Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

de stat pentru Prusia. Este aşadar voinţa Mea, ca atât în Prusia cât şi în corpurile legiuitoare ale imperiului să nu existe nici o
îndoială asupra dreptului constituţional pe care-l am Eu şi urmaşii Mei de-a conduce personal politica şi să se combată pururea
părerea că inviolabilitatea persoanei regelui, care a existat pururea în Prusia şi a fost esprimată prin art. 43 al Constituţiei, şi
necesitatea contrasemnăturii responsabile ar fi privând actele Mele guvernamentale de natura unor deciziuni regale
independente. E de datoria miniştrilor Mei de-a reprezenta drepturile Mele constituţionale, ridicând rezerve în contra oricărei
îndoieli sau întunecări . Tot asta aştept şi de la funcţionari. Departe de mine de-a voi să influenţez libertatea alegerilor, dar, pentru
funcţionarii aceia cărora li e încredinţată executarea actelor Mele guvernamentale şi cari pot fi revocaţi după legea desciplinară ,
datoria lor contractată prin jurământul de serviciu implică şi reprezentarea politicii guvernului Meu în alegeri. Împlinirea
credincioasă a acestei datorii o voi recunoaşte cu mulţumire şi aştept. de la toţi funcţionarii ca în alegeri să se ţină departe de orice
agitaţii în contra guvernului Meu.
Ca manieră de-a privi dreptul public edictul acesta spune scurt şi cuprinzător că puterea executivă, miniştrii,
funcţionarii statului, ş.a.m.d. nu sunt deloc o delegaţiune a Corpurilor legiuitoare, ci o delegaţiune responsabilă a
autorităţii regelui.
Consternaţiunea produsă prin acest edict în presă va fi fără îndoială mare şi criticele în contră-i violente. Dar la
oameni ca principele de Bismarck cată cineva să se întrebe nu daca aceasta este părerea sa în privinţa raportului
Coroanei cu Camerele, ci ce scop politic urmăreşte acuma prin acest act izolat de o atât de demonstrativă însemnătate.
A crede că acest act e pur şi simplu îndreptat în contra elucubraţiunilor parlamentare ale adversarilor săi ar fi naiv.
Politica sa, pe care voieşte s-o dezbrace de responsabilitate faţă cu Corpurile legiuitoare pentru că aceasta l-ar
împiedica, cată să fi urmărind ţinte mai mari, asupra ajungerii cărora nu voieşte a suferi contrazicere,
[30 decembrie 1881]
[,,«ROMÂNUL» E FOARTE SUSCEPTIBIL. . ."]
,,Românul" e foarte susceptibil unde nu trebuie să fie şi pahiderm acolo unde ar trebui să se simtă atins.
Noi am spus că, daca — cu tot antagonismul intereselor — guvernul ar fi dorit a mănţine bunele relaţiuni
formale cu Austria, modul de-a o face era simplu şi uzitat. În privirea cestiunii în litigiu se putea stabili o formă de
enunţare pe care s-o fi văzut înainte de publicare ministrul plenipotenţiar al Austriei şi, daca n-ar fi găsit nimic de
obiectat în privirea formei, ceea ce ,,Românul" numeşte o neîntelegere s-ar fi putut evita.
Menţinem această manieră de-a vedea şi afirmăm că e uzitată între puteri mari şi egale chiar. Ministrul de
esterne putea să spuie următoarele: în mesajul cu care se vor deschide Camerele găsesc în interesul ţării de-a stabili
rezerve bine definite în cestiunea Dunării, îndreptate în contra pretenţiunilor Austriei. A ne bate cu d-voastră nu voim
însă. Iată forma pe care o dau acestor rezerve. Crezi că guvernul d-tale nu ne-ar căuta ceartă din cauza espresiunilor
întrebuinţate Iată modul în care verbal se poate consulta partea adversă.
Această formă de consultare e, precum am zis, uzitată între puteri mari chiar, căci ele sondează de mai nainte
efectul pe care-l vor face actele lor publice asupra puterilor vecine. „Românul" găseşte că e o umilire.
Nu sunt umilitoare scuzele înjosite ale d-lui Stătescu, dar o consultare prealabilă în privirea formei protestului
român ar fi fost umilitoare.
A suferi palme morale înaintea lumii întregi şi a fi tratat în valet diplomatic, precum a fost cabinetul Brătianu în
cestiunea aceasta, nu este umilitor; dar a spune Austriei: ,,Te voi combate fără a te insulta şi voi chiar să-ţi iau pretextul
de a te pretinde insultată, iată forma combaterii mele" — aceasta este umilitor după codul de onoare pahidermă a
redactorilor „Pseudo-Românului".
[31 decembrie 1881]