Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

celor politiceşti şi în toate predmetele
Ş-apoi cine să se revolte Meseriaşul strunit în gardă de Serurie, săteanul pentru care întreaga organizaţie a
statului a îngrijit ca să n-aibă cu ce-şi ţinea zilele de azi pe mâine Desigur nu. Regalitatea absolută a intereselor străine
asupra ţărilor noastre e pe deplin asigurată; orice reacţie e cu neputinţă. Câţiva franci şi câteva masalale împărţite la
primărie vor produce oricând simpatiile necesare unui guvern atât de onest şi vor închide gura nemulţumiţilor .
Trei sute de mii de lei cere d. Stolojanu E mult, prea mult. Trei mii sunt de ajuns, numai să se întrebuinţeze
bine, anume pentru a pune fitil entuziasmului demult comprimat al unui popor fericit şi acest entuziasm se ştie că se
aprinde, ca şi kalium pus în contact cu udătura .
[19 februarie 1881]
[„ÎN NUMĂRUL SĂU DE AZI…"]
În numărul său de azi ,,românul", hărţuindu-se cu opiniile opoziţiei, nu se sfieşte a formula următoarea dilemă:
Concluziunile dar a acestor fapte nu pot fi decât una din două:
Una: maioritatea naţiunii afirmă că toate acuzările opoziţiunii au fost şi sunt pe deplin neadevărate. Alta: maioritatea
naţiunii, susţinând un guvern şi-un Parlament compus de bărbaţi iniorinţi , hoţi şi trădători dovedeşte că ea însăşi este pe deplin
coruptă.
În cazul dendâi naţiunea a declarat şi declară de calomnii acuzările opoziţiunii şi le respinge.
În cazul d-al doilea, daca opoziţiunea declară că naţiunea este atât de coruptă, ai cui sunt membrii opoziţiunii Şi dacă ei
declară că mama lor este coruptă, ce respect mai poate găsi la străini o asemenea mamă cu nişte asemenea fii
Noi credem din parte-ne că dilema aceasta s-ar putea formula numai în cazul când în adevăr naţiunea ar fi
totdeuna stăpână pe voinţa ei, când ar putea-o emite clar şi statornic, fără să mai rămâie vro îndoială asupra intenţiilor
ei; dar mai ales atunci s-ar putea stabili când guvernul n-ar dispune de mijloace pentru a falsifica opinia ţării şi pentru a-
i stoarce voturile. Înainte de a pune deci o asemenea dilemă ziarul guvernamental ar trebui să izoleze pe cale logică
elementele ce dau tonul vieţii publice, factorii reali ai mişcării politice, şi să cerceteze mai de-aproape teascul care se
aplică asupra acestor elemente.
Se ştie înainte de toate că adevărata naţiune, patru din cinci părţi ale poporului nostru, nu ia parte la viaţa
publică, a cărei sarcine le poartă însă mai greu decât oricine altul. Aceste patru din cinci părţi sunt sătenii , cari în
adevăr n-au nimic comun cu d-nii Giani, Cariagdi, Carada, C.A. Rosetti, nici măcar originea, necum interesele sau
altceva.
Deasupra acestui element, cel mai numeros şi mai nefericit totodată, există ţara legală sau ceea ce „românul"
botează cu numele de ,,naţiune", iar paralel cu ţara legală există elemente parazite cari şi-au făcut din politică o meserie
foarte lucrativă. Aceste elemente parazite , lipsite de merit, de avere, de ştiinţă, sunt strâns legate între ele prin
comunitatea nulităţii lor, invidia îi uneşte contra oricărui merit adevărat, sărăcia îi struneşte şi-i ţine uniţi contra ţării
legale, care se zvârcoleşte neputincioasă sub torturile teascului electoral. Miile de funcţii administrative şi sutele de
funcţii judecătoreşti, toate amovibile , sunt puse în mişcare într-un singur scop, pentru a stoarce voturile ţării legale. Se
înţelege că fiece alegător [î ]şi are interesele sale materiale. De fiecare din aceste interese atârnă cîte un fir al maşinii
administrative. De-o zice alegătorul nu, curentul electric al maşinii izbeşte în acel interes şi-i ucide sâmburele vital, deo
zice da, [î ]şi poate vedea în linişte de treabă. Nu putem aştepta însă de la oameni — şi oameni suntem toţi — ca,
pentru un interes general care nu poate fi priceput decât prin reflecţie , să-şi pună zilnic în pericol existenţa lor şi a
copiilor lor, ca aciia cari n-au nimic de pierdut. Abia o
avere foarte întemeiată, care nu poate atârna în nici un chip de iubirea sau ura administraţiei, [î ]l face pe om capabil, în
România, de-a se opune făţiş guvernului. Dar acei cari, într-un chip ori într-altul, cată să muncească pentru a se ţinea
deasupra apei nu-şi vor crea de buna lor voie piedeci zilnice intereselor lor, piedeci personificate în subprefecţi viţioşi ,
maiori cocoşaţi de gardă civică şi alţi monştri din regnul organic al celor ce n-au nimic de pierdut şi totul de câştigat .
Ar mai rămânea o cale pentru ca ţara să zvârle cât colo pe patrioţii cari o guvernează: o mişcare violentă. Dar