2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

MARTIE 2011 37
unde adeseori condiþia urcãrii pe scarã so cialã
era strâns legatã de aceea a vânzãrii de con -
ºtiinþã. Ra nele naþiunii se adânceau astfel ºi mai
mult, iar procesul ex ploatãrii sociale se in ten -
sifica. Prin destinul tânãrului avocat ªtefan
Zâm breanu, I. Vul can a vrut sã creioneze o în -
treagã epocã ºi sã fixeze cadrele unui posibil tip
literar. Intenþia de frescã nu lipseºte însã ºi ra -
diografia mediilor este fãcutã cu un simþ de ob -
servaþie destul de acut, de la mediile de jos, ale
þã rãnimii ºi micilor slujbaºi, pânã la mediul so -
fisticat al saloa nelor cu bla zon ale potentaþilor
politici. Schema tezistã, dupã care Binele tri -
umfã întotdeauna, este aplicatã ºi aici cu obsti -
naþie, dar motivaþia tipurilor ºi a caracterelor
este mai preg nantã, datele ficþionate mai vero -
simile. Partida naþionalã a lui Aron Albinescu
are pânã la urmã câºtig de cauzã, dupã ce
destinul pol i tic al lui ªtefan Zâmbreanu este
îngroºat în stil nat u ral ist, iar ecourile luptelor
electorale, cu demagogia lor deºãn þatã, par a fi
rupte din Scrisoarea pierdutã a lui Caragiale.
Grija pentru realizarea unui ro man psi -
hologic ºi so cial mai pronunþat se simte la I. Vul -
can în Fata popii, apãrut doar în coloanele re -
vistei Fa milia, din 1885 ºi 1886. Acum influenþa
directã pe care o detectãm este aceea a lui Sla -
vici. Sub impresia, provocatã de lectura Popii
Tanda, Vul can îºi plaseazã acþiunea la sat, în
mediul pur al vieþii de la þarã, unde se pun în
paralel mai multe des tine individuale ºi se oferã
mai multe soluþii de emancipare colectivã. Cen -
trul acþiunii e aca parat de lupta care se dã între
mai multe grupuri lo cale pentru instalarea unui
nou notar în satul Bujoreni, în persoana cãruia
preotul Tãnase doreºte un candidat la mâna fiicei
sale bãtrâne, Rahila. Ambiþiile fetei se ciocnesc
uneori cu acelea ale tatãlui, dupã cum nu coincid
nici cu acelea ale sãtenilor, care doresc oameni
integri ºi sfãtuitori dezinteresaþi în munca lor de
fie care zi. Importanþa „conducãtorilor” e încã o
datã subliniatã aici „cãci tocmai cât poate sã
foloseascã un preot bun, pe atâta poate strica
altul rãu. Acela e binecuvântare pentru sat, acesta
e blãstãm!”. Iar sãtenii din Teiul Mare, sat fru mos
de gospodari harnici ºi curaþi, le spun în faþa celor
din Valea Micã: „Pânã-i lumea nu va fi din voi
nimica, dacã veþi avea tot popã ca cel ce-a murit ºi
dascãl ce cel de-acuma!”. ªi mai de parte: ,,- Ce
sat! - se mirã unul dintre vãlenari. Cum aþi putut
dumneavoastrã înainta aºa mi nunat - Aºa, cã
Dumnezeu ne-a dat cãrturari buni, care ne-a po -
vãþuit bine. De-aþi fi avut popã, notar ºi învãþãtor
cumsecade ºi voi aþi sta ca noi”.
Învãþãtura din Popa Tanda e dezvãluitã
aici mai di rect ºi mai neted, poveþele nefiind atât
de mult învãluite într-o hai nã anecdoticã. Satul
Teiul Mare are însã as pect de Sãrãceni, cu uliþele
frumos îngrijite ºi mãturate, cu case cu rate ºi
îmbel ºugate. Vul can împrumutã de la Slavici nu
numai imaginea generalã a descrierii lui, dar ºi
stilul nervos, colorat ºi di rect al acestuia: „Mu -
ierile vãruiserã casa, copseserã pâine nouã, tãia -
serã gãinele cele mai grase, aduseserã carne ºi
din ca sapie ºi fãcuserã plãcinte, cât îþi lãsa gura
apã ºi-ncãrcase rã mesele cu fel de fel de bucate,
între care sticlele cu vin roºu ºi alb ºi plosca cu
rachiu parcã-þi fãceau cu ochiul ademenitor. (...)
Bãrbaþii mãturaserã curtea ºi uliþa dina intea
casei, curãþirã grajdurile, împodobirã gardurile
cu crengi verzi, sã vazã toate cã-i sãrbãtoare, nu
nimica. Fe ciorii îºi aleseserã cele mai frumoase
flori în pãlãrie, iar fe tele lucraserã pe-ntrecute
pânã ce gãtarã câte-un opreg nou, care de bunã
seamã are sã fie cel mai minunat între toate” etc.
Acest simþ etnografic, de bun au gur la Vul -
can, e com pletat cu o viziune dinamicã asu pra
satului, cu o privire realis tã, de înregistrare amã -
nunþitã ºi exactã a fenomenelor ºi lu crurilor cu -
prinse. Iatã un astfel de exemplu, din ne nu mã -
rate, ale cãrþii: ,,O trãsurã cu patru cai înainta pe
drumul þãrii. Caii pãreau a veni de departe, cãci
mergeau rãu la vale, greu la deal, erau obo siþi ºi
nu puteau sã alerge cum dorea cocieºul, dar mai
ales cei patru tineri, care ºedeau în trã surã”.
Dintr-o asemenea prozã, obiectivã, în bu -
nã tradiþie ar deleneascã, au avut de învãþat la
timpul acela alþi mulþi proza tori transilvãneni,
care ºi-au fãcut ucenicia în coloanele Fami liei.
Im por tant este cã aportul lui Iosif Vul can la
constituirea ei, la impunerea unui stil ºi a unui fel
de a fi transilvãnean nu poate fi pus la îndoialã,
lucru care se recunoaºte ºi astãzi de la Slavici la
Rebreanu ºi de la Pavel Dan la Ti tus Popovici.
F AMILIA ROMÂNÃ IOSIF VULCAN - 170 - RESTITUIR I