Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica
Dac - am pregetat pân' acum a vorbi despre incidentul regretabil al publicaţiunii unor documente diplomatice din partea fostului ministru plenipotenţiar al României la Paris cauza e că voiam să vedem virtuţi mai gingaşe decât a noastră ieşindu-şi din fire pentru acest act. Virtutea noastră prea e solidă şi din topor pentru a dezaproba din orice punct de vedere pe omul carele, muşcat de căţeluşul blond al d-lui Brătianu, în stare de turbăciune , se apără cu ce poate. Niciodată insultă mai gravă nu s-a adus miniştrilor plenipotenţiari ai României şi ai persoanei regelui decât aceea adusă de blondul d. Stătescu, ministru al desfacerilor din afara, d-lui Callimach catargiu . A acuza pe un om de însemnătatea d-lui Callimach catargiu că ar fi neglijat interesele ţării înseamnă a-l provoca să se apere, deşi nu aprobăm mijloacele de apărare. Cititorul cată să ştie că d. Stătescu a căutat scandalul cu lumânarea . Pentru un ministru de esterne care nu l-ar fi căutat existau mijloace destule spre a depărta pe d. Callimach catargiu din post şi a-i face loc interesantului Pherekydes, şi mijlocul cel mai simplu, cel mai puţin zgomotos, era de-a primi demisia ministrului plenipotenţiar, pe care acesta o dăduse demult. Daca dar găsim esplicări pentru publicarea în cestiune, considerând mai cu seamă provocarea venită din partea d-lui Stătescu, justificări nu găsim, o mărturisim cu părere de rău. E prea adevărat că în ţara în care eroii militari ai lui 11 fevruarie şi prezidenţii de republică ploieşteană ajung oameni mari, în care ilustrarea tradării merge alături cu dispreţuirea şi înjosirea meritului, un om nu are, pentru împlinirea datoriei sale oricât de grele ar fi, decât razimul propriei sale conştiinţe, unită cu amărăciunea de-a nu fi niciodată preţuit . Acesta e blăstemul tuturor demagogiilor din lume, al demagogiei noastre străine îndeosebi. E prea adevărat că lucrurile au ajuns la noi mai departe decât în Franţa, unde zeci de ani de serviciu credincios pentru stat se 'ncheie c-o condamnare pentru plata de cheltuieli de judecată, ca la d. Roustan , şi că ingratitudinea cea mai neagră aşteaptă pe omul datoriei, pensiile reversibile însă pe fanarioţii cari din conspiraţie şi trădare şi-au făcut o meserie. Toate acestea sunt adevărate, precum e adevărat că tot ce e sterp ca inteligenţă şi viermănos ca morală ajunge repede sus sub domnia roşie. Deci adevărat este că d. Callimach catargiu n-ar fi găsit răsplata patriotismului său decât în conştiinţa sa proprie şi în stima smulsă cu de-a sila conştiinţei d-lui Stătescu, o stimă pe care chiar acest om pervers trebuie s-o aibă în fundul sufletului său, spre pedeapsa perversităţii sale şi pentru a simţi ce mic este, dar pe care, se 'nţelege , nu va mărturisi-o niciodată. Dar oare aceasta e România pentru care cineva lucrează Oare numai România timpilor lor era aceea pentru care lucrau români Oare prezentul şi numai prezentul determină actele unui om Desigur că gloria partidului roşu nu merită un sacrificiu, o picătură de sânge românesc, precum nu merită un ban românesc. Desigur că domnia strivitoare şi ucigaşă de populaţie a acestui partid de venetici nu merită nici o jertfă din partea cuiva şi ar merita din contra învăţămintele lui Vlad Vodă Ţepeş ... Dar deasupra mizeriei actuale stăpâneşte liniştit steaua neamului românesc, aprinsă trecutului şi viitorului nostru. Nu pentru otelul actual renunţă cineva la o satisfacere îndreptăţită, ci pentru patria viitoare. Iată dar de ce nu aprobăm mijlocul de apărare în cestiune. Pe de o parte se poate ca această publicare să atingă interesul ţării în cestiunea Dunării, pe de alta cabinetele străine pot să susceapă o neîncredere puţin îndreptăţită faţă cu corpul nostru diplomatic şi să nu-l crează îndestul de discret spre a intra în tratări cu dânsul . Personal, d. Callimach catargiu are fără îndoială cuvânt , dar ca ministru plenipotenţiar nu. Cât despre persoana sa, a dovedit asupra oricării îndoieli că a apărat interesele ţării în cestiunea Dunării, însă acest merit pierde din valoarea lui prin publicarea