Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Bucureşti a şi renunţat curând la această idee şi voieşte pentru principele ei numai designarea oficială de ,,rege al
României", care se va primi poate fără nici o rezervă de mai multe dintre puteri.
E aproape sigur că Anglia şi Italia ar notifica numaidecât recunoaşterea din parte-le a noului regat, în
momentul în care li s-ar notifica din Bucureşti în mod oficial ştirea aceasta; Republica Franceză ar urma exemplului
dat; Rusia asemenea n-ar rămânea îndărăt, pentru a recâştiga simpatiile pe jumătate pierdute ale românilor; deci n-ar
mai rămânea decât Germania, care, cu toate relaţiile ei cu germanul Hohenzollern, ar aştepta se vede ce va hotărâ
Austria mai întâi .
În Ministerul de Esterne din Viena atitudinea faţă cu această, cestiune de etichetă a fost pân' acum cam
rezervată : s-a relevat că un rege al României ar atrage după sine pe un rege al Serbiei; există temerea cum că noua
strălucire ar produce în micii potentaţi ai Orientului ambiţii nouă şi dorinţe nouă. Ca principate, statele lui Carol şi
Milan sunt destul de mari; ca regate li s-ar părea poate posesorilor lor prea mici şi sărace. Toate cuvintele acestea pot
fi drepte şi întemeiate; noi credem însă că marea putere, Austria, ar face totuşi bine să nu le întrebuinţeze în privirea
României. Vrînd - nevrînd , politica noastră orientală cată să urmeze marele principiu că interesele austriace din
Orient nu se pot apăra decât prin favorizarea elementelor neslave . Turcia nu mai e capabilă de a exista; de mult e
aruncată într-un trist provizoriu, deci cată a fi tratată ca atare; dar obnitenţii şi mlădioşii greci, războinicii albaneji ,
atât de geloşi de neatârnarea lor, harnicii români, înconjuraţi şi ameninţaţi din toate părţile de slavi — aceste ginţi
sunt protejaţii naturali şi aliaţii locali ai Austriei; ele sunt tăriile înaintate în Orient, stavilele în contra fluxului
panslavist , care mai curând ori mai târziu va ieşi neapărat din albie. Fie mai mult chiar decât o inofensivă dorinţă a
ambiţiei care-i face pe români să-ţi întinză mâna după o sclipitoare coroană de rege pentru Domnitorul lor; totuşi
Austria îşi va alege rolul celui mai cuminte dacă se va arăta coulante faţă cu micul stat vecin în această cestiune de
formă. Se 'nţelege că această coulance cată să fie reciprocă şi Austria are dreptul de a aştepta de la români mai multă
preveninţă decât pân' acum , dreptul de-a cere o compensaţie pentru oficiile sale. La Dunărea de Jos se decide tocmai
acum o cestiune economică, vitală pentru statul nostru şi, dacă o mână spală pe alta nu numai în viaţă, ci şi în
politică, ,,regele" Carol va concede poate că recunoaşterea Austriei face cel puţin cât un ... avant-projet . Clară şi
transparentă e politica alianţei austro-germane: ea caută în Europa menţinerea păcii şi în Orient dezvoltarea culturii;
nu cu spada germană, ci cu munca germană ea voieşte să deschiză Orientul şi să-l ridice la înălţimea civilizaţiei
moderne. Viitorul rege al României poate fi în alianţa celor doi împăraţi un al treilea, cu drepturi egale, şi, intrând în
această alianţă, el nu va face decât să se asigure pe sine şi ţara sa în contra ameninţătoarelor furtuni ale marii
răsturnări orientale.
România seamănă unei mici insule care mai curând ori mai târziu ameninţă a fi înecată de valurile unui
imperiu slav de sute de milioane şi acest pericol nu se poate desigur înlătura prin satisfacerea unei deşertăciuni,
printr-un titlu pompos, printr-o scânteietoare coroană de rege.
La acest articol n-avem de adaos decât că noua aspiraţiune pare a deveni atât de costisitoare ca şi aşa numita
Independinţă . Suma ce ne-a costat independinţa se compune din următoarele condeie: 10000 de oameni morţi, în
condiţie de mercenari , neputând fi ţara lor considerată ca putere beligerantă ; pierderea Basarabiei; cestiunea evreilor;
ca consecinţă a acesteia răscumpărarea silită a drumurilor de fier; primirea Dobrogei fără Dominium Tristri al lui
Mircea, adică fără un cap de pod, cu ridicola Arab tabie , împresurată de teritoriu străin şi dominată cu peste 20 metri
de tabia Medjidie [i]. Fără însă a avea ce în arta militară se numeşte un cap de pod nimeni nu va fi naiv a ridica pod în
bătaia tunurilor de la Medgidia . Iată condeiele independinţei . Condeiele preţului regalităţii vor fi credem: prefacerea
Dunării într-un râu străin; noi joncţiuni de drumuri de fier; apanage patriotice.
Astfel, în schimbul unor titluri, unor vorbe goale ce se aruncă, praf în ochii mulţimii, guvernul patrioţilor
sacrifică însăşi esenţa viitorului naţional!...
[5 martie 1881]
DIN TRANSILVANIA
Românii de peste Carpaţi s-au decis în fine să părăsească politica de pasivitate , Aceasta se vede din următorul
Apel publicat în fruntea ,,Telegrafului român".
[5 martie 1881]