Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Daca relevăm articolele acestea o facem pentru a esplica cum s-au acreditat în presa română opinia că Austro-
Ungaria ar fi opusă creării unui regat român şi cum s-a născut acolo aprehensiunea că adeziunea cabinetului din
Viena, daca se va obţinea, va trebui să se cumpere cu concesiuni importante. Această aprehensiune se manifestă întrun
articol recent al ,,României libere" şi nu e indiferent de-a nota că acest ziar e cel mai răspândit în România. Faţă
cu ridicarea eventuală a principatului la rangul de regat ,,România liberă" esprimă temerea că ,,proclamarea acelei
măriri iluzorii" nu trebuie să se cumpere prea scump şi conchide astfel: ,,daca din întâmplare ni s-ar pune condiţia dea
renunţa la apărarea noastră în cestiunea Dunării am trebui să renunţăm cu totul în asemenea împrejurări la
mândria de-a ne chema regat". Constatarea acestei preocupări o aflăm şi în informaţiile române ale ,,Corespondenţei
politice" din Viena, după cari România aşteaptă, înainte de a procede la realizarea proiectului său, ca diferenţele ce
există în cestiunea Dunării să fie definitiv înlăturate.
Aparenţa numai a unei corelaţiuni între erigerea principatului în regat şi reglementul cestiunii Dunării ar da
desigur loc la multe comentarii în România, căci daca România, independentă fiind, e liberă cu totul, cum zice d.
Brătianu, de-a conferi suveranului ei titlul ce-i convine de-a i-l da, cabinetele străine sunt şi ele absolut libere de-a
recunoaşte sau nu noul regat, există deci o parte a cestiunii din punctul de vedere al căreia dispoziţiile cabinetelor nu
sunt indiferente; ceea ce zicea ,,Presa", organul ministrului de esterne al României, când d, Brătianu petrecea la
Berlin şi zvonul public atribuia acestei petreceri transformarea de pe atunci încă a titlului prinţului Carol. Ea zicea că
afacerea aceasta e ,,de interes general, care nu poate fi regulată decât prin Europa întreagă". Ea adăoga în adevăr că
această regulare nu poate forma ,,obiectul unor disentimente serioase între puteri" ; însă limbajul jurnalelor austroungare
oficioase la deosebite împrejurări a părut din contra a indica că România va avea să întâmpine la Viena o
rezistenţă serioasă, pe care n-ar învinge-o decât cu sacrificii reale. Dac' ar fi aşa, nu vedem ce consideraţii ar putea să
justifice asemenea sacrificii, căci, dacă România a trebuit să se resigneze a face sacrificii considerabile pentru a
obţinea recunoaşterea de stat independent în anul trecut, ea a intrat, din ziua în care adeziunea din partea tuturor
puterilor a fost un fapt complinit , în deplina posesiune a locului ce i se cuvenea ,,după atâtea secole de suferinţe şi de
lupte", cum zicea discursul tronului la deschiderea sesiunii legislative actuale. Titlul de rege al României n-ar adăoga,
din punct de vedere internaţional, nimic la independenţa statului, independenţă pe care viteaza armată română a
cucerit-o pe câmpul de bătălie din Bulgaria la 1877, şi nici înlăuntru n-ar adăoga nimic la autoritatea pe care
principele Carol a primit-o prin alegerea liberă prin care românii l-au aclamat acum cincisprezece ani suveran
ereditar. Nu voim să zicem că aspiraţiile României de-a deveni regat pe cari le constată d. Brătianu nu sunt cu totul
naturale şi nu purced dintr-un sentiment foarte legitim; ne esprimăm numai pur şi simplu părerea că, daca satisfacerea
mai mult sau mai puţin apropiată a lor ar trebui cumpărată cu sacrificii, ar fi raţional şi politic de-a aştepta timpul
aplanării dificultăţilor ce mai există astăzi.
[8 martie 1881]
[ ,,O BROŞURĂ ..."]
O broşură intitulată Observaţii asupra sentinţei Curţii din Lipsca, inspirată fără îndoială de Direcţiunea princiară
, deci favorabilă conversiunii , ne dă, cu toate astea, detalii cari dovedesc spiritul acelei sentinţe.
Maniera de a vorbi cu uşurinţă de hotărârile unei Curţi atât de însemnate, puse desigur asupra tuturor influinţelor
zilei, aşezată tocmai din cauza aceasta nu la Berlin, în centrul Imperiului, nici măcar în capitala Saxoniei , ci într-un
oraş comercial, maniera adoptată de ,,Românul " şi de foile liberale nu dovedeşte decât superficialitatea cu care oameni
cu patru clase primare şi un curs de violoncel sunt în stare a pricepe o cestiune. În alte ţări asemenea oameni speciali nu
se însărcinează cu conducerea unor afaceri de sute de milioane. Asta e tot. Acolo e necesar să se prezinte garanţii mai
serioase de cunoştinţe.
Sentinţa Curţii recunoaşte în mod espres
că a fost admisibil ca Societatea Acţionarilor să cedeze guvernului român, pentru durata 'ntreagă a concesiunii
, esploatarea întregei ei reţele de căi ferate şi ca din parte 'şi guvernul român să preschimbe acţiile primitive şi
priorităţile pe obligaţiuni de-ale statului şi să plătească acţionarilor acelora cari n-ar voi schimbul 3 1/3% asupra
valorii nominale a primitivelor şi 8% asupra valorii nominale a priorităţilor ca dividendă fixă.