de documente, căci în linia întâia desigur nu poate fi vorba de persoana sa şi mai puţin de aceea a d-lui Stătescu. Şi chiar daca n-ar exista inconvenientul întâi , chiar daca cestiunea Dunării n-ar fi deloc atinsă prin publicaţie, posibilitatea numai de-a aduce discredit corpului diplomatic e un neajuns îndestul de însemnat pentru a fi putut opri publicarea în cestiune. Era fără îndoială un sacrificiu mare din partea unui bărbat onest de-a renunţa de la această satisfacere, un sacrificiu pe care numai d. Stătescu nu putea să-l merite. Dar, precum am zis, e vorba de o ordine de lucruri superioară persoanelor, superioară prezentului [î]ntreg, din al cărei punct de vedere suntem cu părere de rău siliţi a nu admite o satisfacţiune care ar putea să implice în ea atingerea unui interes general. [11 decembrie 1881]
[„PRECUM ILUSTRUL D. GIANI..."] Precum ilustrul d. Giani, o personalitate pe cât de profundă pe atât de măreaţă a partidului roşu, se visează în Cameră exercitându-şi meseria de advocat şi se adresează deputaţilor cu esclamaţia ,,D-nilor judecători!", tot astfel ilustrul d. Stătescu, ca minis- tru al afacerilor străine, se simte asemenea pledând , şi-n loc de-a căuta să dea lămuriri în cestiunea dunăreană d-sa caută pur şi simplu să dovedească contrariul de ceea ce-a zis apărătorul părţii adverse . Partea adversă e ... ţara, al cărei ministru este d. Stătescu. Ce face însă asta Lucrul de căpetenie este nu ca ţara să aibă dreptate, ci ca advocatul Stătescu să înduplece pe judecători în contra opiniunilor părţii adverse . Astfel, pe când d. Vernescu sau alţii din Cameră pun în discuţie modul în care Europa îşi poate exercita dreptul de supravegheare pe Dunăre, fără a atinge suveranitatea statelor ţărmurene, d. ministru de esterne, într-o pledoarie ce ocupă nouă coloane ale ,,Monitorului", dovedeşte că acest drept este direct şi nici ne e permis a-l pune în discuţie. Nu supraveghearea diplomatică o vrea d-sa, ci supraveghearea directă prin organe anume a străinătăţii. Nu prejudecăm cestiunea. Dar în orice caz e ciudat a vedea pe un ministru al României punându-se din capul locului pe terenul celor mai largi concesiuni în materia supravegherii şi nedându-şi seama că ar putea să existe moduri de supravegheare în care să se strecoare elemente de suprematizare cu totul de altă natură. În pledoaria sa d. Stătescu nu se sfieşte de-a spune chiar cîte un neadevăr. Astfel zice: Nu se declara ieri aicea, de opoziţiunea conservatoare, prin organele ei autorizate, că daca Comisiunea riverană pe această parte a fluviului s-ar constitui în certe condiţiuni şi s-ar admite în sânul ei, pe lângă delegatul Austriei şi acela al Rusiei, şi al unei a treia mari puteri, nu ar vedea nici un inconvenient să dea acestei Comisiuni nu numai supraveghearea, dar şi dreptul de-a aplica reglementele şi a face poliţia efectivă a navigaţiunii în apele şi porturile noastre Noi credem opiniunea aceasta neîntemeiată şi abătută de la tractate. Iată lucruri ce nu le-a susţinut nimeni, nici ieri, nici alaltăieri, încât e nespus de comod de-a declara neîntemeiate şi abătute de la tractate opinii ce nimenea nu le-a enunţat. Iată ce s-a zis în adevăr: Pe lângă aceste două puteri (Austria şi Rusia), cari ar avea deopotrivă drepturi (în Comisia Mixtă), ar trebui să căutăm o a treia, căreia sunt gata sa-i dau şi prezidenţia. Faţă însă cu o astfel de comisiune nu vom face concesiunea ce aş face-o Comisiunii Europene şi aş revendica sus şi tare dreptul de-a aplica regulamentul pe teritorul meu. ,,A revendica sus şi tare pentru ţară dreptul de-a aplica regulamentul pe teritoriul român" înseamnă, după opinia d-lui Stătescu, a da acest drept Comisiei. Iată modul puţin conştiinţios în care se citează la noi opiniile adversarilor politici. [12 decembrie 1881] [„CU AROGANŢA CUNOSCUTĂ . . ."] Cu aroganţa cunoscută a foilor ungureşti, care stă cu totul în disproporţie cu însemnătatea statului şi rasei maghiare, şi cu un amestec de espresii de rând caracteristice pentru elementul semitic care face politică în Ungaria, oficiosul ,,Pesther Lloyd" revine din nou asupra conflictului austro - român , vorbind în chipul următor: Dac' ar fi vorba numai de mojicia regală română n-am mai pierde nici un cuvânt asupra afacerii şi am putea aştepta cu linişte ca Ministerul de Esterne să-şi procure satisfacţiunea ce i se cuvine în toate împrejurările. Însă insulta în faţa căreia monarhia noastră stă într-o poziţie comică, de neputinţă este espresia caracteristică a unui întreg sistem de inconveniente nepilduite , a unui
