Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

nu e tocmai aşa. Nu ceea ce percepe statul de la contribuabili e cestiunea principală, ci întrebuinţarea productivă sau
improductivă pe care el o face de acele venituri. Dacă acele venituri se cheltuiesc în mod improductiv , fie pentru a
susţine luxul claselor guvernante , fie pentru necesităţi politice chiar, în desproporţie cu însemnătatea şi puterile unei
ţări, banul perceput nu e aproape de nici un folos economic pentru popor.
În unele din statele apusene vedem în adevăr bugete foarte mari, dar serviciile pe cari statul le aduce în schimb
cu banul contribuabilului sunt nu numai echivalente, ci întrec cheltuiala făcută. Prin sumele ce le consumă mecanismul
statului se înlătură piedicile ce se opun producţiunii şi schimbului ; prin cheltuielile făcute i se uşurează oricărui
producător condiţiile în cari munceşte, încât producţiunea creşte în proporţie cu cheltuielile statului şi viceversa.
Bunăstarea fiecărui individ sporeşte şi, fiindcă, bunăstarea e condiţia bunului trai, media vieţii fiecăruia devine mai
lungă, copiii sunt crescuţi în condiţii mai bune decum fuseseră părinţii lor, o generaţie şi mai viguroasă, şi mai aptă
pentru producţiune ia locul celei ce se stinge.
La noi sporirea veniturilor statului înseamnă însă totdeuna diminuarea veniturilor fiecării economii private. Nu
din prisosul producţiunii , ci, la clasele de jos, de-a dreptul din primele necesităţi , din plata muncii zilnice se percepe
darea; mărimea contribuţiilor statului e echivalentă cu mărimea mizeriei populaţiunii.
De aci se explică de ce rasa română descreşte continuu ca număr şi degenerează ca constituţie fizică.
În adevăr
de la 1859 — 63 populaţia sporea cu 31,6 la sută
de la 1864 — 68 „ „ „ 15,3 „ „
de la 1869 — 73 „ ,, „ 15,8 ,, ,,
de la 1874 — 78 „ „ „ 11,4 „ ,,
deci ea descreşte în mod constant în fiece an în raport de 6: 3.
Dar chiar cu privire la ţifrele acestea trebuie să facem o observare. Creşterea de 11,4 nu este a se atribui esclusiv
românilor. Din contră sporirea populaţiei româneşti productive reprezintă un procent şi mai mic, pe când acei cari se
sporesc mai cu seamă sunt populaţii consumătoare imigrate .
Din punctul de vedere al condiţiilor de existenţă pentru mase putem zice că orice guvern anterior epocei
reformelor a fost superior celor următoare, a fost mai ieften, mai potrivit cu trebuinţele neînsemnate ale unei
producţiuni asemenea nu tocmai însemnate.
La ce folos sunt atunci toate îmbunătăţirile şi tot progresul daca ele se soldează cu însuşi existenţa poporului
nostru
Ştim bine că, odată intraţi pe calea aceasta, orice pas îndărăt e greu, daca nu cu neputinţă. Cu toată Constituţia
liberală, dar mai cu seamă egalitară , suntem mai departe decât oricât de adevărata libertate, mai departe decât oricând
de acea elementară facultate a poporului de a-şi fixa singur dările în proporţie cu puterile lui. Statul nostru centralizat
cere, mereu cere, pentru necesităţi de lux, pentru necesităţi factice chiar, şi — din pământ , din iarbă verde — banii
trebuie să iasă. Aci nu se mai întreabă nimenea daca vrea sau poate să plătească: trebuie să plătească, căci mecanismul
din centru [î ]i cere mereu şi-n fiece an cheltuielile se sporesc până la istovirea puterii impozabile a locuitorului.
Din cifrele de mai sus cititorul va vedea lesne în ce raport dezasturos stau reformele şi pretinsele noastre
progrese cu scăderea populaţiei. Din vremea Unirii până la 1864 populaţia se 'nmulţea încă cu 31,6 procente. La 1864
plouă reformele — toate costând bani. Sporul populaţiei scade la jumătate, la 15,3, şi continuă scăzând .
Căci nu trebuie să uităm că toate reformele şi toate libertăţile costă bani. Fiece vorbă pe care un om cuminte ca
d. Sihleanu o rosteşte, fiece şir ce scrie, deşi nu produce nimic, ţine bani, deci muncă. Dar orice ban care se ia
contribuabilului — şi în ce condiţii grele şi uzurare adesea, căci trebuie să se împrumute ca să plătească dările — orice
ban, zicem, se scade din greutatea pânii săracului, deci din puterea lui musculară , din putinţa lui de-a produce. E drept
că marile goluri ce se nasc prin scăderea poporului nostru se vor umplea, dar se vor umplea cu străini, căci imigraţia lor
e în termen mediu de 20 000 pe an de la 1866 încoace.
Vede oricine pentru folosul cui ne impunem dări, pentru folosul [cui] ne luptăm şi muncim : pentru cei ce ni se
suplantează . După înţeleptul Machiavelli un rău social care
se observă nu mai e de lecuit . Rămâne numai a se constata că cea mai mare parte din meritele ce şi le atribuie generaţia
trecută sunt în realitate demerite şi c-ar trebui să înceteze odată acel ton de îngâmfare al progresului pospăit când
alăturea cu el vedem regresele reale.
[5 februarie 1881]