Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

naţionalismului . Acestea, neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă , a fost cu toate astea destul de
numeroase pentru a putea pune mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc n-au
dispărut încă; ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă .
De aceea nu-i de mirare daca întreaga noastră dezvoltare mai nouă n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii,
ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite. A fost o fineţe extraordinară de-a debita esenţa
cosmopolitismului sub forma naţionalităţii şi de-a face să treacă toate elementele sănătoase şi istorice ale trecutului sub
acest jug caudin . Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de
provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe cari trecutul lor [î ]i lega cu sute de rădăcini de ţară şi de popor.
Dar aceşti oameni noi, aceşti patrioţi căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. De *** 3 formând plebea
de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt şi în privire morala şi în privire materială.
__________
1,2,3 Text lacunar din cauza deteriorării ziarului.
O politică care ar avea de scop a reda elementelor istorice ale ţării partea ce li se cuvine în dirigerea afacerilor
publice ar face să dispară patrioţii improvizaţi cu termometru cu tot.
[22 martie 1881]
IOAN GRIGORIE GHICA
O ştire telegrafică din St Petersburg ne vesteşte că generalul de divizie Ioan Ghica, ministru plenipotenţiar al
României acreditat pe lângă guvernul M.S. Împăratului tuturor Rusiilor , a încetat din viaţă.
Generalul de divizie Ioan Ghica a fost fiul lui Grigorie Vvd Ghica, Domnul de neuitată memorie al Moldovei.
Părintele său nu numai că făcuse din capitala Moldovei centrul de întrunire a tot ce poporul românesc avea pe timpul
acela mai strălucit şi mai inteligent, nu numai că împreunase împrejurul său pe un Negri, Panu , Alexandri, Const.
Hurmuzache , Sturza, Cogălniceanu, Mavrogheni , Ioan Ghica, A. Laurian, Ralet ş.a. dar, fiind Domn, deci în
perspectiva sigură a unei abdicări personale, s-a făcut în conferinţele de la Viena şi de la Constantinopole
reprezentantul ideei unirii Principatelor şi a alegerii unui principe străin dintr-o dinastie suverană a Europei. O mare
parte a averii sale a constituit-o în fond al Orfanotrofiei din Iaşi. Anastasie Panu , care a văzut în Grigorie Vodă Ghica
pe adevăratul promotor atât al Unirii cât şi al tuturor ideilor de reformă politică şi socială, l-a proclamat în Adunarea
ad-hoc ,,marele om al României".
Fiul său, generalul de divizie Ioan Ghica, a fost deputat în Adunarea ad-hoc şi la alegerea lui Alexandru Ioan I a
votat dimpreună cu frate - său C. Ghica, fost consiliar la Curtea de Casaţie , unirea personală a Principatelor , primul
pas pentru Unirea definitivă.
Sub Vodă Cuza a făcut parte din mai multe cabinete, când ca ministru al afacerilor străine, când ca ministru de
război. Între altele a făcut parte din cabinetul care a proclamat fuziunea ministeriilor Moldovei cu ale Ţării româneşti şi
întrunirea Camerelor. Împreună cu Constantin Negri a elaborat memoriul justificativ în cestiunea mănăstirilor
pământene , zise închinate. După abdicarea lui Vodă Cuza a fost viceprezident al Constituantei şi ca atare a luat parte la
votarea Constituţiei actuale, care poartă contrasemnătura lui în calitate de ministru, sub aceea a M. Sale Regelui.
Se ştie că, în urma sosirii M. Sale Regelui, ţara era ameninţată de invazie din partea Porţii. Generalul Ioan Ghica
era pe atunci ministru de război al M. Sale. În această calitate el organiza apărarea ţării, gata a întâmpina agresiunea
posibilă a oştirilor Porţii.
Numit mai târziu agent diplomatic al ţării la Viena, a fost cel dendâi căruia Maiestatea Sa Împăratul Austriei i-au
făcut primirea cu ceremonialul obicinuit persoanelor investite c-un caracter diplomatic oficial. Ca delegat în Congresul
telegrafic internaţional din Roma i-a dat acelui Congres o idee cu mult mai exactă despre ţările române şi despre statul
român.
Anii din urmă ai vieţii sale se disting prin deosebita gingăşie a însărcinărilor diplomatice pe cari le-au avut, căci
a fost reprezentant diplomatic al României la Constantinopol tocmai în acei timpi critici când armata rusească era în
ajun de-a trece Prutul şi după ce l-au trecut, încât , cu toate dificultăţile situaţiei, a stat, cu pericolul vieţii sale chiar,
neclintit la postul din Constantinopol până în momentul rechemării şi a începerii ostilităţilor. În timpul campaniei a fost
ataşat pe lângă persoana M. Sale Împăratului Alecsandru II, luând însă parte activă la război. După război generalul avu