2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

66 MARTIE 2011
FLLE DE ISTORIE
FAMILIA ROMÂNÃ
„folklor”. Totuºi, o creaþie cultã ex istã mai pre -
sus decât genurile populare; ea ajunge la o for -
mã canonicã, doc u mentând scriitori ºi chiar
„ºco li” dacã nu chiar o schiþã de curent literar
proto-român, având drept trãsãturi o romanitate
în termen danubian ºi carpatic ºi o prelungire lo -
calã, înfãptuitã prin dezvoltare de substanþã
autoh tonã ce se pro duce, în unele spaþii, doar
prin creºtinism. Literatura românã începe, aºa -
dar, prin a fi ºi creaþie de limbã latinã alãturi de
tainica literaturã vorbitã, ce urma ºirul in dis tinct
al vorbelor ce s-au risipit.
II. Epoca „Pãtimirilor”
Întâile producþii literare documentate la
proto-români sunt un soi de naraþiuni cu o bi -
ectiv etic denumite „Pãtimiri”, de fapt niºte pa -
ne girice de martiri creºtini supuºi persecuþiilor
brutale hotãrâte de Împãrat. Ele formuleazã mo -
delul creºtin de „mãrturisire cotidianã de cre -
dinþã” dar, deopotrivã, ºi o atitudine refractarã
ce ar fi venit din subjugarea îndelungatã ºi, poa -
te, ºi dintr-un fel de aversiune rezidualã ne-es -
tom patã. Oriºicum ar fi, literatura de „pa ssi -
ones” afirmã un punct de vedere anti-ro man
atunci când Roma era încã pãgânã. La drept
vorbind, nu sunt de exclus nici mentalitãþi cen -
tri fuge unde ar intra spirit lo cal autonom, rãs -
coalã so cialã creºtinã ºi, de fapt, un fond de
rezistenþã autohtonã apãrut oriunde Roma pã -
trunsese prin ocupaþie.
Puþine din aceste documente s-au pãstrat
în forma iniþialã cãci transmisiunea prin copiºti
a tulburat, în destule cazuri, aspectul epicii ori -
ginare; totuºi, câteva au, chiar dacã sînt ano -
nime, un grad considerabil de plauzibilitate.
Ast fel, la 290 d. H. ori ceva mai târziu, un
necunoscut din Scythia Mi nor compuse Mar -
tiriul lui Astion ºi Epictet decapitaþi la Hal -
myris, în Scythia Mi nor. Sunt doi asiatici: un
bãtrân preot, cu însuºiri miraculoase ºi fãcãtor
de minuni (Epictet) ºi Astion, un tânãr de ex -
tracþie aris to craticã, fiu de magistrat, veniþi pe o
corabie din Cappadocia cãtre Pont (schema din
„Varlaam ºi Ioasaf”). Aceasta ar fi o întâie pro -
ducþie „martiricã”, urmând, pânã la un punct,
formularul canonic ºi totuºi cu nu puþine ºtiri
despre viaþa aborigenilor, cãci astfel de creaþii
lasã sã se întrevadã, dincolo de elaboraþia con -
sacratã, mici elemente de cronicã ce ar trebui
studiate mai atent decât s-a fãcut pânã azi.
O astfel de cronicã, pãstrând „compunerea
primarã”, este, deopotrivã, Martiriul lui Irineu
de Sirmium, produs într-o regiune a Moesiei
unde prezenþa daco-ro manã se arãtase masivã. E
un act scris în latineºte ºi pãstrat dupã procesul
ver bal alcãtuit în aprilie 304 d.H. de Probus, un
guvernator lo cal; documentul are un caracter
dra matic ºi teatral, sugerând o adevãratã tra -
gedie creºtinã. Acest Irineu - ce pronunþã ºi o
impresionantã „oratio”, memorabilã - fu, de alt -
fel, obiect de cult pânã târziu, cãtre anul 1200,
ceea ce ne îndeamnã sã-i presupunem o circu -
laþie întinsã acestei „pãtimiri”, întrebuinþatã în
ritualistica de fel curent spre a se îndrepta moral
o populaþie ce se încredea în eresuri. În latinã era
compusã, cu probabilitate, ºi o altã „passio”, a
lui Montanus de la Singidunum (executat în
martie 304 d.H.), daco-ro man acesta ºi a cãrui
pomenire fuse alcãtuitã, dupã toate datele, de
acelaºi autor ce se îngrijise de memoria lui Iri -
neu. De negãsit astãzi, aceastã naraþiune are însã
existenþã sigurã, cãci o menþioneazã o Viaþã a
lui Pollion, lector la Cibalae (Vinkovþi). Sunt
compoziþii fundamentale într-o geografie da coro
manã a Banatului ºi a Transilvaniei de azi,
având, la o vreme nu îndepãrtatã, utilitate în
biblioteca practicã a ºcolii lui Niceta de Re -
mesiana.
Dar „Pãtimiri” apar cam peste tot. Poate
cã, înainte de acestea, sã fi fost compusã ºi o
povestire despre Mercurius, arhistrateg ro man
din Oltenia, sub Decius sau Aurelianus (pe la
265 ori 270 d.H.), originar din „Sciþia” ºi de -
capitat, dupã dezvãluire, în Cesareea Cappa -
dociei. Evocarea lui, prin citirea în bisericã, va fi
existat cu probabilitate, cãci nu altfel s-ar ex -
plica invocarea acestui martir în folclorul olte -
nesc ul te rior. Va fi fost astfel sau nu, este greu
de dovedit astãzi dar o circulaþie oarecare, în
mediu definit ºi închis, se putea bãnui. Sigur
este însã cã „Martiriul lui Dasius”, de la Du -
rostorum ori Axiopolis (condamnat tot la 304
d.H., ca ºi Irineu de Sirmium ºi Montanus din
Singidinum) avu oarecare circulaþie în pãrþile
Dunãrii, unde aceastã povestire, arãtând repu -
dierea saturnaliilor pãgâne, trebuia sã impre -
sioneze spiritele încã ºovãielnice ºi con ser va -
toare. Este o „pãtimire” pãstratã în limbã greacã
însã tradusã, fãrã îndoialã, din latinã, ºi alcãtuitã