Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Şi această cestiune e foarte gravă din toate punctele de vedere.
Nimic nu demoralizează mai mult pe un popor decât erigerea nulităţii şi a lipsei de cultură în titluri de merit.
Încurajarea nulităţii, erijată în principiu de guvernământ , [î ]i îndeamnă pe cei răi de a uza de orice fel de
mijloace numai pentru a izbuti să pună mâna pe stat. Am văzut de ce soi sunt acele mijloace. Scrierile satirice ale d-lui
Orăşanu , republica de la Ploieşti, telegramele de felicitare cătră Rochefort sunt încă proaspete în mintea tuturor. Chiar
admiţând că avem a face cu acte cari n-au fost luate în serios nici de autorii lor, rămâne totuşi obiecţiunea gravă de
făcut daca soarta unui stat poate fi determinată de oameni cari se joacă cu focul, de oameni cari n-au întru nimic de-a
proclama azi republica, iar mâni a se prosterna cu umilinţă înaintea monarhului. Aceşti oameni nu mai sunt caractere
bărbăteşti, ci nişte panglicari cari şi-au făcut o jucărie din diferitele forme de guvernământ şi o meserie lucrativă din
amăgirea poporului cu ele.
Dar există o lature şi mai gravă a lucrului. Într-un stat în care nu există măsură pentru merit, în care, din contra,
merit şi ştiinţă sunt cauze de persecuţiune din partea demagogiei ignorante şi lacome a Costineştilor şi Caradalelor,
spiritele tinere cari s-au născut cu o coardă mai energică de percepţiune şi de voinţă, am putea zice naturile alese, pierd
încrederea în organizarea societăţii şi înclină a adopta ca ale lor nişte idei de destrucţiune cari cuprind în ele nimicirea
oricărui stat. Tocmai ne vin în minte numele nihiliştilor români din Iaşi, fraţii Nădejde şi Milea , şi o spunem drept că,
văzând pe Carada om mare şi pe plagiatorul Crăciunescu profesor de facultate, începem, nu a justifica, dar a esplica
psicologic aceste fenomene.
Fraţii Nădejde de ex. sunt amândoi tineri cu ştiinţă de carte; am putea zice că în degetul lor cel mic au mai multă
ştiinţă decât Costinescu ori Crăciunescu în capete. Ca merit se poate adăuga că, în lipsă totală de mijloace, de vreme ce
sunt dintr-o familie foarte săracă, ei tot ce ştiu au învăţat într-un oraş de ţară, fără a face un pas în străinătate. Cu toate
astea ei ştiu limbile clasice, mai multe limbi moderne, au înghiţit cu ardoare ceea ce le-a venit în mână din ştiinţele
naturale. E firesc ca asemenea naturi energice să fie
izbite de spectacolul încurajării sistematice a nulităţilor , să le apuce un fel de desperare de viitorul societăţii în care
trăiesc şi să-şi deschiză perspectiva unei reforme prin răsturnarea radicală a tot ce există.
D. Carp, în a noastră părere, face rău de micşorează importanţa întâmplărilor din Iaşi. Pe cât ştim, aceşti tineri
amăgiţi nu sunt stârpituri de vanilie crescute în bumbac, cu capul ameţit de fraze şi romanuri , ca tinerii Vintilă Rosetti
sau Calligari , cari în vederea unor sinecure ar transige numaidecât cu pretinsele lor principii revoluţionare, numai să li
se arunce cîte un oscior. Nu sunt pretinsă naţie şi pretins popor, ei sunt adevărat popor; sunt oameni a căror inteligenţă
au fost şi puternică şi vergină, de au absorbit cu toată setea ideile nimicirii. Ţandăra nu sare departe de trunchi. Tatăl,
pentru motive reversibile, renunţă la republica universală şi devine monarhist legitimist ; fiii vor face ca prezidentul
republicei Ploieştilor care, din cap al împărăţiei Fefeleiului , a devenit azi om cu leafă. Dar nu este tot astfel cu oamenii
de cari vorbim mai sus. Mintea acestora nu se poate vindeca prin îmbunătăţirea sorţii lor personale, prin funcţii şi
diurne; tinerimei mai energice trebuie să i se întipărească convingerea serioasă că organizarea societăţii nu mai
îngăduie ridicarea în sus a Costineştilor, Caradalelor şi Seruriilor şi că de acum înainte pentru a se ridica cineva, [î ]i
trebuie şi minte, şi caracter, şi muncă.
Dar cestiunea are o lature şi mai gravă. Europa este monarhică. Nu credem că ar privi cu ochi buni o ţară unde
sistematica încurajare a nulităţii şi a feneantismului pe de o parte ar da naştere pe de altă parte unei discompuneri
sociale capabile a învenina şi pe vecini. Oficiosul „Journal de St Petersbourg" scrie în această privire:
Simpatiile cele mai sincere ale Rusiei [î ]i sunt asigurate României în noua sa existenţă ca regat; dar nu există drepturi fără
datorii ca corolarii . E permis a spera că guvernul român se va pătrunde din ce în ce mai mult de obligaţiunea ce-i incumbă de-a se
arăta un membru util şi activ al marei familii conservatoare numită ,,Europa monarhică" şi că va face tot ce-i stă prin putinţă pentru
a impiedica ca teritoriul român să serve de azil bandei internaţionale care ameninţă siguritatea tronurilor şi prosperitatea
naţiunilor.
Iată dar cum ,,organizarea socială", cuvântul pe care l-a lăsat să cază d. Carp, are însămnătate şi pentru poziţia
României ca stat. Am dori să ştim în adevăr în ce mod pricepe d-sa această organizare socială şi daca nu cumva e
victima iluziei că cu Cariagdii, Caradale şi Costineşti, cu cumularzi, vânători de sinecure, de directorate de bănci şi de
diurne, s-ar putea inaugura o reformă socială. Nouă ni se pare sigur că nimic nu se poate face cu oameni cari, în locul
convingerii , ştiinţei şi caracterului, n-au decât un nesăţios stomah.
[20 martie 1881]