Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Casa de Austria nu i-a creat pe unguri; i-a găsit existând alături cu românii; ea n-a creat aspiraţiile, natura,
abuzurile rasei dominante, ba pe aceste din urmă a căutat a le îngrădi chiar, după putinţă.
Aci însă ne apropiem de adevărata cauză a relelor ce bântuie dincolo. Această cauză e corupţia şi lipsa de
aptitudini politice şi economice a elementelor dominante din Ungaria, mai cu seamă însă a demagogiei ungureşti.
La popoare pe jumătate culte cum sunt ungurii, cum suntem şi noi, interesele publice joacă rolul de pretexte
pentru realizarea unor afaceri nu numai private, dar adeseori reprobate de legi. Precum la noi se exploatează fără
omenie ţara sub pretextul libertăţilor publice, tot astfel demagogia maghiară, orice nume şi-ar fi dând , sub pretextul dea
înăbuşi pretinsele agitaţiuni ale naţionalităţilor, au monopolizat puterea publică şi stinge lumea prin arbitrariu şi
malonestitate .
Mai lunile trecute ziarele aduseseră o descriere a stării de lucruri din ţinutul Caraşului şi acela al Severinului .
Întreagă administraţia, averile orfanilor şi ale şcolilor, fondurile caselor de economii se împrumutau la patrioţi
insolvabili , pentru a le cumpăra votul. Oameni cari sustrăgeau bani publici erau aleşi în funcţiuni, iar guvernul central
răspundea la toate denunţările ce i se făceau că se calomniază nişte patrioţi cinstiţi din cauze politice; cam ceea ce ni s-a
răspuns nouă când am relevat scabroasele afaceri. Mai mult. Prin in[i]chităţi făţişe se provocau până şi rebeliuni în sate,
pentru a-şi crea un pretext mai mult de despoiare . Din întâmplare s-a numit şi un om cinstit prefect în acele ţinuturi şi
atunci au încetat pretextarea marilor principii patriotice, pretextarea combaterii agitaţiunilor naţionale, şi s-a descoperit
că fondul lucrului era hoţie goală.
Iată dar unde e izvorul răului, în incultura , în lipsa de aptitudini economice şi politice a elementelor dominante,
cărora le-a dat vânt o împrejurare independentă de voinţa dinastiei: mişcarea maghiară din timpul războiului austrogerman
.
Noi susţinem că starea morală a Ungariei e aproape identică cu a noastră. Şi acolo există ca şi la noi un fel de
populaţie flotantă, de origine în toate cazurile dubioasă , un fel de neomaghiari precum noi avem aici patrioţi neoromâni
, oameni cari şi-au făcut o meserie din exploatarea principielor politice, au monopolizat pentru ei patriotismul şi
naţionalismul , cu atât mai mult cu cât n-au nici patrie, nici naţionalitate certă. Ceea ce la noi se cheamă Giani,
Mihălescu, Pişca, C.A. Rosetti dincolo de munţi se cheamă Pausz , Szende (Frummer ) ş.a.m.d.
E evident pentru oricine că nu principiile de stat sunt , în asemenea împrejurări, de vină la starea rea a românilor.
Acestea se pretextează numai pentru ca o şleahtă incapabilă de muncă şi de cultură să aibă cu ce trăi de pe spatele
altora. Acesta e sâmburul cestiunii şi, daca n-ar fi acesta, teoriele de stat ar fi departe de-a se manifesta cu asprimea , cu
spiritul de injustiţie cu care se manifestă. Şi oare la noi nu e tot astfel
Puţin ne ajută bunul moral al neatârnării naţionale când pseudoromânii noştri opun piedici tot atât de esenţiale
dezvoltării poporului nostru ca şi maghiarii dincolo. Încai dincolo a rămas din timpii trecuţi câteva temeiuri de
dezvoltare sănătoasă: clerul, şcoala populară, ba chiar urme de-o adevărată autonomie comunală. La noi biserica e ca şi
când n-ar fi; şcoala rurală creşte şi ea postulanţi şi patrioţi de meserie, iar autonomia comunală e reprezentată prin
cenuşerii cari au deprins virtuţile patriotice pe la subprefecturi .Între aceste mii de oameni cari n-au nimic, n-au învăţat
nimic, nu muncesc nimic şi cari cu toate acestea vor să trăiască bine şi de-a gata s-au stabilit o adevărată conspiraţie
pentru a zădărnici orice progres real al poporului.
O asemenea conspiraţie tăcută, dar puternică şi solidară, există tot aşa de bine dincoace ca şi dincolo de Carpaţi.
Din acelaşi lemn sunt ciopliţi patrioţii liberali din Buda şi cei din Bucureşti.
[13 februarie 1881]
[„SENTINŢA TRIBUNALULUI…”]
Sentinţa Tribunalului Suprem de Comerţ din Lipsca, care declară deciziunile Adunării generale extraordinare de
la 3 martie 1880 nule şi de nul efect (rechtsungulting und unverbindlich ) şi care obligă pe reprezentaţiune executivă
(Vorstand ) a Societăţii Acţionarilor Căilor Ferate Române de-a se abţine de la executarea acelor deciziuni şi a reveni
asupra unei executări deja făcute, precum şi a face să se şteargă inscripţiunile efectuate în registrul Tribunalului de
comerţ, această sentinţă nu înseamnă nimic alt decât anularea răscumpărării. Va să zică Societatea Acţionarilor exista
înainte; guvernul, prin faptul că posedă acţii, nu este el însuşi decât acţionarul unei societăţi germane. Abia acum se
explică de ce sediul nu s-a mutat şi nu se va muta la Bucureşti; abia acum se vede clar că panglica cestiunii Stroussberg