Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Universitatea din Zürich a încercat tolerarea de studente la cursurile facultăţilor. Cei ce se ocupă de aceste
cestiuni cunosc polemica violentă ce s-a născut între acea uni-
versitate şi profesorul Bischoff şi rezistenţa celorlalte universităţi germane în contra încercării de la Zürich .
Aşa stă cestiunea astăzi în Europa. Experienţa nu este încă făcută, mai nici nu este încă încercată. Toate silinţele
sunt încă puse întru îndreptarea învăţământului secundar la femei; nu este timpul venit acolo pentru deschiderea de
facultăţi femeieşti.
Numai noi, acum în anul 1881, să avem timpul liber pentru a legifera în această materie! Toate celelalte le avem:
şcoalele de meserii pentru fete sunt excelente , viaţa familiară este din ce în ce mai solidă, numărul populaţiunii este în
spor; universitatea femeiască ne mai lipseşte!
Dar ce să ne ocupăm de asemenea construcţiuni cam juvenile ! Societatea română, în totalitatea ei are prea multă
prudenţă pentru a se risca în aventuri legislative de felul celor propuse, şi impresiunea ce proiectul de lege al d-lui
Conta a produs-o pintre deputaţi şi pintre profesori a învederat încă o dată ce distanţă mare deosebeşte o concepţiune
curat teoretică de o bună lege practică.
[12 februarie 1881 ]
[„FOILE ROMÂNE DIN ARDEAL ..."]
Foile române din Ardeal s-au simţit asemenea impresionate de studiul din ,,Deutsche Revue", mai cu seamă însă
s-au găsit atinse de enunţarea că „românii din Austro-Ungaria prosperează ".
Şi noi credem că cuvântul „prosperare " nu se poate lua aci în înţeles absolut şi că, precum starea nici unei părţi
a poporului roman (şi vorbim aci de adevăratul popor, nu de plebe) nu e de natură a inspira cuiva invidie, tot astfel nici
starea românilor de peste Carpaţi nu e astfel cum ar putea să fie în urma unei dezvoltări neîmpiedicate a unui popor cu
atâtea calităţi.
Noi, din parte-ne, am cam evitat de a vorbi de românii de peste Carpaţi, din două cauze. Statul nostru nu e
îndestul de puternic pentru ca oamenii politici să poată vorbi de starea românilor de peste Carpaţi făr' a da motive de
bănuială, neîntemeiată , nu mai e nici vorbă, dar bănuială. De-aci rezultă însă un al doilea pericol al unei asemenea
discuţii: în loc de-a face bine consângenilor noştri le-am face rău am înăspri şi mai mult tratamentul nedrept căruia sunt
supuşi.
Dar dacă pe de-o parte ne-am impus această rezervă pe care oricine lesne o va înţelege şi daca ne-am feri de-a
imita pe ,,românul" şi de-a exploata până şi nenorocirile naţionale în goana după popularitate ; pe de altă parte, oricâtă
dreptate am face plângerilor confraţilor de peste munţi, i-am ruga a face, în interesul dreptei lor cauze, o deosebire
esenţială între izvoarele cărora se datoresc suferinţele lor naţionale.
Sunt a se atribui suferinţele acestea politicei tradiţionale a Casei de Austria sau se datoresc unui episod
incidental , unei piedici intervenite în dezvoltarea acelei politici tradiţionale
Noi înclinăm a admite teza din urmă. Nu credem că dinastia — şi dinastia e Austria — doreşte a face deosebire
între un popor şi celalt şi că n-ar voi deplina lor egalitate politică şi naţională, pe cât aceasta s-ar putea pune în acord cu
unitatea monarhiei, cu cerinţele ei de putere înlăuntru şi în afară. Noi vedem din contra că dinastia a încurajat după
vremuri legitimele aspiraţiuni de progres ale naţionalităţilor şi, daca luăm îndeosebi pe români şi ne aducem aminte de
starea înapoiată în care ei au încăput sub dinastia habsburgică , de progresele repezi făcute sub absolutism şi de starea
esenţial alta în care se află astăzi, cată în adevăr să insistăm asupra deosebirii ce-am voit a o stabili mai sus, că nu
principiul de stat al politicei tradiţionale se opune pe atâta dezvoltării lor pe cât se opun
alţi factori, de-o natură cu totul deosebită. În adevăr nu dinastia e totul într-o împărăţie de aproape patruzeci de
milioane de locuitori; dinastia ori capul ei nu sunt , ca Dumnezeu, atotputernici. Împărăţia e compusă din provincii în
cari istoriceşte, de sute de ani, se află superpuse pături de popoare deosebite, ale căror relaţii din trecut n-au putut
rămânea cu totul fără efect asupra stării actuale. Astfel găsim în Galiţia două elemente, poloni şi ruteni. Cei dendâi au
fost istoriceşte stăpânitori , cei din urmă stăpâniţi . Găsim în Ungaria un element istoriceşte superpus , maghiarii, popor
energic, dar de-o aptitudine politică contestabilă ; găsim în Boemia cehi şi germani, c-un cuvânt pretutindenea sunt
elemente deosebite, cari 'şi dispută dominaţiunea.