Mihai Eminescu, Opere vol XII, Publicistica

decisivă încât , în fevruarie 1880, Brătianu a cutezat a întreprinde o călătorie la Viena şi la Berlin pentru a izbuti să
alipească România cu desăvârşire de alianţa austro - germană . Nu cercetăm aci de ce misiunea lui Brătianu n-a izbutit,
destul numai că n-a izbutit, şi Brătianu se 'ntoarse atât de supărat la Bucureşti încât , animat încă şi de venirea la
putere a lui Gladstone, întoarse cu desăvârşire spatele Austriei. Pentru a face să se uite neizbutirea misiunii şi pentru a-
şi reîmprospăta popularitatea, ameninţată cam rău, Brătianu puse mâna numaidecât pe cestiunea Dunării şi se
apropie tot mai mult de atitudinea opoziţiei. Colegul său Boerescu, ministrul de esterne, compuse chiar o broşură,
apărută la Paris, în care se identifica de-a dreptul cu Cogălniceanu şi consoţii . Dar, fiindcă existenţa Comisiei Mixte
era tot încă asigurată prin Comisia Internaţională, Brătianu şi Boerescu declară că România acceptă Comisia Mixtă
daca Austria renunţă la votul preponderant; putem servi cu însaşi data zilei din anul trecut în care s-a întâmplat
aceasta.
Dar lucrurile veniră altfel decum socoteau Brătianu şi Boerescu. Ei credeau a afla un subterfugiu în opinia
publică, iritată de şovinism, dar opoziţia creştea din ce în ce mai mult şi le-a crescut atât de mult pe deasupra
capetelor încât se speriară şi demisionară . Predispoziţia austrofobă , spori; ministerul Dumitru Brătianu, pentru a fi
posibil, trebui să urmeze acelaşi curent; iar când Ion Brătianu veni iar la cârmă , din focul cu care se jucase se făcuse
incendiu şi astăzi nu mai poate cuteza de a-l stinge, ci trebuie să ajute a-l hrăni. Astăzi nu mai vorbeşte, cu toate
spiritele rele ale României, despre votul preponderant al Austro-Ungariei, ci tăgăduieşte orice Comisie Mixtă, reclamă
sub stindardul libertăţii de navigaţiune, dreptul pentru România de a putea dispune după plac pe Dunărea de Jos.
Aceasta este starea regretabilă a cestiunii dunărene; regretabilă pentru că nu convingerea şi patriotismul, ci
îndărătnicia şi patimile uşoare au creat această situaţie şi au făcut-o nebiruită . Orice - ar hotărâ Comisia Europeană
din Galaţi, ce se va întruni în curând , asupra Comisiei Mixte, totuşi [un] cabinet Brătianu se va aşeza dindărătul
Camerei, şi nu în curând se va afla un ministeriu sau un Parlament în Bucureşti care ar fi dispus a împlini cererile
îndreptăţite ale Austro-Ungariei. Pentru că cei din Bucureşti ştiu prea bine că pentru cestiunea dunăreană nu se face
război, vor striga pururea Non possumus şi toată austrofobia europeană [î]şi va freca cu bucurie mânile asupra,
pretinsului eşec diplomatic al Austro-Ungariei.
Dar după, a noastră părere lucrul stă cu totul altfel şi, peste câtva timp, vedem apropiindu-se momentul în care
România singură va avea să poarte cheltuielile şoviniştior ei şi ale agitaţiei străine. Austro-Ungaria se ţine, ca oricare
stat, de libertatea Dunării de Jos, asigurată prin Congresul de la Viena, prin Tractatul de la Paris şi prin cel de la
Berlin. Pe baza acestor tractate orice aranjament , orice reglementare a navigaţiunii Dunării e pur şi simplu cu
neputinţă fără consentimentul Austriei. Daca România nu vrea să ştie nimic nici de Comisia Mixtă, nici de-o înţelegere
cu monarhia noastră, Austro-Ungaria se va afla, de bine de rău, tot în starea de până azi, dar în nici un caz nu se vor
putea face reglemente locale de navigaţie pentru apele române, nici nu se va întinde, precum se plănuieşte , Comisia
Internaţională până la Porţile de Fier. Daca România vrea cu orice preţ să facă, pe Dunărea de Jos, treburile
navigaţiei ruseşti, engleze, franceze şi greceşti, atunci procederea aceasta nu ar duce numai la astuparea cestiunii
dunărene, ci şi la astuparea gurilor Dunării, căci Austro-Ungaria nu va găsi nici un motiv pentru a reînnoi mandatul
Comisiei Internaţionale a Dunării, care espiră la 1883. Atunci astupe-se din parte-ne braţul Sulinei şi grânarii români
vază cum îşi vor face esportul prin Porţile de Fier sau prin Sulina. Lipsa regretabilă a unei linii de esport ce s-ar naşte
pentru negoţul austriac în Orient va fi compensată între acestea îndeajuns prin deschiderea liniilor ferate ce duc la
Varna , Constantinopol şi Salonic.
Şi cum rămâne oare, când Anglia şi Franţa, Gladstone şi Gambetta, se vor convinge în curând că preferă
libertatea Dunării de Jos austrofobiei României Oricum ar fi, Austria poate s-aştepte , abstracţie făcând de orice
presiune constantă asupra României, căci în cestiunea dunăreană se poate cita cuvântul lui Schiller: Lucrul la care n-
ai renunţat nu l-ai pierdut nicicând .
[24 noiembrie 1881]
[„ZI-I SĂ NU-ŢI ZICĂ ..."]
Zi-i să nu-ţi zică, povestea celeia. Un articol al pseudonimului Delfinul publicat în ,,Timpul" dă ,,Românului"
ocazia de-a ne insinua până şi tendenţe revoluţionare.
Un articol semnat c-un nume propriu sau c-un pseudonim atât de transparent precum e ,,Delfinul [î]l priveşte
înainte de toate pe autor. Nu numai noi, dar orice ziar are obiceiul de-a da ospitalitate articolelor bine scrise ori celor
purtate de-o puternică convingere, căci din momentul în care scrierea poartă o semnătură individuală nu mai poate privi
colectivitatea unui partid.