Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

Secretar tehnic ILEANA RAŢIU
Coordonatorul ediţiei
AL. OPREA
LĂMURIRI ASUPRA EDITĂRII PUBLICISTICII
DIN 1881
1. Eminescu vine la conducerea cotidianului bucureştean în februarie 1880, cum am arătat în prezentarea la
volumul anterior, şi desfăşoară, ca redactor-şef, o activitate susţinută, care îl impune ca unul din cei mai mari ziarişti
români. Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, preşedintele Partidului conservator şi al Clubului politic, încetează
din viaţă în septembrie 1880 şi cu el dispare una din figurile proeminente ale oamenilor politici din vechea generaţie.
Conducerea Partidului conservator şi a Clubului politic o ia, în decembrie 1880, Lascăr Catargiu, asistat de un comitet
format din T. Maiorescu, Em. I. Florescu, G. Manu, Al. Lahovari, T. Rosetti, Al. Ştirbei, M. Ghermani, Gr. Trandafil,
Gr. Păucescu şi P. Teulescu. Se menţin în rezervă, cum fac şi mai înainte, P. P. Carp, P. Mavrogheni şi G. Gr.
Cantacuzino. Noul comitet preia şi conducerea ziarului ,,Timpul", organul central de presă al Partidului conservator,
cum şi era de la înfiinţarea sa, în martie 1876. Noul comitet hotărăşte ca ziarul să, rămînă, în continuare, ,,sub redacţia"
lui Eminescu, nu însă fără să se ridice şi voci împotriva sa. Unii membri din comitet obiectează că poetul nu făcea parte
din Partidul conservator şi-şi îngăduia, pentru acest motiv, să pună în discuţie în coloanele ziarului probleme care
veneau în contradicţie cu orientarea ,,partitei conservatoare". Nu aceasta era, evident, explicaţia pentru independenţa sa
de gîndire. Stăruie pentru menţinerea lui Eminescu la conducerea ziarului T. Maiorescu, întrucît îl considera apropiat de
„Juna dreapta", grupare reprezentată de critic în Partidul conservator.
Programul politic întocmit de Emanoil (Manolache) Costache Epureanu în februarie 1880 este întîmpinat cu
rezerve de conservatori pe motiv că se limita la generalităţi, ce nu puteau servi ca bază în lupta politică. Maiorescu
pregăteşte studiul Zur politischen Lage Rumäniens, pe care îl publică în primul număr al revistei ,,Deutsche Revue" pe
1881, care apare la sfîrşitul lui decembrie 1880. Eminescu îl traduce imediat şi-i face loc în coloanele ,,Timpului" în
ultimul număr din decembrie 1880. Maiorescu propunea, ca orientare politică, teze ale grupării sale din Partidul
conservator, între care cea mai importantă o constituia apropierea României de Imperiul austro-ungar. Maiorescu
publică studiul, destinat să servească de program Partidului conservator, fără să consulte comitetul de conducere. Em. I.
Florescu, Gh. Manu, Al. Lahovari îi fac criticului imputări pentru acţiunea sa. Eminescu publică studiul fără să
informeze comitetul de conducere şi imputările aduse criticului se răsfrîngeau şi asupra sa. „Junimiştii",
reprezentanţii ,,Junei drepte", hotărăsc să-şi dea demisia din conducerea Partidului conservator. Eminescu urma şi el să
părăsească redacţia cotidianului bucureştean. Acest lucru nu se întîmplă. I.C. Brătianu, primul ministru în guvernul
liberal, adresează conservatorilor invitaţia să participe la proclamarea regatului. Invitaţia este făcută prin intermediul lui
P.P. Carp, care trecea de personalitatea cu cel mai mare prestigiu politic în Partidul
conservator. Programul lui Maiorescu rămîne pe al doilea plan, mai ales că nu viza schimbări apropiate în politica
internaţională. Conservatorii hotărăsc, după lungi discuţii, să refuze invitaţia. Proclamarea regatului se face în 14 martie
1881, fără participarea conservatorilor care însă îşi dau adeziunea la acest act politic.
Programul lui Maiorescu este criticat de presa liberală de toate nuanţele. Atacurile vin şi din partea grupării lui
V. Boerescu, membru marcant al Partidului conservator, întemeietorul unei grupări, Centrul, care se alătură Partidului
liberal, precum şi a unor cercuri cu o orientare politică independentă. „Românul", oficiosul guvernului liberal,
reproduce studiul în coloanele sale şi-i consacră o suită de editoriale. Studiul este caracterizat ,,manifest politic" al
,,Junei drepte", primejdios deopotrivă pentru monarhie şi ţară.
Eminescu adoptă o poziţie independentă în răspunsurile pe care le dă la problemele la ordinea zilei. Poetul apără
interesele generale ale poporului român, cum face şi în publicistica anterioară, şi se pronunţă împotriva transformării
ţării noastre în colonie a Europei apusene.