2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

MARTIE 2011 21
solidarea prestigiului ºi intuirea viabilitãþii di -
recþiei îmbrãþiºate de Societatea Junimea, îi în -
dreaptã paºii spre Convorbiri literare, în care
publicã prima poezie, Venere ºi Madonã, la 15
aprilie 1870.
Pe 23 martie 1883, Iosif Vul can participã
la o ºedinþã a Junimii. Cu aceastã ocazie, Mihai
Eminescu îi încredinþeazã spre publicare ºapte
poezii, ce vor apãrea în Fa milia în intervalul
1883-1884: S-a dus amorul, Când amintirile,
De acum, Ce e amorul, Pe lângã plopii fãrã
soþ, ªi dacã..., Din noaptea. Pentru aceste ultime
poe zii, poetul primeºte un prim onorar. Iatã un
frag ment din scrisoarea de mulþumire, pãstratã
de redactorul Familiei, ca o preþioasã relicvã:
„Mult stimate domnule ºi amice,
Mulþumesc pentru onorariul trimis – cel
dintâi pentru lucrãri literare pe care l-am primit
v-odatã-n viaþã. În România domneºte de ma -
gogia ºi în politicã, ºi în literaturã; precum omul
onest rãmâne aici necunoscut în viaþa publicã,
astfel talentul adevãrat e înecat de buruiana rea a
mediocritãþilor, a acelei ºcoale care crede a pu -
tea înlocui talentul prin impertinenþã ºi prin ad -
mi raþie reciprocã.
Iartã-mi, stimate amice, acest ton po lemic,
dar te asigur cã a fost pentru mine o rarã mân -
gâiere de-a mã vedea remunerat dintr-un colþ atât
de depãrtat al României, din Oradea-Mare – când
în þara mea proprie nu voi ajunge nicicând sã
însemnez ceva, excepþie fãcând de cercul restrâns
al câtorva amici. ªi-apoi sã nu fiu pesimist” 1
Nu, n-am sã fac paralele fac ile cu actu -
alitatea, pe marginea primului paragraf. Vreau
doar sã subliniez ceva ce mi se pare foarte inte -
resant, în cel de-al doilea. La 1883, Eminescu
scrie: „dintr-un colþ atât de depãrtat al Ro mâ -
niei, din Oradea-Mare”. Folosind vizionar acest
nume, el înþelege prin România cu totul altceva
decât înþelegeau hãrþile ºi tratatele inter na þio -
nale la acea vreme, deºi nu le ignorã nici pe
acestea, deoarece, în continuare, face o dis tinc -
þie clarã: când în þara mea proprie, de parcã
România ar fi înafara graniþelor ei de atunci.
Finalul, infirmat de posteritate: „nu voi
ajunge nicicând sã însemnez ceva”, dã di men -
siunea abisului de dezamãgire ºi tristeþe pe mar -
ginea cãruia se afla la ºapteseprezece ani de la
debutul sãu în revista Fa milia.
Iosif Vulcan ºi Societatea pentru
Fond de Teatru Român (STR)
Pe linia tradiþiilor înaintate ale cãr -
turarilor iluminiºti ardeleni ºi ale
lup tãtorilor de la 1848, Iosif Vul can
poate fi considerat ca cea mai reprezentativã
personalitate culturalã din jumãtatea a doua a
veacului trecut, în Transilvania. Prin douã din
cele mai importante laturi ale activitãþii sale, cea
de re dac tor al revistei „Fa milia”, timp de 42 de
ani ºi cea de an i ma tor al dezvoltãrii teatrului
românesc în Transilvania, Iosif Vul can a slujit
aspiraþiile mari ale epocii sale: ridicarea cultu -
ralã a maselor, apãrarea ºi dezvoltarea, prin
cul turã, a prestigiului naþiunii române din Tran -
silvania ºi a ideii de unitate naþionalã 2 .
Valentina ROTARU
În toatã activitatea pe care a desfãºurat-o,
Iosif Vul can a fost cãlãuzit de concepþia ne -
cesitãþii de a contribui prin toate mijloacele la
ridicarea culturalã a poporului, convins cã, „þin -
ta noastrã supremã (trebuie) sã fie luminarea”
acestuia. Un popor, oricare ar fi el, nu se poate
manifesta pe mãsura capacitãþilor sale latente ºi
nu se poate impune ca valoare atâta timp cât este
lipsit de culturã, aceasta fiind socotitã una dintre
condiþiile esenþiale care garanteazã libertatea ºi
suveranitatea unui popor 3 .
În concepþia lui Iosif Vul can, teatrul re -
prezenta unul dintre cele mai importante mij -
loace de cultivare ºi educare multilateralã a in di -
F AMILIA ROMÂNÃ IOSIF VULCAN - 17 0
1 Dumitru Velea. Mihai Eminescu – 120 de ani de la moarte. La o aniversare. Despre „cea mai scumpã” relique
literarã. În Saeculum, nr. 4/2009, p. 1. http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/56/saeculum56.pdf
2 Iosif Vul can ºi problema teatrului românesc în Transilvania / Maria Fanache. În Limbã ºi literaturã, nr.14, 1967, p. 33.
3 Lucian Drimba, Iosif Vul can, Ed. Mi nerva, Bucureºti, 1974, p. 169.