Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Conform cu observaţia aceasta ar fi posibil şi înţelept, în prevederea unei mari schimbări în valoarea aurului,
ca proprietarul care s-ar lega printr-o arendare pe două sau trei generaţiuni să stipuleze ca să i se plătească arenda într-o
cantitate fixă de hectolitri de grâu în loc de-a i se plăti c-un număr determinat de livre sterline. Tot astfel, particularul
care ar voi să constituie o rentă copiilor sau unui colegiu sau unui ospiciu , ar face bine, în ipoteza în care ne-am pus
aci, de-a o constitui în măsuri de grâu şi nu în piese de aur. După descoperirea Americei, Englitera, a cărei monetă era
mai cu seamă de argint, au formulat acest sentiment printr-o lege înţeleaptă, în virtutea căreia o a treia parte a
rentelor datorite colegiilor din Oxford şi din Cambridge au trebuit să fie plătite în măsuri de grâu de-o calitate
hotărâtă . Oameni eminenţi,
precum cancelarul Burleigh şi secretarul de stat Smith , luară iniţiativa acestui act de prevedere, pentru că, luminaţi prin esperienţa
contimporană, ei pricepură că banul reprezenta mult mai imperfect decât grâul o sumă fixă de obiecte de consumaţiune când e
vorba de-o serie indefinită de ani. Era în toiul perturbaţiunii produse prin mina de argint de la Potosi . Legea datează din anul
1576.
Din această espunere se vede lămurit că proprietarii cari au arendat cu embatic proprietăţile lor pe generaţii
înainte au comis eroarea de-a crede, ceea ce pentru timpul în care trăiau era adevărat, că valoarea metalului din care
erau făcuţi banii va rămânea pururea fixă, pururea aceeaşi, că un galben în secolul al şaptesprezecelea va avea aceeaşi
valoare ca şi un galben în secolul al nouăsprezecelea.
Dar această eroare economică nu schimbă natura dreptului.
Se va observa încolo că bunurile încărcate cu embatic au fost în genere proprietăţi ale aşezămintelor publice, nu
ale particularilor. Dacă şi particularii ar fi uzat în genere de această tranzacţiune, mai cu seamă pe când moşiile erau
încă foarte mari, s-ar fi dezvoltat desigur la noi în ţară acea posesiune ereditară care pe de-o parte ar fi făcut de prisos
improprietărirea , iar pe alta ne-ar fi ferit de inconvenientul unei subâmpărţiri în parcele prea mici a pământurilor
ţărăneşti , deci ne-ar fi scutit de perspectiva formării unui proletariat agricol.
Un loc grevat cu embatic [e] o proprietate arendată pe-o serie de ani indefinită . Posesiunea se moşteneşte în
adevăr, dar, după natura datinei pe care se 'ntemeia acest soi de tranzacţiune, ea nu se putea moşteni decât în aceeaşi
familie. Cu toate aceste vom vedea că astăzi multe din prăvăliile de prin oraşe, proprietăţi ale mănăstirilor, spitalelor,
bisericelor, sunt în posesiunea unor străini, că în Moldova evreii au pus mâna pe ele, ceea ce e cu totul în contra naturii
lucrului. Admiţându - se acuma răscumpărarea embaticurilor , aceşti străini devin proprietarii acelor locuri, din posesori
prin uzurpaţiune ce fuseseră pân' acum . Se ia adecă o nouă măsură pentru ridicarea elementelor străine din ţară; pe
când , în starea actuală de lucruri, aceşti posesori prin uzurpaţiune ar putea fi scoşi din posesiune, iar locurile ar putea
retrece în proprietatea statului, pentru a deveni baza unei măsuri generale pentru ridicarea meseriilor între români. Dacă
e vorba ca locurile cu embatic să fie o posesiune ereditară, fie încai pentru români, nu pentru străini. Departe de-a le
vinde, statul ar face bine să conserve acele prăvălii şi locuri de prin oraşe, pentru a uşura condiţiile de muncă a
meseriaşilor acelora de ex. cari ar ieşi dintr-o şcoală de meserie.
Atunci în adevăr am vedea că statul ia o măsură organică, iar nu o măsură născută moartă sau de-a dreptul
stricăcioasă , precum sunt paragrafii de lege traduşi din franţuzeşte pe calapodul cărora se întind ca Hristos toate
puterile vii ale acestui popor.
[13 martie 1881]
[„ÎNTR-UNUL DIN NUMERELE TRECUTE..."]
Într-unul din numerele trecute am publicat un articol dintr-un jurnal francez asupra politicei prinţului de
Bismarck în Orient. Publicistul francez între altele zicea:
Daca fiul împăratului Alexandru ar putea ridica vălul ce-i acopere viitorul şi-i ascunde pericolul ce ameninţă siguranţa şi
mărirea Imperiului ţarilor poate c-ar vedea cum se grămădesc nourii ca s' aducă furtuna nu pe marginile Senei, ci pe ţărmurile
Dunării.
Vulturul cu două capete va închide armatelor ruse drumul la Constantinopole.