2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

MARTIE 2011 35
Eminescu însoþeºte elogiul lui Iosif Vul -
can ºi al activi tãþii sale în valorificarea creaþiei
populare cu consideraþii teo retice de cea mai
mare însemnãtate. „Literatura popularã are la
români - þine sã precizeze Eminescu - foarte
puþini repre zentanþi, pe care-i ºi citãm dupã cât
ni-i aducem aminte: An ton Pann (Valachia), Va -
sile Aaron ºi Ioan Barac (Transilva nia), Con -
stantin Negruzzi ºi Alecsandri, în unele scrieri
(pen tru Moldova) ºi între cei mai noi, fãrã con -
testare, Slavici, povestirea umoristicã (pentru
Un garia) ºi Creangã, povestea fan tasticã (în
Moldova). Dacã mai adãugãm unele scrieri mai
vechi de agronomie ale domnului Ion Ionescu
[de la Brad], care sunt scrise cu totul în limba
ºi-n maniera de-a gândi a po porului, am cam
mântuit cu literatura popularã românã”.
Eminescu face o delimitare categoricã ºi
foarte impor tantã între creaþia popularã ºi lite -
ratura pentru popor, în spiri tul poporului.
Eminescu îl cunoaºte per sonal pe Iosif Vul -
can în 1868, când trupa lui Mihail Pascaly, din care
fãcea parte ca sufleur, dãdea repre zentaþii în mai
multe oraºe din Transilvania. Fa milia face o vie
propagandã acestor reprezentaþii ºi la cele din
Arad, din au gust 1868 este de faþã ºi Iosif Vul can,
când Ma tilda Pascaly îi recitã poezia Copila ro -
mânã, în aplauzele en tuziaste ale publicului.
Eminescu îl reîntâlneºte pe Iosif Vul can la
una din ºe dinþele „Junimii” bucureºtene, din mar -
tie 1883, când îi înmâ neazã mai multe poezii:
S-a dus amorul, Când amintirile, Adio, Ce e
amorul, Pe lângã plopii fãrã soþ, ªi dacã, Din
noapte, pe care redactorul Familiei le publicã
succesiv în re vista sa. Iosif Vul can face ºi un
gest aparte ºi îi trimite lui Eminescu un onorar -
cel dintâi pe care îl primea pentru acti vitatea sa
literarã. Scrisoarea sa de mulþumire este un doc -
u ment biografic de prim ordin pentru cu -
noaº terea stãrii de spi rit a poetului în acest mo -
ment al relaþiilor sale cu Iosif Vul can ºi o criticã
severã a societãþii româneºti din vremea sa.
„Talen tul adevãrat - scrie, indignat, poetul - e
înecat de buruiana cea rea a mediocritãþilor, a
acelei ºcoale care crede a putea înlocui talentul
prin impertinenþã ºi prin admiraþia reciprocã”.
(Opere XVI. Corespondenþa. p. 196, 728-729).
Iosif Vul can îºi manifestã încrederea în re -
ve nirea lui Eminescu din boalã ºi când poetul
înceteazã din viaþã îºi infor meazã cititorii, în du -
rerat, de aceastã mare pierdere a literaturii române.
Întreþine cu revista sa ºi dupã aceastã datã cultul
pen tru Eminescu ºi op era sa. ªi in sistã, pe bunã
dreptate, asupra meritelor sale în descoperirea poe -
tului ºi asupra generozitãþii cu care deschide coloa -
nele revistei sale scrisului eminescian.
Iosif Vulcan romancier
Numele lui Iosif Vul can a intrat de -
finitiv în literaturã ca fiind al ace -
luia care a patronat debutul literar
al lui Emines cu, schimbându-i ºi numele din
Eminovici în Eminescu. Me ritul sãu literar este
covârºitor, fiind unul din acei bãrbaþi de seamã
ai neamului care au stat, sub mul ti ple raporturi,
la te meliile culturii naþionale. El se numãrã prin -
tre iniþiatorii pre sei satirice româneºti, printre
pionierii romanului românesc, ai criticii ºi isto -
riei literare. Volumul sãu Panteonul român
(Pesta, 1869) este alãturi de Lepturariul lui
Pum nul una din tre cele mai serioase ten ta tive de
a întemeia istoria literarã ro mâneascã, fiind con -
sti tuit dintr-o sumã de biografii ºi analize ale
vieþii ºi activitãþii celor mai importante perso -
nalitãþi liter are ale epocii. Dar realizarea sa cea
mai de seamã o constituie fãrã îndoialã revista
Fa milia. Ea este arhiva-muzeu a istoriei literare
transilvãnene, cãci nici unul dintre scriitorii care
timp de o jumãtate de veac ºi-au încercat norocul
Prof. univ. dr. Mircea POPA
pe tãrâmul scrisu lui românesc nu lipseºte din
coloanele ei. Fa milia a adãpostit cu mãrinimie
primele încercãri literare ale lui Coºbuc, Goga
sau Emil Isac, a încurajat scrisul lui Macedonski,
D. Zamfi rescu, Iacob Negruzzi ºi al altor multor
scriitori de peste munþi. În decursul celor 41 de
ani de existenþã ai sãi (1865 - 1906) Fa milia a
fost creuzetul creaþiei literare transilvãnene ºi cu
greu ne-am putea închipui cum ar fi arãtat a -
ceastã literaturã în lipsa ei. Revista a fost pentru
redactorul ei mediul cel mai po trivit pentru a-ºi
etala talentul de organizator ºi îndrumãtor li -
terar, calitate care i se potrivea aºa de bine. Deºi
el însuºi s-a strãduit sã umple golurile lãsate,
scriind cu aceeaºi dezinvol turã poezii, nuvele,
romane, piese de teatru, reportaje, cronici dra -
matice, articole despre limbã ºi folclor etc, do -
meniul în care s-a realizat cel mai aproape de
posibilitãþile lui este acela al romanului. Acest
gen era pentru vremea aceea destul de nou la noi
ºi puþin cultivat, lucru care explicã graba cu care
F AMILIA ROMÂNÃ IOSIF VULCAN - 170 - RESTITUIR I