Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Pentru a cincea sau a şasa oară s-au dovedit că din suma construcţiunii liniei Ploieşti — Predeal trebuiesc
scăzute 3 milioane, cari au fost plătite de la început chiar.
În privinţa deficitului de 31 milioane care se pretinde că ar fi rezultat la finele anului 1876 cată a se releva
următoarele:
8 milioane din acest pretins deficit n-au existat niciodată ca deficit. Această arătare au devenit un adevăr
irefragabil în urma sentenţei Curţii cu Compturi şi este astăzi o adevărată plastografare de scripte publice când se
pretinde că acest deficit există. Dacă însă ar fi existând în realitate, el nu s-a putut naşte decât din cheltuielele făcute
peste bugete, de partidul astăzi la putere.
Deci, scăzându-se 8 milioane din cele 31 milioane deficitul din 1876 se reduce la 23 milioane.
Dar nici acest din urmă deficit n-ar trebui să existe pentru că — prin legea votată în anul 1876 prin care s-a
autorizat împrumutul a 16 milioane — s-a hotărît ca aceste 16 milioane să se plătească din rămăşiţele anilor trecuţi.
După situaţiunile date însă de d. Sturza însuşi, creatorul legendei deficitului din 1876, aceste rămăşiţe încasate au trecut
peste cifra de 16 milioane. Aşadar aproape tot deficitul, dacă există, incumbă administraţiei roşie.
După aceste observaţii preliminare numiţii d-ni oratori au discutat legea în sine, deşi într-un mod sumar, căci
repeziciunea cu care-a fost distribuită n-a permis nimănui decât o repede citire. Principalele obiecţiuni arătate de d-nul
Lahovari şi de d-nu[l] Carp sunt :
1) Domenialele , după legea prin care s-a contractat împrumutul, nu puteau fi stinse decât într-un termen de
douăzeci de ani prin trageri la sorţi anuale. Oare conversiunea lor silită este o operaţie legală şi nu constituie un fel de
faliment parţial
2) Oare plata în argint a cuponului nu are marele inconvenient de-a zdruncina din capul locului creditul acestor
noi titluri, mai ales când ele sunt destinate a se răspândi şi în afară de ţară
3) Modul propus de amortizare, prin tragere la sorţi, nu este un inconvenient pentru un titlu cu o dobândă atât de
scăzută cum este 5%, căci statul va fi obligat să plătească sută 'n sută pe-un titlu pe care-l emite cu 80 cel mult D-nii
Lahovary şi Carp au recomandat modul de amortizare stipulat în legea împrumutului cu rentă votat sub ministeriul
conservator, după care statul, cumpărând la bursă titlurile pe cursul zilei, nu este obligat a plăti valoarea lor efectivă .
Acesta este un mod mai uşurător pentru stat, şi chiar mai; moral putem zice, căci altmintrelea împrumutul devine un fel
de joc la noroc în care cineva are şansa să câştige imediat 20 la sută peste capitalul ce l-a depus.
La toate obiecţiunile acestea d. ministru de finanţe a răspuns cu obicinuita d-sale încredere în sine şi în
combinaţiunile d-sale, mănţinând proiectul chiar în părţile lui cele mai greşite. Nu ştim dacă docilitatea majorităţii va
merge pîn' a nu ţinea seamă de nişte obiecţiuni atât de serioase. Este de sperat că chiar membri din majoritate, discutând
mai de aproape proiectul în secţiuni, vor introduce modificările reclamate de interesul acestei mari combinaţiuni
financiare, care poate să aibă asupra viitorului finanţelor noastre cea mai mare înrâurire în bine sau în rău.
[1 martie 1881]
[„D. VERNESCU A INTERPELAT ..."]
D. Vernescu a interpelat vineri pe d. prezident al Consiliului asupra zgomotului ce preocupă opinia publică că, în
curând ori mai târziu , ar fi să se proclame regatul. D-sa a adaos:
Noi suntem astăzi stat independent, ne numim România şi, din minutul ce suntem recunoscuţi de puteri ca stat independent,
Regat suntem .
D. Brătianu, prezidentul Consiliului de Miniştri, a răspuns:
Eu credeam că onor. d. Vernescu era preocupat de un sentiment care este general în toată ţara, adecă acela de-a se da româniei
titlul care i se cuvine.
Onor. d. Vernescu vine însă şi ridică o cestiune constituţională, dacă trebuie să se facă această modificare.
Constituţiunea noastră zice Domn; Domnul poate să fie şi împărat.
D. Vernescu. Domnul nostru a purtat şi poartă numele de Măria Ta, Maiestate; prin urmare nu titlul din limbele străine ar
schimba situaţiunea lui.
D. Brătianu. Nu cred că ţara a putut vrodată să se îndoiască că n-ar putea să dea Domnitorului orice titlu va fi: rege, împărat
sau . . . orice va voi.