ºi iobagul de sub ruºi ºi fanarioþi. Este o
schemã ce se rãspîndeºte. Când istoria înecãrii
lui Sava Gotul de la Buzãu a fost alcãtuitã la
puþinã vreme de la „pãtimire” ºi începu sã cir -
cule de la Dunãrea de Jos cãtre Mediterana ºi,
apoi, în Asia Mi nor, adicã în geografia pro -
tecþiei latine, se bãgase de seamã cã aceasta
însemna, poate, mai mult decît episod lãturalnic
ci o schemã de autohtonitate pedepsitã.
III. Geografia literaturii proto-române
Dar deodatã, aceºti cãrturari din provincii,
creºtinaþi ori „latinizaþi”, îºi arãtarã identitatea
cãci a scrie literaturã este acum o contribuþie ce
individualizeazã ºi nu doar o rezistenþã „în cata -
combe” ºi anonimã. Abia când încetã vremea
pedepselor, cronicarul de „Pãtimire” tace ºi, ast -
fel, apãru ºi la Dunãrea de Jos noþiunea me di -
evalã de scriitor; vremurile se aºezaserã ºi aºe -
zarea lor însemna o culturã „cultã” creºtinã.
Cele dintâi documente de creaþie daco-ro -
manã ce nu mai sunt anonime apar acolo unde
„Pãtimirile” produseserã „acte”, ilustrând, prin
aceasta, existenþa unui fel de reþea de con cen -
trãri pulsatorii. Sunt, de altminteri, începuturi
impresionante ºi care, fiindcã nu sunt fapt izolat
ºi se continuã în timp, lasã impresia de adevãrate
„ºcoli”. Astfel de închegãri depãºesc, de obicei,
teritoriul pro vin cial propriu-zis dar puterea lor
cea mai de seamã stã în iradiaþie, aºa încât,
aparþinãtoare de Imperiul Ro man, ele ajung la
înrâuriri am ple ce trec dincolo de Dunãre ºi de
Carpaþi, în Dacia autonomã ºi pânã chiar ºi la
„dacii liberi”. Romanizarea, câtã va fi fost, se
întãreºte printr-o religie uni ver sal istã, vehi cu -
latã în limba latinã ºi se continuã în timp, peste
frontiere în schimbare pe ri odicã.
Întâia dintre aceste concentrãri trebuie so -
cotitã, prin însemnãtate ºi prin stãruinþã, aceea
din Scythia Mi nor (din Dobrogea de azi), de -
monstrând o „ºcoalã literarã” la Tomis (Con -
stanþa) cu reprezentanþi între cei mai iluºtri, cu -
noscutã pe întinderea a 200 de ani (de la
370-550 e.n.). E o resurecþie a unui spirit pontic,
de civilizaþie totdeodatã elinã ºi latinã, unde
contribuþia substratului face sinteza sã se pro -
ducã. Proporþia dintre componente e însã cu
neputinþã de precizat deºi s-ar putea zice cã o
participare a unui spirit as cetic ºi etic, cu origine
geticã, va fi fost hotãrîtoare chiar dacã nu se
poate documenta di rect. De altfel, nu doar ce -
tãþile mar i time - Tomis, Histria ºi Callatis -
dezvoltã culturã ci ºi acelea danubiene, precum
Axiopolis ºi Halmyris. ªi fiindcã aici comunitãþi
de monahi sunt detectabile în regiuni de pãduri
ºi de câmpie dobrogeanã, bãnuiala unor adaptãri
ale strãvechilor rituri getice la exerciþiul creºtin
se iveºte numaidecât. ªi comunicãrile sunt vechi
ºi nu se corecteazã. Din Pontul Stâng ºi pânã în
câmpiile transdanubiene, cãtre Întorsura Car -
paþilor, la Buzãu ºi, mai sus, cãtre Moldova,
drumurile sunt tradiþionale ºi ideea unor legãturi
statornice nu poate sã fie pusã la îndoialã. Pe
aici circulã oameni dar ºi idei ºi „poveºti”. Iatã,
de pildã, Martiriul lui Sava Gotul alcãtuit, cu
F AMILIA ROMÂNÃ FILE DE ISTORI E