2011, aprilie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

MARTIE 2011 99
deal era mai pronunþatã influenþa vienezã. În
realitate au existat cen tre avangardiste ºi la Zü -
rich, la Berlin, la Viena, cu caracteristici dife -
rite. Expresionismul, într-o formã moderatã, a
fost asimilat chiar ºi de un poet tradiþionalist ca
Lucian Blaga.
De altfel, avangardismul român s-a dez -
voltat pe bazele moderniste existente încã di -
naintea primului rãzboi mondial, la post- sim -
boliºti (Adrian Maniu). În 1912 a apãrut revista
Simbolul, editatã de Ion Vinea ºi de Tristan
Tzara. Precursorul avangardismului românesc a
fost Urmuz. Avangardismul românesc a fost di -
vers. Tristan Tzara ºi Mar cel Iancu au început ca
dadaiºti, în schimb Ion Vinea n-a fost da da ist.
Revista Contimporanul, înfiinþatã de Ion Vinea
ºi Mar cel Iancu a fost o tribunã constructivistã,
promovând modernismul care decurgea, în do -
meniul ar tis tic, din revoluþia industrialã. A van -
gardismul românesc a avut o caracteristicã eclec -
ticã, de sintezã între diferitele curente. Un exem -
plu a fost revista Integral, care promova mo der -
nismul, indiferent de curent. Numai su prarealiºtii
s-au afirmat ca un curent aparte, dar ºi ei au fost
mai puþin dogmatici decât colegii lor francezi.
Petre Rãileanu (Paris), este de pãrere cã
avangardismul s-a rãspândit în Europa ca o con -
tagiune, ca o stare de spirit. De aceea periferia
poate ajunge la un mo ment dat centru ºi invers.
Zürichul, ca centru transnaþional, a fost locul
unde a apãrut dadaismul. În 1920, francezii l-au
aºteptat pe Tristan Tzara ca pe Mesia. Ul te rior
Breton s-a certat cu Tzara, pe care-l invidia
pentru talentul lui de poet. Din toate curentele
avangardiste se poate spune cã numai supa rea -
lismul a fost, prin esenþã, de origine francezã.
Ceea ce de fineºte apariþia unui curent a -
van gardist, dupã pãrerea domniei sale, este exis -
tenþa unui grup, a unei reviste ºi lansarea unui
man i fest. Din acest punct de vedere, începutul
avangardismului în România, poate fi con si -
derat anul 1924, când s-a publicat manifestul
avangardist în revista Contimporanul.
Totuºi, trebuie sã recunoaºtem cã peste tot
curentele avangardiste au fost marginale. Nu -
mai suprarealismul a avut, în Franþa, o poziþie
mai importantã.
Cosana Nicolae Eram (Stan ford Uni ver -
sity), a amintit în intervenþia ei, volumul A -
proapele ºi Departele al profesorului Paul Cor -
nea ºi teoriile post coloniale, care apreciazã
a por tul cul tural al celor care au fost, în trecut,
colonizaþi. În contextul metropolã-foste colonii,
ea a amintit cã Tristan Tzara, care vorbea despre
cultura europeanã ca fiind o culturã moartã, era,
în schimb, un mare admirator al artei negre.
***
Dupã trei zile de participare la aceastã
Conferinþã, este ev i dent cã problemele le gate de
avangardã sunt complexe, sã nu uitãm mul ti tu -
dinea de curente (expresionismul, futurismul, da -
daismul, constructivismul, suprarealismul, in te -
gra lismul, letrismul etc.) fiecare cu nuanþele lui.
Ovidiu Morar, în comunicarea sa, având
ca subiect „aspectele cosmopolite ale a van gar -
dei române” a afirmat cã „dupã modelul con -
fraþilor lor francezi (Aragon, Eluard, Pi casso,
chiar Gide ºi Malraux, nota mea), ma joritatea
avangardiºtilor români au susþinut des chis re -
voluþia proletarã, o bunã parte în scri indu-se
chiar în partidul comunist...” Domnia sa a com -
bãtut afirmaþia absurdã a lui Stelian Tãnase, din
volumul Avangarda româneascã în arhivele Si -
gu ranþei (editura Polirom, 2008), cum cã „avan -
gardiºtii români ar fi visat – (în anii ’30!, nota
mea), - sã aducã tancurile ruseºti la Bucureºti”.
Ion Pop a subliniat, în comunicarea sa, inti -
tulatã „Avangarda româneascã: tendinþe, e voluþii,
posteritate”, cã fiecare culturã a asimilat avan -
gardismul în mod propriu. Cultura românã era
prea nouã, pentru a fi loc pentru o negare radicalã a
tradiþiei culturale. În România nu exis tau muzee ºi
biblioteci, care sã fie distruse, cum propunea Ma -
rinetti în manifestul futu riºti lor. Pentru avan gar -
diºtii români se punea pro blema de a construi, nu
de a distruge. Avangarda româneascã a început
prin a fi constructivistã (Contimporanul), a în -
cercat sã facã o sintezã modernã (Integral), pentru
a deveni ul te rior suprarealistã (unu).
De altfel, se poate constata, cã în mod
ciclic, generaþiile noi neagã pe cele vechi. Ge -
neraþia anilor ’60 (Nichita Stãnescu, Marin So -
rescu, Ana Blandiana etc.) a negat generaþia
proletcultiºtilor, generaþia optzeciºtilor (Mircea
Cãrtãrescu, Flo rin Iaru etc.), i-a negat pe ºaize -
ciºti, apoi generaþia anului 2000 i-a negat pe
optzeciºti… Totdeauna se cautã o înnoire. Spi -
ritul avangardei, dinamic-interogativ, rãmâne în
multe privinþe ac tual ºi promiþãtor, cu con se -
cinþe ben e fice pentru creaþia artisticã.
Ca o dovadã incontestabilã pentru suc -
cesul postum al avangardei este ºi publicarea
recentã, în colecþia „Biblioteca pentru toþi” a
Jurnalului Naþional, într-o ediþie de masã, a
unui volum de poezii de Geo Bogza, cuprinzând
Poemul invectivã ºi Jurnal de sex, pentru care
autorul a fãcut, la timpul lor, închisoare, sub
acuzaþia de pornografie…
Iar Mi chael Finkenthal, în legãturã cu e vo -
luþia prin care a trecut avangarda, s-a ex primat, în
calitatea sa de fizician, astfel: „Avan garda este ca o
ardere, care în prima fazã poate fi explozivã, apoi
arderea intrã în echilibru, se liniºteºte, se stinge, sau
poate lãsa tãciuni care se pot reaprinde...” (VIP)
F AMILIA ROMÂNÃ ROMÂNI ÎN LUM E