- Page 352 and 353: Baal (Saturn) a trebuit să devie u
- Page 354 and 355: pretinse politice şi, orice se fac
- Page 356 and 357: Caveant consules populusque! Cu pri
- Page 358 and 359: oferi atunci concursul marelui său
- Page 360 and 361: formează aproape jumătatea poporu
- Page 362 and 363: nimeni la o asemenea înrâurire af
- Page 364 and 365: [„ÎN «ROMÂNUL» DE SÂMBĂTĂ
- Page 366 and 367: prin reforme escesiv de demagogice,
- Page 368 and 369: Alianţa are o mulţime de membri
- Page 370 and 371: [14 noiembrie 1881] [,,«L'ECHO DE
- Page 372 and 373: mă pot esprima astfel, mai mult pa
- Page 374 and 375: conlucra cu noi; dar tânărul rega
- Page 376 and 377: România, care o enunţă atât de
- Page 378 and 379: dascălul lui de stil. Prin el limb
- Page 380 and 381: decisivă încât , în fevruarie 1
- Page 382 and 383: Nu putem şti care e forma pe care
- Page 384 and 385: Se 'nţelege că nu se pot crea leg
- Page 386 and 387: preponderanţă asupra Dunării de
- Page 388 and 389: activitate autonomă, ci acela de-a
- Page 390 and 391: Dar aceasta o ştie şi d. Holban s
- Page 392 and 393: şi bărbaţi asfixiaţi , oameni z
- Page 394 and 395: de idei republicano - democratice
- Page 396 and 397: apropiase aşa mult de mine! Căci
- Page 398 and 399: Va să zică, de o parte monarhia c
- Page 400 and 401: n-a gândit nimeni în Austro-Ungar
- Page 404 and 405: sistem care, prin concursul nostru
- Page 407 and 408: Ţie seama de aceasta şi ,Le Journ
- Page 409 and 410: Daca poate fi cineva supărat e num
- Page 411 and 412: [„PE CÂND ÎN AFARĂ ..."] Pe c
- Page 413 and 414: adresa Austriei, tot astfel pentru
- Page 415 and 416: esponsabilitatea întreprinderei.
- Page 417 and 418: Văzând însă forma accentuată a
- Page 419 and 420: de stat pentru Prusia. Este aşadar
- Page 421 and 422: [„CEEA CE-MI ROADE INIMA..."] 227
- Page 423 and 424: [„ÎN URMA HOTĂRÂRII ..."] 2264
- Page 425 and 426: indignare ,,Jamais !". În stadiul
- Page 427 and 428: ordinare pe acea de emisiune a unor
- Page 429 and 430: 1. Proiectându-se înfiinţarea un
- Page 431 and 432: 2) Institutele acestea nu sunt stri
- Page 433 and 434: Ea le ia în comision, de 29 crede
- Page 435 and 436: Ne rezervăm pentru altădată a ar
- Page 437 and 438: numai Dumnezeu, de vreme ce e 32 î
- Page 439 and 440: 1. după nimic mai mult. Dar ea şi
- Page 441 and 442: credit de afaceri cu scont, adecă
- Page 443 and 444: participa la întreprinderi. E o pe
- Page 445 and 446: 54 r Specula de bursă Acţiunile i
- Page 447 and 448: vechi câştigul de bani şi 29 pl
- Page 449 and 450: 31 r Nici discuţie nu e cu putinţ
- Page 451 and 452: miluind Dominia mea pe oameni stră
Dac - am pregetat pân' acum a vorbi despre incidentul regretabil al publicaţiunii unor documente diplomatice din<br />
partea fostului ministru plenipotenţiar al României la Paris cauza e că voiam să vedem virtuţi mai gingaşe decât a<br />
noastră ieşindu-şi din fire pentru acest act. Virtutea noastră prea e solidă şi din topor pentru a dezaproba din orice punct<br />
de vedere pe omul carele, muşcat de căţeluşul blond al d-lui Brătianu, în stare de turbăciune , se apără cu ce poate.<br />
Niciodată insultă mai gravă nu s-a adus miniştrilor plenipotenţiari ai României şi ai persoanei regelui decât<br />
aceea adusă de blondul d. Stătescu, ministru al desfacerilor din afara, d-lui Callimach catargiu .<br />
A acuza pe un om de însemnătatea d-lui Callimach catargiu că ar fi neglijat interesele ţării înseamnă a-l provoca<br />
să se apere, deşi nu aprobăm mijloacele de apărare.<br />
Cititorul cată să ştie că d. Stătescu a căutat scandalul cu lumânarea .<br />
Pentru un ministru de esterne care nu l-ar fi căutat existau mijloace destule spre a depărta pe d. Callimach<br />
