Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

ca fiind fictiv. Întemeierea de noi instituţii, nu întotdeauna răspunzînd unor nevoi reale, avea drept urmare sporirea
aparatului administrativ. Statul impunea noi obligaţii fiscale şi de altă natură, care grăbeau procesul de pauperizare a
,,claselor pozitive". Eminescu caracterizează această evoluţie a societăţii româneşti ca o trecere de la „barbarie" la
„semibarbarie", mai rea decît cea dintîi, întrucît falsifica înclinaţiile fireşti ale oricărei societăţi spre progres.
Eminescu deschide coloanele cotidianului conservator unor colaboratori externi, atît din Bucureşti cît şi din
provincie. Se situează pe primul loc Pantelei Popasu din Galaţi, care îşi semnează articolele cu pseudonimul Delfinul.
Critică în ele, cu o violenţă ce-o întrece, adesea, pe cea a poetului, sistemul de guvernare din ţara noastră, partidele
politice şi monarhia. Sînt de menţionat cîteva din ele: Un glas în pustie, Ce face opoziţiunea , Responsabilitatea
regilor constituţionali, Unitatea naţională, Isprăvile libertăţilor noastre. C.N. Brăiloiu semnează articole privind
legislaţia: Proiectul de lege Grădişteanu, Reforma judiciară, Ciocoiul. Cuvînt şi instituţiune. Tot lui îi atribuim şi o
parte din articolele nesemnate în care se discută chestiuni economice. Slavici publică lucrarea Studiul geografiei în
şcoalele noastre, cea mai temeinică crecetare de acest fel întîlnită în presa vremii. Un loc aparte ocupă reproducerea în
coloanele ziarului a monografiei lui A.V. Millo, Ţăranul, invocată de Eminescu şi în susţinerea tezelor sale. Poetul
reproduce şi studiul lui T.V. Ştefanelli, Cîteva date statistice şi istorice din Bucovina, publicat în „Convorbiri literare",
revista ieşeană. Prezintă interes şi articole ca Legea minelor, Conferinţa moneţară,
Despre situaţia industriei zaharice în România, Salinele noastre, care vin de la colaboratori mai puţin cunoscuţi,
însă specialişti în domeniile respective. Poetul continua, tipărirea, sub supravegherea sa, a baladelor sîrbeşti în
traducerea lui Dionisie Miron, începută în anul precedent, şi care se va continua şi în 1882. Deşi publicaţie politică,
Eminescu face din „Timpul" şi una cu deschidere largă, cum se desprinde de mai sus, spre domenii ce ţin de progresul
material al societăţii.
Eminescu îşi creează prin orientarea ce-o dă cotidianului bucureştean şi prin modul cum discută problemele la
ordinea zilei o situaţie tot mai precară ca redactor-şef al organului central de presă al Partidului conservator.
„Telegraful" îşi informează cititorii, încă în noiembrie 1881, că Eminescu urma să fie înlocuit de la conducerea ziarului.
Se deschide, astfel, o nouă perioadă în epoca gazetăriei bucureştene a lui Eminescu, căreia îi vom consacra volumul
următor — şi ultimul — din secţiunea de publicistică.
Trăsătura dominantă a publicisticii lui Eminescu o constituie şi în această perioadă orientarea spre politica
practică, întemeiată pe cunoaşterea profundă a realităţilor naţionale. Asistăm la desfăşurări spectaculoase ale
independenţei sale faţă de partidele politice. Este suficient să ne oprim la poziţia sa faţă de noul program al Partidului
conservator, întocmit de Maiorescu, la criticile virulente privind canciliabulele dintre liberali şi conservatori pentru
proclamarea monarhiei ori la denunţarea imixtiunii puterilor străine în chestiunea dunăreană. Poetul apără interesele
generale ale poporului român şi duce o luptă susţinută împotriva transformării ţării în colonie a Europei apusene.
Publicistica din acest volum vine să împlinească, astfel, imaginea despre activitatea unuia din cei mai mari ziarişti din
cultura noastră naţională.
2. TEXTUL: CORPUS ŞI ORGANIZARE. Orînduirea textelor se face, ca şi în volumele anterioare, strict
cronologic, cu includerea, la locurile respective, şi a traducerilor. Textele din manuscrise le tipărim în ordinea utilizării
lor în articole, iar cînd asemenea indicaţii lipsesc, le facem loc în partea finală a acestei secţiuni, într-o succesiune
ipotetică. Tipărim articolele cu titlurile lui Eminescu, iar cînd acestea lipsesc, le dăm noi, după sintagma iniţială. Deşi
aceasta nu este întotdeauna revelatorie, aparţine textului eminescian şi ne fereşte de subiectivism în improvizarea de
titluri, care pot induce în eroare. Acesta este, de altfel, şi unul din marile falsuri operate de editorii anteriori. Însoţim
fiecare text cu indicarea datei apariţiei, pentru a înlesni urmărirea problemelor puse în discuţie.
3. STABILIRE ŞI TRANSCRIERE. In stabilirea textului şi a variantelor ne călăuzim după principiile enunţate
în OPERE, VII (p. 47 — 69), cu completările din OPERE, IX (p. 55 — 56). Tipărim textele integral, după prima
apariţie în ,,Timpul" şi după manuscrise, cele pe care le transcriem din caietele poetului. Ţinem să precizăm că semnul
[...] nu indică intervenţiile noastre arbitrare şi nedorite, ci lipsa unor cuvinte sau pasaje ce nu au putut fi restabilite ca
urmare a deteriorării publicaţiilor respective.
4. COMENTARIILE şi ANEXELE VOLUMULUI. Fiecare text este însoţit de comentarii, care cuprind o
secţiune bibliografică, unde consemnăm prima apariţie în „Timpul" şi facem menţiune dacă articolul este semnat.
Indicăm locul ce-l ocupă în paginile cotidianului bucureştean (Editorial, Al doilea editorial, Din afară, Cronică
dramatică), informaţii importante pentru cunoaşterea încadrării textului respectiv în dezbaterea cotidiană. Consemnăm,
de asemenea, reproducerile în publicaţiile româneşti şi străine, cum nu fac ediţiile anterioare. Facem menţiune, în
sfîrşit, de prima tipărire în volum.
Comentariile cuprind, cu puţine excepţii, şi o a doua secţiune în care prezentăm problemele puse în discuţie în
textul respectiv şi dăm informaţii asupra ecoului stîrnit în presa românească şi î cea de limbă franceză şi germană din