Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

în „Românul" retragerea oştirii române la munte, d. C. A. Rosetti n-ar fi avut deloc nevoie să declare că trecerea
Dunării nu e identică cu retragerea la munte ş.a.m.d. La noi lucrul stă şi mai altfel. Noi am declarat, pentru cine ştie să
citească, că nici nu ne-am pus întrebarea pe care şi-a pus-o studiul din ,,Deutsche Revue", că împrejurările nu sunt încă
destul de fixate pentru ca o asemenea întrebare să ni se impuie şi să ceară o soluţiune imediată.
Dar toate acestea nu ajută nimic. Cată să suferim a vedea revărsându-se asupră-ne toate deducţiile „Românului",
ba a vedea atribuindu-ni-se toate cîte se scriu prin ziarele din Viena şi din Berlin fără ştirea noastră.
Prea confundă ,,Românul" partidul conservator, în care fiece membru [î ]şi are cugetarea sa proprie, pe care e
liber de-a o exprima sau de-a o pune în acord cu a celorlalţi, cu turma necuvântătoare a Caradalelor, care ridică
maşinalmente mânile când i se ordonă şi nu gândeşte nimic. A gândi , a-şi scrie gândirile , a le comunica, fie publicului
din străinătate, fie celui român, ar trebui sa fie permis, credem, fără a-ţi vedea semnătura nesocotită şi ideile proprii
atribuite altora.
[27 ianuarie 1881]
[„SCANDALUL ZILEI..."]
Scandalul zilei e deturnarea a 83000 franci comisă în Ministerul de Finanţe, al cărei autor se presupune a fi un d.
George Bilcescu , frate cu directorul Băncii Naţionale.
Deşi nu se cade să prejudecăm afacerea şi mai ales nu cercetările justiţiei, ne e teamă totuşi că influenţele de cari
se bucură patrioţii în ţară la noi sunt prea puternice şi prea subtile pentru ca un delict, oricât de clar, să poată fi cercetat
în mod serios când priveşte pe unul din ei.
Astfel în cercetarea atentatului Pietraru am văzut nu numai arestându-se fără umbră de bănuială oameni
nevinovaţi, dar s-a găsit totodată o cale pentru a depărta pe judecătorii cari nu dezvoltaseră esces de zel în sensul
prefectului de poliţie. Un Brătianu, rudă desigur cu ministrul - prezident , e numit într-un post la care aveau drept
judecători mai vechi, e numit anume poate pentru ca aceşti din urmă să se simtă jigniţi în demnitatea lor şi să-şi dea
demisiile .
E o curată întâmplare numirea acelui d. Brătianu, dar o întâmplare care înlătura din justiţie tocmai pe un
judecător ce făcea instrucţia atentatului şi care de ex. nu găsea indicii de vină asupra căpitanului Florescu. Se va găsi
neapărat vrun judecător stacojiu care să creeze probe, chiar daca n-ar exista, împotriva acelui căpitan, a cărui singură
vină pare a consista în împrejurarea că-l cheamă Florescu.
Dar ne mai aducem aminte de o altă afacere, minunat cercetată .
D. Moldoveanu , c-o scrisoare autentică, a cărei traducere e omologată şi legalizată de-un notar imperial din
Odesa, dovedeşte că mucenicul Simeon Mihălescu a luat bani de la antreprenorul Warszawski pentru a pune pe cărăuşii
români sub biciul cazacilor , ca să fie mânaţi până dincolo de Balcani cu proviziile armatei imperiale.
În timpul cercetării mucenicul — în loc de-a fi suspendat din funcţie — e din contră mănţinut de amicul său, d.
Ioan Brătianu, dirijează singur cercetările în contra ,sa, [î ]şi cheamă Chiriţopolii şi Simuleştii la Bucureşti şi-i dresează
cum să răspunză , judecătorul nu poate face decât o instrucţie viţiată în tot cuprinsul ei prin prezenţa acestui domn în
Ministerul de Interne, găseşte în fine că nu e caz de urmărire şi • • • e numit, prin protecţia mucenicului Mihălescu ,
funcţionar la spitalele Brâncoveneşti , c-o leafă desigur mai considerabilă decât cea de magistrat.
Dar mai mult încă. Mucenicul declară în Senat, unde fusese ales pentru a fi spălat de afacerea Warszawski , că
scabroasele afaceri există în adevăr, că degetele sale de mucenic ridică chiar un colţuleţ al vălului , şi ... Senatul,
Corpul ponderator , prezidat de un fiu de Domn, trece la ordinea zilei ca şi când nimic nu s-ar fi zis, vorba ceea ,,nici
usturoi n-a mâncat , nici gura nu-i miroase".
Iată dar cum se fac cercetările la noi când sunt patrioţi la mijloc. Altceva când cei urmăriţi nu sunt patrioţi. Buni
nevinovaţi se ţin atunci luni întregi prin închisori , după avizul unui geniu în criminalistică , a învăţatului , a
profundului şi deşteptului d.Radu Mihai. Biblioteca acestui din urmă în ramura dreptului penal nu e tocmai bogată în
volume. Cincizeci şi două de cărţi, împărţite în cupe, trefle , carale şi pici , iată călăuza ordinei publice şi a justiţiei în
România.
Revenind aşadar la afacerea celor 83000 franci lipsă din vânzarea timbrelor , constatăm că prevenitul s-a
constituit singur prizonier, prezentându-se la poliţie şi declarând că, de va fi condus la ministeriu, va proba că n-a