Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Reproducând acel articol am întrebat pe d-nii de la ,,Românul" şi pe d. Brătianu în parte a ne declara într-un chip
categoric „daca tot ce s-a făcut până acum în ţară a avut alt scop decât cel ce se atribuie cu atâta probabilitate
principelui de Bismarck i daca acest scop ar avea vreun avantaj pentru ţară".
„Românul", reproducând în parte articolul francez, nu găseşte că ar putea răspunde altfel decât că :
opoziţiunea se uneşte în a face apel Rusiei să, intervie, să ceară destituirea guvernului, daca asasini nu vor izbuti a-l ucide,
şi prin toate acestea să se provoace la timp intrarea în ţară a oştirilor ruseşti, intrarea oştirilor austriace şi pradă să se dea ţara
rezbelului civil şi rezbelului între două mari puteri.
Acest răspuns pentru noi ar fi destul de satisfăcător, căci ne-a dat ocazie a râde mult, a râde din toată inima.
Dar, fiindcă „Românul" ne impută cu multă imprudenţă că am făcut şi facem apel la străini, să curmăm o dată
pentru totdauna această imputare gratuită şi imprudentă .
Oare fost-am noi la Livadia ca să precupeţim retrocedarea Basarabiei
Oare noi am plătit la Berlin datoriile lui Stroussberg, ca, cu luminele unui jurisconsult fără renume ş-a unui
financiar fără finanţe, să reînviem pe Stroussberg şi să-l aducem din nou ca o năpaste pe ţară sub numele de Landau
Noi negociem chestiunea Dunării
Noi am zis ceea ce ne pare probabil după prevederile noastre. Am zis că Turcia ameninţă a dispărea din Europa.
Am zis că un rezbel poate fi iminent . În faţa unei conflagraţii generale probabile am întrebat care este politica
guvernului.
Şi ni se răspunde că suntem ruşi or austriaci; iată tot.
Pe noi nu ne incomodează deloc a declara că nu poate fi om în ţara regelui care să cugete, dar necum să scrie, că
ar voi invazie. Credem şi mai mult, credem că, daca s-ar găsi ceva creieri dislocaţi care să cugete la invazie, cuviinţa ar
cere ca ,,Românul" să fie cel din urmă care s-o releveze aceasta; din cauze pe cari, de la 1848 şi până azi, cu toţi le
cunoaştem.
Împăratul Alexandru I înaintea rezbelului de la 1812 zicea: Constantinopoli este imperiul lumei.
Astăzi vederile ţarului Alexandru sunt împărtăşite şi de Anglia şi de Germania şi de Austria.
Când vedem dar pe junele împărat că ia îndatorarea să execute dorinţele străbunilor săi, cari priveau
Constantinopoli ca imperiul lumei, nu suntem în drept a prevede un rezbel Şi în faţa acestui rezbel nu suntem datori a
întreba pe d. Rosetti unde are de gând să trimită şi de astă dată pe d. Brătianu, la Livadia, la Viena sau la Berlin
Iată pentru ce am publicat articolul francez, iată pentru ce suntem îngrijaţi de viitorul ţării noastre regale, iată
pentru ce am întrebat care este politica guvernului.
Cititorii vor judeca daca ceea ce ne impută „Românul" este serios. Facem pentru aceasta apel la cititorii
„Românului", căci niciodată nu ne îndoim de bunul simţ al românilor, fie de orice nuanţă politică, când e vorba de
destinele ţării.
[17 martie 1881]
[„SE ZICE ...NU AFIRMĂM ..."]
Se zice ... nu afirmăm, căci ne întemeiem numai pe zvonul public ... se zice că la Curte s-ar fi observat cu
oarecare părere de rău lipsa d-lor Lascar Catargiu şi general Florescu în ziua proclamării regatului. În adevăr amândoi
bătrânii senatori au avut bucuria senină în acea zi de-a vedea, nu pentru deşertăciunea lumească a lucrului, dar pentru
importanţa lui politică în vederea unor evenimente viitoare, erigerea României la rangul de regat.
Însă în această bucurie senină a trebuit să cază o picătură de amărăciune: fostul colonel de vânători , actualul
general Leca , a luat iniţiativa acestei propuneri.
Raportor în Senat a fost d. Ion Ghica. Foarte bine şi cu cale. D. Ion Ghica are renumele de-a nu fi fost tocmai
favorabil principelui şi, din timpul războiului franco-german şi a afacerii de la sala Slătineanu , există oarecari
reminiscenţe pe cari, faţă cu regele, d. Ion Ghica face bine de le şterge. Daca e vorba să inaugurăm o eră nouă, şi
revoluţionarii de ocazie şi cei de meserie să-şi plece capul şi să solicite din nou o iertare care li s-a dat demult.