catargiu din post şi a-i face loc interesantului Pherekydes, şi mijlocul cel mai simplu, cel mai puţin zgomotos, era de-a<br />
primi demisia ministrului plenipotenţiar, pe care acesta o dăduse demult.<br />
Daca dar găsim esplicări pentru publicarea în cestiune, considerând mai cu seamă provocarea venită din partea<br />
d-lui Stătescu, justificări nu găsim, o mărturisim cu părere de rău.<br />
E prea adevărat că în ţara în care eroii militari ai lui 11 fevruarie şi prezidenţii de republică ploieşteană ajung<br />
oameni mari, în care ilustrarea tradării merge alături cu dispreţuirea şi înjosirea meritului, un om nu are, pentru<br />
împlinirea datoriei sale oricât de grele ar fi, decât razimul propriei sale conştiinţe, unită cu amărăciunea de-a nu fi<br />
niciodată preţuit . Acesta e blăstemul tuturor demagogiilor din lume, al demagogiei noastre străine îndeosebi. E prea<br />
adevărat că lucrurile au ajuns la noi mai departe decât în Franţa, unde zeci de ani de serviciu credincios pentru stat se<br />
'ncheie c-o condamnare pentru plata de cheltuieli de judecată, ca la d. Roustan , şi că ingratitudinea cea mai neagră<br />
aşteaptă pe omul datoriei, pensiile reversibile însă pe fanarioţii cari din conspiraţie şi trădare şi-au făcut o meserie.<br />
Toate acestea sunt adevărate, precum e adevărat că tot ce e sterp ca inteligenţă şi viermănos ca morală ajunge repede<br />
sus sub domnia roşie.<br />
Deci adevărat este că d. Callimach catargiu n-ar fi găsit răsplata patriotismului său decât în conştiinţa sa proprie<br />
şi în stima smulsă cu de-a sila conştiinţei d-lui Stătescu, o stimă pe care chiar acest om pervers trebuie s-o aibă în<br />
fundul sufletului său, spre pedeapsa perversităţii sale şi pentru a simţi ce mic este, dar pe care, se 'nţelege , nu va<br />
mărturisi-o niciodată.<br />
Dar oare aceasta e România pentru care cineva lucrează Oare numai România timpilor lor era aceea pentru care<br />
lucrau români Oare prezentul şi numai prezentul determină actele unui om Desigur că gloria partidului roşu nu merită<br />
un sacrificiu, o picătură de sânge românesc, precum nu merită un ban românesc. Desigur că domnia strivitoare şi<br />
ucigaşă de populaţie a acestui partid de venetici nu merită nici o jertfă din partea cuiva şi ar merita din contra<br />
învăţămintele lui Vlad Vodă Ţepeş ... Dar deasupra mizeriei actuale stăpâneşte liniştit steaua neamului românesc,<br />
aprinsă trecutului şi viitorului nostru. Nu pentru otelul actual renunţă cineva la o satisfacere îndreptăţită, ci pentru patria<br />
viitoare.<br />
Iată dar de ce nu aprobăm mijlocul de apărare în cestiune.<br />
Pe de o parte se poate ca această publicare să atingă interesul ţării în cestiunea Dunării, pe de alta cabinetele<br />
străine pot să susceapă o neîncredere puţin îndreptăţită faţă cu corpul nostru diplomatic şi să nu-l crează îndestul de<br />
discret spre a intra în tratări cu dânsul . Personal, d. Callimach catargiu are fără îndoială cuvânt , dar ca ministru<br />
plenipotenţiar nu. Cât despre persoana sa, a dovedit asupra oricării îndoieli că a apărat interesele ţării în cestiunea<br />
Dunării, însă acest merit pierde din valoarea lui prin publicarea de documente, căci în linia întâia desigur nu poate fi<br />
vorba de persoana sa şi mai puţin de aceea a d-lui Stătescu. Şi chiar daca n-ar exista inconvenientul întâi , chiar daca<br />
cestiunea Dunării n-ar fi deloc atinsă prin publicaţie, posibilitatea numai de-a aduce discredit corpului diplomatic e un<br />
neajuns îndestul de însemnat pentru a fi putut opri publicarea în cestiune.<br />
Era fără îndoială un sacrificiu mare din partea unui bărbat onest de-a renunţa de la această satisfacere, un<br />
sacrificiu pe care numai d. Stătescu nu putea să-l merite. Dar, precum am zis, e vorba de o ordine de lucruri superioară<br />
persoanelor, superioară prezentului [î]ntreg, din al cărei punct de vedere suntem cu părere de rău siliţi a nu admite o<br />
satisfacţiune care ar putea să implice în ea atingerea unui interes general.<br />
[11 decembrie 1881]